REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Proxenet încarcerat în Franța, condamnat la malul mării

Proxenet încarcerat în Franța, condamnat la malul mării

Valentina CAMARA 29 ianuarie 2023 | 00:00 3681

Un constănțean,  fiind vorba de Nițu Ionuț,  încarcerat în Franța pentru trafic de persoane, a fost condamnat și în România pentru lovire sau alte violențe, primind 11 luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată de către Judecătoria Constanța, la 9 ianuarie a.c. și nu este definitivă.

Proxenet incarcerat in Franta, condamnat la malul mariiFoto cu rol ilustrativ

Fapta a fost săvârșită la 16, martie 2020 în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în incinta unui magazin, când Nițu Ionuț a agresat fizic o persoană prin lovirea cu pumnul în zona feței, ceea ce a cauzat căderea acestuia la sol, şi astfel i-a provocat leziuni traumatice pentru vindecarea cărora au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. La această faptă Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a avut ca mijloc de probă declarația persoanei vătămate, certificatul medico-legal, dar și 2 martori.

Proxenet incarcerat in Franta, condamnat la malul mariiFoto cu rol ilustrativ

Martorul a declarat că în luna martie a anului 2020,  în jurul orei 19:00, a oprit la magazin. În interiorul magazinului, bărbatul a auzit zgomote şi când s-a întors, a văzut o victimă căzută pe sol, aflând ulterior că a fost lovită de către un anume Nițu Ionuț, care este rudă cu familia sa. Conform declarației martorei aceasta se afla în magazin când a fost trasă de tricoul în urma unui conflict cu victima, timp în care Nițu Ionuț a intrat în supermarket și a lovit cu pumnul în față, persoana vătămată, căzând cu capul de pragul ușii.

Proxenet incarcerat in Franta, condamnat la malul marii

Inculpatul a mai fost condamnat la 05 aprilie, 2022 în Franța, de către de Tribunalul Judiciar Bobigny, la 4 ani cu executare începând cu data de 14.10.2020, până la 14.10.2024, urmată de măsura interdicției de intrare pe teritoriul francez pentru infracțiunile de trafic de persoane şi proxenetism comise în perioada februarie 2019 - octombrie 2020. Iată că, Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța l-au condamnat pe Nițu Ionuț, în România, la 11 luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată de către Judecătoria Constanța, la 9 ianuarie a.c., însă aceasta nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
francezii proxenetii pentru ca la noi sunt protejati de politie, justitie si oameni politici; inca o dovada ca suntem o tara corupta si de kkt, cu secole in urma celor din occident din punctul asta de vedere dar si din altele cum ar fi cainii vagabonzi din cauza carora ne este frica sa mai iesim din casa, cel mai mare numar de mame minore, de abandon scolar, de saraci, etc este o lista atat de lunga incat este imposibil sa o enumeri rapid; cel mai grav mi se pare ca avem cel mai mic buget la sanatate, la educatie si la asistenta sociala (in ciuda criticilor) - la mare distanta de alte tari
2
0
Pai de ce 11 luni cu suspendare si nu 11 ani cu executare?
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218