REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Puciul PNL în CJC a eşuat

Puciul PNL în CJC a eşuat

Replica API 12 martie 2015 | 09:59 130

George Măndilă

La şedinţa de luna trecută a CJC, liderul grupului PNL, George Măndilă, provenit din vechea structură a PDL, a avut o ieşire furtunoasă, care anunţa zguduieli de proporţii la vârful instituţiei. PNL anunţa că va încerca să îi debarce pe cei doi vicepreşedinţi ai CJC, Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, întrucât „sunt din echipa lui Nicuşor Constantinescu”. Măndilă a promis atunci răfuieli de proporţii, pe stilul „las‘, că vedeţi voi”, arătând cu degetul spre PSD şi, timp de o lună, toată lumea se întreba pe cine vor propune liberalii în locul celor doi vicepreşedinţi, dacă puciul ar fi avut izbândă. Numai că, miercuri, Măndilă a fost trimis precum un câine surd la vânătoare. Doi consilieri PNL au lipsit, iar proiectul de hotărâre privind înlocuirea celor doi vicepreşedinţi nici măcar nu a intrat pe ordinea de zi. Proiectul lui Măndilă a rămas pe banca de rezerve, cu 10 voturi „pentru” şi 19 „împotrivă”. Supărare mare pe feţele celor de la PNL şi putem doar să bănuim ce circ a ieşit după şedinţă, în contextul în care Măndilă vorbea de înlocuirea vicepreşedinţilor CJC, iar Marian Cruşoveanu, din partea vechiului PNL, lălăia „un fel de vot de încredere, să ştiţi domnule vicepreşedinte”, mai exact un fel de mângâiat pe capul lui Cristinel Dragomir, mai-mai că lipsea şi „ne scuzaţi, şefu‘...”.

Crușoveanu: „La PNL, mult mai transparent și mult mai corect”

„Domnu` Măndilă, eu încerc să fiu cooperant, deși când o să alegem alți vicepreședinți o să folosim același articol din legea 215, unde scrie că, pentru demitere, trebuie să existe motive. Nu am nici un fel de rezervă, bun, am înțeles, ați avut o declarație politică, dar eu v-am întrebat dacă, în susținerea dumneavoastră, aveți vreun motiv, vreun argument”, a spus Cristinel Dragomir, înainte de votul pentru introducerea pe ordinea suplimentară a proiectului de hotărâre privind înlocuirea celor doi vicepreședinți. Proiectul a picat, ceea ce, într-un final, nu mai era vreun secret pentru Măndilă.

„Știam că o să-l respingă, ne-am gândit la acest lucru, deoarece votul la mână este mult mai simplu decât votul secret. Oamenii n-au făcut altceva decât să se uite unii la alții. Au votat pentru respingerea proiectului. În momentul în care apărea votul secret, la urnă, frumos, la distanță, situația s-ar fi schimbat. (...) Să presupunem: trecea acest proiect, noi propuneam unul de la PSD și altul de la PNL. Mai este o chestie, oamenii au venit în echipă cu Nicușor Constantinescu și când vii cu o echipă pe care o anunți de la bun început câștigătoare, de ce nu pleacă odată cu dânsul? PSD are și el o resursă umană seducătoare să pună un vicepreședinte. Echipa vine împreună și pleacă împreună sau te pui la dispoziția votului, dar votului secret. Până la urma urmei, la conștiință e posibil să apară și alt tip de vot”, a spus Măndilă, după ședința CJC, acompaniat de Crușoveanu, care a readus aminte tuturor despre succesul fulminant al gradelor de rudenie în partid.

„Ne-a dovedit încă o dată PSD că, pentru a nu avea surprize, au ales proceduri prin forță, prin a-și obliga oamenii să ridice mâna pentru respingerea acestui vot de încredere. Noi nu doream altceva decât să asigurăm o mai mare transparență a CJC, a conducerii CJC. Sunt vicepreședinte din partea PNL, acolo mult mai transparent și mult mai corect. (...) Oricare dintre colegii noștri ar fi putut să ducă la bun sfârșit acest mandat de vicepreședinte”, a spus Crușoveanu.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102