REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Proxeneţii care acţionau peste hotare, menţinuţi în arest!

Proxeneţii care acţionau peste hotare, menţinuţi în arest!

Replica API 23 mai 2018 | 00:00 572

Magistrații Tribunalului Constanța, la data de 21 mai anul curent, au dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii Nedelcu Ştefan, Ene Cristian, Creţu Daniel Ionuţ, Demir Florin-Cristofor, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 24.05.2018 şi până la 22.06.2018 inclusiv. Totodată, ei au prelungit măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpata Anastasiei Gina-Loredana, Voicu Ionuţ și Florea Daniel.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna ianuarie 2017, inculpații Anastasiei Gina-Loredana, Nedelcu Ştefan, Nedelcu Vasile, Ene Cristian, Ene Lenuţa împreună cu alți suspecți au constituit un grup infracţional organizat, la care pe parcurs au aderat şi/sau pe care l-au sprijinit inculpații Creţu Daniel-Ionuţ, Demir Florin-Cristofor și Voicu Ionuţ, grupul acţionând coordonat în perioada ianuarie 2017 - februarie 2018, în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, în special pe teritoriul Cehiei şi al României.

S-a reținut că în perioada ianuarie 2017 - februarie 2018, în baza aceleiaşi rezoluţii, inculpații au determinat şi au înlesnit practicarea prostituţiei unui număr de 22 de persoane de sex feminin obţinând totodată importante foloase patrimoniale. Ei au fost reținuți și arestați în urma perchezițiilor domiciliare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Draga Madalina de la primaria Cernavoda, in curand o sa ajung eu primarita, sa vezi ce echipaj sexos vom face noi doua, sa moara toti dusmanii nostri! Doar putintica rabdare sa ai, piersicuta mea zemoasa!
3
0
de la primaria cernavoda , eu sunt magazia pu---or , cine vrea sa vina la mine sa-l invat meserie ...primul an e bonus apoi mai vedem !
4
0
Sunt in arest preventiv de cateva luni.. Cand ii condamna pana la urma?
0
0
cred ca o sa se dea pedepse maxime si urmeaza penitenciarul
2
0
DIICOT Luati toti pestii din Mangalia ca prea s-au inmultit!!! : Raim Iuzeir , Raim ala mare , Dumitru Vasile zis Vasilica , Tamer , Sinan Suliman , Mico , Rustem Taner , Radu Alexa , Costi Mocanu , Posmag Alexandru o duce pe Posmag Cristina nevasta la produs alaturi de cateva fete , Dorin Dumitru Adrian zis Adi Grasu si el o duce pe nevestasa Reyna la produs alaturi de alte fete , Vali Aguta , Yusty , Tanior , Aihan Ramazan , neamu Genghiz Amet , neamu Florin Buruiana Manka , neamu Soare , Elvis Pavlov , Geilan Cadar fost Geilan Ciobanu , Lepadatu Marian o duce pe gagicasa Maria Sima si altii
3
0
Pestii din acvariu Constanta, cand ii pescuiti ? E multii ! Daca nu-i gasiti ii gasiti pe fb facand live-urii.
6
0
Aici pestele nu se zbate pe uscat...Apa este adanca si ciortanii inoata in voie.Fetitele produc grav ptr noi iar smecherii isi iau parandaratul grav de tot.De aceea dragi parteneri de job daca nu sponsorizati garda si pe smecheri asa patiti.Cernavoda ramane nomber one ptr ca sponsorizeaza mafia din statul paralel.
5
0
urmezi si tu baiatu meu cu nasul tau montana
1
1
Temnita grea pe viata
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367