PSD Constanţa, nominalizări CONTROVERSATE în conducerile unităţilor medicale
PSD Constanţa a organizat joi o şedinţă despre care reprezentanţii partidului nu mai ştiau ce să spună: ba că a fost comandament pentru pregătirea sezonului estival, ba… un şpriţ în sudul litoralului, ca între preşedinţii de organizaţii locale şi primari. În realitate, PSD a avut de tranşat mai multe probleme, între care retragerea sprijinului politic pentru mai mulţi membri: unul dintre ei viceprimarul de la Lipniţa, iar ceilalţi – supleanţii partidului de pe lista de consilieri la Ovidiu!
De ce a procedat PSD la această “curăţenie de primăvară”? Pentru că se pregătesc să intre “în pâine” la nivelul administraţiilor locale şi la nivelul instituţiilor publice. De altfel, PSD a şi început să-şi numească oamenii în diverse posturi disponibile (sau eliberate brusc), urmând însă tot modelul consacrat, aplicat şi de celălalt partid aflat la guvernare – ALDE (vezi DETALII). Astfel, PSD nu ţine neapărat cont de pregătirea ori imaginea celor pe care îi instalează pe funcţii, ci se ghidează mai mult după principiul “recompensării”.
Exemplu: Bogdan Maganu, consilier PSD, fost candidat la Primăria Mangalia, “manager” pe la diverse firme şi în diverse combinaţii, este de vineri, 28 aprilie, şef interimar la Sanatoriul Balnear Mangalia! Pentru unii – este o enormitate această numire, pentru alţii: „Este un tânăr capabil, dornic să muncească”, după cum ne-au dat asigurări lideri ai PSD Constanţa. Pe cine înlocuieşte Maganu?
Pe Viorel Pascaru, un manager cu ceva ani în spate la acest sanatoriu. Pascaru a precizat că nici nu se va mai înscrie la concursul ce va avea loc pentru şefia unităţii, urmând să revină pe postul pe care l-a deţinut la un moment dat la Spitalul Judeţean Constanţa. Aşadar… pârtie liberă pentru Maganu, care probabil va fi unic candidat la conducerea sanatoriului.
Să revenim la numirile PSD: tot în cursul zilei de vineri, când a avut loc şi şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa, conducerea a anunţat că Aurelian Pilcă se retrage din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Constanţa. Retragerea controversatului Pilcă (de care se leagă un dosar de răsunet în Portul Constanţa) se dorea a fi „corectată” cu un reprezentant mai de soi. Adică, un fel de „spălare a imaginii”.
Au fost anunţaţi noii reprezentanţi ai CJC la nivelul spitalului, în persoana lui Eduard Tofan respective Florina Cristache. „Am 11 ani de management din care doi ani de experienţă în management spitalicesc”, a precizat, în faţa consilierilor judeţeni, Florina Cristache. Alte detalii cunoscute despre Cristache: a fost Director Financiar - Contabil în cadrul Spitalului Orăşenesc Cernavodă. Detalii mai puţin cunoscute: experienţa de 11 ani în management (exceptând cei 2 ani la spitalul din Cermavodă) o reprezintă un magazin care vindea îmbrăcăminte şi încălţăminte.
De asemenea, şi sora ei lucrează la CJC. În plus, soţul Florinei Cristache are o "istorie" alături de fostul primar din Cernavodă, Gheorghe Hânsă. Dar, sursele noastre precizează că, dincolo de aceste detalii mai puţin plăcute, Florina Cristache chiar este „o fată muncitoare”. „A ajutat foarte mult în descifrarea manevrelor pe care le făcuse fosta conducere a Consiliului Judeţean”, a precizat un social-democrat. Vom reveni.
Alexandra CUCU

Tradatoarea, a simtit ea cica ca Pnl Cernavoda cade, s-a aruncat in alta barca sa se salveze si uite ca a reusit , rusineeee, un gunoi uman ,tradatoarea, astfel de oameni ar trebui sa dispara de pe harta politica, si in plus nu are nici o experienta , afacerea cu chiloti si haine la sac a cazut foarte repede, este da un bun manager. HA HA HA
Florina este o tupeista , lingusitoare , oportunista si cu facultate la particular. Au facut matrapazlicuri cu Hansa si acum vor si cu PSD. Un gunoi uman.
Esti un frustrat care tai iarba la caini gunoiule ! La munca cu tine !
SA-O FUT PE MATA IN CUR ! E OK ZDREANTO !
