REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Răducu Mazăre a pierdut în faţa oamenilor legii: i-a fost respinsă plângerea

Răducu Mazăre a pierdut în faţa oamenilor legii: i-a fost respinsă plângerea

Replica API 13 martie 2014 | 00:00 114

Răducu Mazăre, fiul primarului din Constanţa, a pierdut în faţa oamenilor legii. Decizia aparţine Judecătoriei Cornetu. "Respinge plângerea ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 0455350 din 14.05.2012 contestat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.", potrivit portalului instanţelor de judecată, la data de 12 martie. Menţionăm că dosarul a intrat în atenţia magistraţilor din cadrul Judecătoriei Cornetu, după ce Răducu a atacat în instanţă decizia oamenilor legii de a-i reţine permisul de conducere. Reamintim că fiul edilului din Constanţa a fost prins rulând pe Autostrada Soarelui, în vara lui 2012, cu 196 de kilometri pe oră. Echipajeje de poliţie, aflate la datorie, s-au confruntat cu mai multe astfel de cazuri, trăgând pe dreapta zeci de autoturisme, printre care, după cum reiese, şi pe cel în care se afla Mazăre junior. Însă, acesta le-a spus poliţiştilor că nu este vinovat de cele întâmplate, boacăna fiind comisă de prietenul său, căruia, între timp i s-a făcut rău şi a trecut pe locul din dreapta. Situaţia este înceţoşată, dar reamintim faptul că fiul primarului nu este la prima abatere de acest gen, fiind cunoscut ca un împătimit al vitezei. În luna mai 2012, Răducu a rămas fără permis de conducere tot din acelaşi motiv, întrucât circula pe A2 cu o viteză de 170 de kilometri la oră, fiind şi începător.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108