REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PSD, în discuţii cu PP-DD pentru păstrarea majorităţilor în Consiliile Locale. Punct sensibil: Techirghiol

PSD, în discuţii cu PP-DD pentru păstrarea majorităţilor în Consiliile Locale. Punct sensibil: Techirghiol

Replica API 10 iulie 2014 | 00:00 110

Preşedintele PP-D Constanţa, Gheorghe Slabu, s-a întâlnit, ieri cu reprezentanţii PSD: Decebal Făgădău, Cristinel Dragomir, Cristi Darie. Discuţiile între cei patru, şi care ne-au fost confirmate chiar de preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, Decebal Făgădău, vin pe fondul colaborării care a fost stabilită la nivel central între PSD şi partidul înfiinţat de Dan Diaconescu. Este evident, din punctul de vedere al social-democraţilor, că în şedinţele Consiliului Local sau ale Consiliului Judeţean nu este nevoie de crearea unei noi majorităţi aşa încât proiectele să treacă fără probleme. În schimb, odată cu ruprerea USL, în anumite localităţi PSD a pierdut majoritatea în consiliile locale. O problemă pentru PSD, la nivelul judeţului Constanţa, o constituie oraşul Techirghiol. Potrivit unor surse, liberalii se pregătesc să debarce actualul viceprimar din funcţie (Adriana Şlincu, PSD - n.r.), cu acordul primarului Adrian Stan (PNL), chiar dacă acesta, de-a lungul timpului, s-a dovedit a fi un bun colaborator al conducerii social-democrate de la Consiliul Judeţean. Situaţia nu "pică" bine social-democraţilor, care ar putea apela la noii aliaţi de la PP-DD.

În scurta întrevedere care a avut loc ieri, Gheorghe Slabu ar fi adus în discuţie şi posibilitatea ca PP-DD să obţină şi anumite funcţii la nivelul instituţiilor deconcentrate, în măsura în care ele ar fi disponibile.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367