Florina este un nimeni, o nuliate un sac de prostie, inconstienta si aroganta,
Domnule Stroe a-ti reusit sa enervati toti membrii PSD prin numirile pe care le faceti. Vin europarlamentarele! Trebuie sa schimbati vrajala,ca,cu cea veche nu mai miscam un deget. Sa alerge in judet pentru voturi,astia pe care-i tot numiti in functii ca membrii PSD nu mai hulesc vrajala dumneavoastra,oricare ar fi ea!
Maganu - o varza cu 2 neuroni!
O mai mare mizerie politica ca acum nu a mai existat ! O bataie de joc ! Sa numesti sau sa mentii in functie liberali sau pdl-isti nu se poate numi decat bataie de joc la adresa oamenilor de bun simt !
99% din postari puse de lepre care taie frunza la caini. Nu vrem sa vedem toti lipitorii de afise conducatori sau angajati care nu fac nimic. Atentie! Feriti-va sa numiti toti prostanii pe functii
PSD isi achita datoriile fata de oamenii care au muncit in campania electorala
Mwe florina,cu mult cacatel
Ati uitat sa-l mentionati pe Lungoci : pana in aprilie 2016 a fost la noi la PNL , s-a dus la PSD si in secunda 2 a fost pus pe lista de consilieri judeteni, pe loc eligibil si dupa aceea cadou o deconcentrata. Multumim , PSD ! Ai vostri stau pe margine si le curg balele
Nu doresc,decat sa-i atrag atentia dlui Stroe,ca,daca numirile membrilor opozitiei in puncte cheie vor continua si daca Prefectul va ramane acelasi,atunci,sa fie sigur ca la urmatoarele alegeri,va ramane doar cu Fagadau si echipa lor ! Atentie la neatentie,dle Stroe,ca nu prea va tine-ti cuvantul! Si vorba d-voastra, Va pup si va imbratisez!
Stroie si Fagadau, niste lepre ca si Mazare.
" Cernavodeni " vopsiti , Florina este o fata capabila , desteapta ! In loc sa va bucurati ca una de a voastra este la judet , aruncati cu laturi ! Felicitari , Florina!
Bai , voi nu stiti cum se fute Florina... Este o experta si stie cam toate pozitiile din Kama Sutra...
FANE, mare dreptate ai....trebuie adus sistemul la sapa de lemn, apoi cumparat de baietii destepti. Ce hotel de 5 stele, la pozitia ce o are...IN psd numai cacati dornici de preamarire...
Nu inteleg de ce va mirati cu aceste numiri controversate.Mai sunt cateva cozi de topor care urmeaza.Piciu a mai fost director la casa de cultura chiar daca nu stie a vorbi bine romaneste.Presedinte PSD,fost fotbalist votat de marea majoritate urmeaza a prelua spitalul mare si lista poate continua...
Si pe mine m-a mutilat pe viata nenorocitul de Grasa..ca ii era lene sa ma opereze laparoscopic..in fata mi-a zis..nu stau eu inca 40 de min sa pun aparatele alea..m-a taiat,a vazut ca nu am nimic si m-a cusut la loc si nici ca a mai venit sa ma vada..tb.sa te dau in judecata sacalule,insa faceai parte si din colegiul medicilor, asa ca,n-avea rost..daca si tu esti medic,mi-a facut o cusatura zici ca a cusut animal nu om..totul se plateste,stai calm
la judeten la sf andrei cred sa nu fi ratat ocazia sa il fi numit pe kktul de Grasa da politicianul Grasa.Nu i-ar mai muri multi inainte scirboasa fiinta asta dak imi amintesc de biata mama
Daca scopul final este aducerea spitalului in stare de colaps,atunci numirea este buna.
Ce rusine si ce bataie de joc .Oare aceste nulitati au constiinta ?Dorm linistiti cand intra intr un domeniu in care nu vor face nimic decat sa fie pioni manipulabili pentru stors niste bani .Cred ca personalul ar avea un cuvant de spus la SMB Mangalia .Acest Mangalu Bogdan a mancat mult rahat cand era mic ca de fiecare data a fost langa usa deschisa si el doar a sarit de la un partid la altul prevazind oportunitati
Investitii in sanstoriul de la Mangalia cand se fac, ca vad ca se investeste in diversi indivizi care nu au nimic in comun cu balneologia poate doar sa creeze balamuc.
e buna de garbaci..
Sa imi bag pula in ziarul vostru nu contine caractere nepermise
Multumim din inima pesedeului, ca desi suntem in opozitie, ne pune oamenii in functii cheie . Ionut Albu, Cristache Florina, Bucovala Zoia si lista poate continua.
