REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Radu Mazăre, impresionat de şeful de trib din Madagascar - vezi de ce

Radu Mazăre, impresionat de şeful de trib din Madagascar - vezi de ce

Replica API 26 aprilie 2012 | 00:00 136

Vezi video de pe meleaguri exotice

Vezi video de pe meleaguri exotice

Proaspăt întors din Madagascar, Radu Mazăre a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost impresionat de şeful de trib din regiunea unde va face o investiţie de 300.000 de euro, constând în bungalouri. "Am fost foarte impresionat de oamenii de acolo. Pe lângă autorităţile statului, la ei există şi un şef de trib. El este şi preot, el leagă şi dezleagă căsătorii, are chiar şi ştampilă. Şi-a pus ştampila pe documente pentru ceea ce vreau eu să fac acolo, respectiv câteva bungalouri, restaurant şi ce mai trebuie. El m-a invitat la o ceremonie unde mă gândeam că e ca la noi, adică el vorbeşte, eu o să stau cu gândul la ale mele, apoi vorbesc eu şi el se gândeşte la ale lui. Numai că nu a fost aşa. Mi-a spus că acel pământ nu este al lui, nici al oamenilor, ci al strămoşilor. Ei îşi respectă foarte mult bătrânii. Mi-a zis că de acum să mă simt acolo ca acasă, iar când am nevoie de ceva să îi cer ajutorul. Sunt foarte simpli şi civilizaţi, chiar dacă sunt săraci. Majoritatea sunt pescari, dar niciodată nu pescuiesc mai mult decât le trebuie în ziua respectivă", a precizat primarul Constanţei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367