REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

PSD a depus la CCR sesizarea privind proiectul de modificare a OUG 114

PSD a depus la CCR sesizarea privind proiectul de modificare a OUG 114

Replica API 31 decembrie 2019 | 01:00 443

Partidul Social Democrat a depus, luni, o sesizare de neconstituţionalitate împotriva proiectului de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, propus spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului la data de 23 decembrie 2019.

"Sesizarea vizează atât forma proiectului de modificare (faptul că există deja un proiect de aprobare a OUG 114 în procedură legislativă), cât şi fondul proiectului (interzicerea cumulului pensiei cu salariul)", precizează PSD într-un comunicat transmis AGERPRES.

Social-democraţii susţin în sesizarea la CCR că, în prezent, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 se află în procedură legislativă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului de către comisiile sesizate în fond.

"Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege în condiţiile în care acesta este şi pe ordinea de zi a Parlamentului este neconstituţională, întrucât Guvernul este obligat să lase Parlamentul să se pronunţe asupra acestuia. Când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege obiectul de reglementare trebuie sa conţină prevederi care se circumscriu clar unui singur domeniu. Angajarea răspunderii Guvernului nu se poate face printr-un proiect de lege care să modifice sau să completeze mai multe legi în vigoare, această manieră fiind profund neconstituţională", precizează social-democraţii, conform sursei citate.

De asemenea, "PSD este în principiu de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar această reglementare trebuie să se facă în mod legal şi constituţional şi mai ales după o analiză pe domenii de activitate, astfel încât să nu se creeze dezechilibre pe piaţa forţei de muncă", mai arată sursa menţionată. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sica sa nu uiti ca esti trecator pe la palatul Victoria si este posibil ca de acolo sa te muti direct la mititica. Asa sa iti ajute dumnezeu si sa il iei cu tine si pe Klaus sa explice cum si-a cumparat casele din meditatii.
1
0
cetateanul orban nu are voie sa dea ordonante sa treaca peste parlamentul si senatul tarii nici turcan legea bugetului trebuie discutata in parlament nu cu firmele
2
4
Felicitari PSD! Voi vota pt prima oara in viata PSD pt ca a intervenit la CCR pe propunerile facute de PNL. Astia in afara de taieri si reduceri mai stiu si altceva la guvernare?
3
5
Nu agreiez P.S.D. -ul dar se pare ca PNL-ul a luat-o prin aratura rau de tot ! De doua luni dau numai legi anti popor de austeritate , dar in schimb ieftinesc energia electrica pt Companiile multinationale straine ! Iar populatiei i se vor mari toate preturile ! PNL ai dezamagit ! Se pare ca am gresit cand v-am votat !
8
7
Nu PSD in forma actuala! Trebuie resetata clasa politica, tara ...
6
2
Nu PDL, Nu PNL, Nu USR, Nu PLUS
4
7

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218