Pentru ca sa conduci un spital cum este judeteanul Constanta sau sanatoriul balnear Mangalia iti trebuie ani de experiemta cu sistemul medical si cu legile din sistem. Ceea ce se intimpla cu numirile este jalnic, oameni fara experienta care din pacate mai tarziu din nestiinta ar putea raspunde
dar dina de la dsp?ca este un mare pupator in cur!
A numit un cacat Pesedeu, Maganu a fost numit de Radu Cristian. In Mangalia nu mai exista PSD.
PSD are de pus in functii numai incompetenti, caricaturi de oameni certati cu legea cum ar fi Horia Constantinescu la OPC C-ta
Politica s-a nascut cand primul ticalos l-a intalnit pe primul prost. Nu pot sa cred cum ticalosii si prostii devin oameni in conducere. Cu astfel de oameni o sa ajungem nicaieri.
Trebuia sa il puna pe Piciu ca a fost recomandat de Beinur dar le sarea lumea in cap din nou. Minca e negru de ciuda ca si el vroia sa fie manager. Lucrurile nu vor ramane asa pentru ca sunt multi care vor ciolanu chiar si Menabit ar vrea functia asta
Un turist din Germania a confundat, marți, 28 iunie, seara, platoul de la Perla, din Mamaia, care este zonă...1433
Într-o zonă din Constanța, compusă aproape exclusiv din locuințe individuale cu regim mic de înălțime, adică...1087
O firmă din Țăndărei care deține o fermă de ovine din Topraichioi, de lângă Babadag, cere în instanță...1552
Primele gaze extrase din perimetrele offshore de mică adâncime Ana și Doina au intrat miercuri, 15 iunie a.c., în...569


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 3.36 m/s
Presiune: 1015 milibari

Atacantul belgian Romelu Lukaku este aşteptat marţi seară la Milano pentru a-şi finaliza revenirea la Inter, sub...144
Sportivii români Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) şi Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg) au obţinut medaliile de bronz...144
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă greu de tânăra jucătoare americană Coco Gauff, a...164
Sprintera nigeriană Blessing Okagbare, suspendată pentru o perioadă de zece de ani pentru utilizarea de produse...201


În cursul zilei de marți, 28 iunie a.c., ora 16:30, la sediul Primăriei Medgidia are loc ședința ordinară a...370
Prim-ministrul Nicolae Ionel-Ciucă, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, va participa marți, 28 iunie, în...2006
Viorel Ghinea a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor....854
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de luni, 27 iunie a.c., în...591
Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre compensarea preţului...432
Klaus Iohannis, a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene responsabil...341
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le cere parlamentarilor USR să aibă ''abordări constructive'' şi subliniază că...358
Prinţul Paul de România a fost reţinut la Paris de autorităţile franceze. Acesta a fost arestat după ce a fost dat...464
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4003
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2457
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2606
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2894
Ceața s-a ridicat, parcă, în urma clarificărilor legale dintre Johnny Depp și fosta soție Amber Heard, și...182
Supermodelul Kate Moss se pare că este printre cei mai buni vecini pe care poți să-i ai. Vedeta a început să...124
Soprana rusă Anna Netrebko, deprogramată din cauza ambiguităţilor sale cu privire la războiul din Ucraina, dă în...137
Filmul horror "Telefonul negru/ The Black Phone", în regia lui Scott Derrickson, cu Ethan Hawk, Jeremy Davies,...125
Mai multe ţări, inclusiv statele americane care au legalizat canabisul, par să fi contribuit la creşterea consumului...119
Şase poliţişti au fost ucişi duminică în nordul Mexicului, după ce au fost atacaţi de bărbaţi înarmaţi...125
Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la...135
Precipitaţiile abundente înregistrate în nordul Turciei au provocat inundaţii în mai multe locuri, postul public de...122
Infecţiile virale nu se tratează cu antibiotice. Folosind aceste pastile în cazul infecţiilor virale nu facem decât...140
Utilizată în bucătărie, drojdia de bere este o sursă excelentă de vitamine, minerale şi proteine. Aceasta...142
Măslinele Kalamata sunt apreciate ca fiind cele mai sănătoase dintre toate sortimentele de măsline grecești....163
Este una dintre cele mai vechi legume, poate înlocui cu succes cartoful într-o dietă, preparându-l chiar prăjit,...158
A tradat-o pe mata de insisti scroafo ! Va roade invidia si neputinta de a face ceva in viata ! Mie mila de voi leprelor !