REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Radu Mazăre, la Curtea de Apel Bucureşti, într-un nou termen în dosarul retrocedărilor

Radu Mazăre, la Curtea de Apel Bucureşti, într-un nou termen în dosarul retrocedărilor

Replica API 17 iunie 2015 | 22:17 217

Radu Mazăre

După ce, zilele trecute, Radu Mazăre s-a aflat la Tribunalul Constanţa, în dosarul în care este acuzat de vânzarea unor terenuri din staţiunea Mamaia, la preţuri subevaluate, iată că marţi a ajuns, din nou, în boxa acuzaţilor, de data aceasta în dosarul retrocedărilor, instrumentat din 2008 de Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii au amânat cauza, întrucât expertul desemnat să efectueze o expertiză imobiliară este în concediu, astfel încât a fost nevoie de numirea altui expert. Reamintim că pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, împreună cu Nicuşor Constantinescu, alături de alte 35 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. Radu Mazăre se află în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614