REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

PSD Contanța: Suntem îngrijorați de situația din Port

PSD Contanța: Suntem îngrijorați de situația din Port

Replica API 11 mai 2015 | 08:00 293

Conducerea organizației județene PSD Constanța își exprimă îngrijorarea cu privire la protestele din zona Portului Constanța.

"PSD Constanța nu are nici o implicare și nici o legătură cu numirea directorului general Valentin Ionescu mai ales în condițiile în care acesta nu este nici măcar membru al PSD@, susţin pesediştii.

Mai mult decât atât PSD a votat în Parlament, în data de 29 aprilie, pentru aprobarea unei anchete a situației din Portul Constanța de către Comisia de Transport și Infrastructură. "Ancheta Comisiei va fi finalizată la sfârșitul lunii iunie iar în baza concluziilor rezultate vor fi luate măsurile care se impun", se arată într-un comunicat al PSD.

Tribunalul Constanța a suspendat protestele în Port

Tribunalul Constanța a suspendat executarea avizului emis de Primăria Municipiului Constanța, prin Comisia de avizarea a adunărilor publice, referitor la organizarea protestelor în fața sediului Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, până la pronunțarea de către instanța de fond.

"În acest sens, Tribunalul Constanța a pronunțat hotărârea nr. 772/2015, prin care a admis cererea CN APM SA Constanța și, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Organizația Patronală Operatorul Portuar, a dispus suspendarea executării avizului emis de către Comisia de avizare a adunărilor publice constituită la nivelul Primăriei Constanța, până la pronunțarea de către instanța de fond asupra cererii. Conform hotărârii Tribunalului Constanța, încetează orice formă de executare a avizului prin care s-a permis organizarea unei adunări publice în fața sediului companiei", se arată într-un comunicat remis duminică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614