REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

PRU trage tare pentru alegerile locale. Bădrăgan: „Nu mai e așa mult timp”

PRU trage tare pentru alegerile locale. Bădrăgan: „Nu mai e așa mult timp”

Replica API 31 august 2015 | 21:35 266

Partidul România Unită lovește și la Maramureș, unde organizația ALDE din județ și-a manifestat intenția de a veni cu totul, nemulțumită de impunerea deputatei PC Cornelia Negruț ca președinte al filialei, dar și de lipsa de perspectivă politică a formațiunii lui Călin Popescu Tăriceanu. Din organizație fac parte mai mulți primari din județ, precum și consilieri locali și județeni.

Așadar, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin sunt, la rândul lor, lăsați cu ochii în soare, după ce două filiale ale UNPR-ului lui Gabriel Oprea au făcut recent o mișcare similară.

„ Lucrurile se mișcă, lumea caută alte modalități de a face politică, nu cele clasice. Sunt fuziuni între sisteme politice care au mers pe principii diferite. Totuși, ai oameni care nu s-au înscris în partid doar pentru a obține o funcție, s-au înscris și pentru un crez și, până la urmă, aia e esența unor partide, dacă ne uităm în Constituție, în lege și nu poți să le fuzionezi ca două firme de calculatoare. Una face softuri de un fel, alta face alt program. Hai să le îmbinăm, că ies ele. Păi, nu e așa! Sunt oameni veniți de pe anumite baricade, care au criticat și pe care nu-i ține de un partid numai funcția. Și atunci, uite, avem cazul de la Vaslui. Ce dacă și-a pierdut funcția de consilier, care e problema? Va câștiga mai mult la anul prin proiect! (...) Și la Pitești sunt PSD-iști care au zis că pleacă și vin spre PRU, primarul de la Câmpulung. PRU construiește și crește, așa e la momentul acesta, ceea ce e bine. Dar, e de construit, mai avem de lucru destul de mult. Șapte, opt luni câte mai sunt până la alegerile locale nu mai e așa mult timp”, a spus președintele filialei locale a PRU, Dumitru Bădrăgan, pentru Replica.

La începutul lunii, a avut loc şedinţa de constituire a PRU Mureș, din care fac parte 21 de organizaţii locale. Este cel de-al 38-lea judeţ în care PRU şi-a deschis filială și, printre cei care pun umărul la PRU Mureş se regăseşte şi un constănţean. Octavian-Gabriel Ivanov este un tânăr naţionalist, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi este, la origine, constănţean. El este responsabil de Departamentul de Comunicare în cadrul formaţiunii locale a PRU.

Cu câteva zile înainte, preşedintele Filialei PP-DD Vaslui, Marcel Vasilache, a denunţat într-o conferinţă de presă „simulacrul de fuziune” dintre UNPR şi PP-DD şi a anunţat trecerea întregii organizaţii la PRU și o acțiune identică a avut loc și la Brăila.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218