REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Proxeneţii care au obligat o minoră cu HIV să se prostitueze sunt arestaţi

Proxeneţii care au obligat o minoră cu HIV să se prostitueze sunt arestaţi

Replica API 15 august 2012 | 00:00 116

Ministerul Public:

Ministerul Public:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor Daniel Toma şi Marian Cioroiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe. Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, pentru o perioadă de 29 de zile. "Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpaţii au înlesnit practicarea prostituţiei de către minora G.L. şi au tras foloase de pe urma acestei activităţi. În cauză, au fost, de asemenea, administrate probe din care rezultă că minora este infectată cu virusul HIV. Totodată, probatoriul administrat a mai relevat faptul că, în perioada iunie-iulie 2012, inculpatul Toma Daniel a lipsit-o de libertate pe minora G.L. şi că, în două rânduri, a agresat-o pe aceasta, provocându-i vătămări ale integrităţii corporale. De asemenea, în sarcina inculpatului Ionel Marian s-a reţinut faptul că a înlesnit activitatea de prostituţie a altor trei persoane de sex feminin, două majore şi a uneia minore", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Public.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614