REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° ConstanÈ›a Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° ConstanÈ›a Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Răducu Popescu, acuzat că a încălcat ordine ministeriale, este ameninţat cu plângeri penale

Răducu Popescu, acuzat că a încălcat ordine ministeriale, este ameninţat cu plângeri penale

Replica API 4 aprilie 2014 | 00:00 364

Se îngroaşă gluma

Se îngroaşă gluma

Joi, 25 martie a.c., la şedinţa Consiliului Judeţean al Elevilor, organizată la Palatul Copiilor, a avut loc un scandal de proporţii, între conducerea CJE, sprijinită de Asociaţia Elevilor din Constanţa, pe de-o parte şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, de cealaltă parte. În fapt, scopul ultimilor a fost organizarea unui puci, demascat pe parcursul şedinţei tensionate, la care au luat parte şi câţiva elevi nemulţumiţi de actuala conducere a CJE, respectiv Andrei Gîlcă, preşedinte şi Alexandru Manda, vicepreşedinte.

De vineri, însă, scandalul ia proporţii. Întâi, CNE a emis un comunicat, postat pe site-ul oficial al ISJ Constanţa, prin care anunţa noi alegeri la CJE. "Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Eduard Mititelu, a transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa decizia de invalidare a procesului electoral desfăşurat la Constanţa în sesiunea electorală a CNE din anul 2013. (...) Consiliul Naţional al Elevilor solicită Consiliului Judeţean al Elevilor din Constanţa refacerea alegerilor în max. 45 de zile de la emiterea acestei decizii (emisă în data de 25.03.2014)", au declarat cei de la CNE. Poziţia lor, însă, a fost aspru criticată de CJE Constanţa, care a reacţionat pe măsură. Manda a emis, la rândul său, un comunicat prin care solicita demisia preşedintelui CNE, Eduard Mititelu; secretarului, Rareş Bîrle şi a vicepreşedintelui, Codrin Bostan. "Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa dezminte informaţiile venite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa conform cărora alegerile din cadrul structurii reprezentative a elevilor din Constanţa vor fi refăcute", a concluzionat Manda. De atunci şi miercuri, s-a aşternut o linişte mormântală pe acest subiect, însă "actorii" acestei poveşti au declanşat războiul. Directorul ISJ, Răducu Popescu, apare pe site-ul instituţiei mândru "ca o floare", prin recepţia pe care a organizat-o pentru preşedintele interimar al CJE, Lăcrămioara Soare, alături de inspectorul Adriana Oprea, o prezenţă activă a scandalului din 25 martie şi de Luana Ghereben, preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor din cadrul Liceului Teoretic G. Călinescu, o altă figură marcantă a gălăgiei de la Palatul Copiilor. Dacă Popescu şi-a închipuit că, prin această mutare, disensiunile din cadrul elevilor au încetat, se înşeală. Din contră, scandalul escaladează şi se lasă cu plângeri penale, pentru că liderii aleşi ai CJE promit represalii. În primul rând, reglementările legale sunt de partea acestora, întrucât CNE nu deţine dreptul regulamentar de a demite conducerea din teritoriu, aşa cum spune tocmai regulamentul formaţiunii, în special Art. 9 (6): Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor nu poate lua decizii care afecteaza autonomia Consiliilor Judeţene ale Elevilor/ Consiliului Municipal Bucureşti al Elevilor. În altă ordine de idei, Popescu şi-a pus "nebunii pe cap", care şi-au făcut "temele" şi promit că directorul ISJ va avea parte de dat cu "subsemnatul" mult şi bine, pentru încălcări ale legii. Primul care a dat tonul, este vicepreşedintele CJE, Alexandru Manda, care a fost demis complet aiurea ca urmare a acestei poveşti, el fiind ales în funcţie într-un cu totul alt context decât îşi imaginează CNE. "Ne vom folosi de orice instrument pentru a reuşi redobândirea credibilităţii CJE şi vom face plângeri administrative şi penale împotriva persoanelor implicate în acest caz. ISJ trebuie să fie neutru, nu să se implice în acest joc, care este unul al CNE şi care şi-a propus destabilizarea CJE Constanţa. De ce? Pentru noi am fost vocali şi am supărat unele persoane", a declarat Manda, care a plasat "bomba", acuzându-l pe Popescu de faptul că a încălcat un ordin ministerial. "Această numire în funcţie a aşa-zisului preşedinte interimar, este făcută fără nici un temei regulamentar, care încalcă ordinul de ministru nr. 4247 (din 21 iunie 2010, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional al elevilor şi publicat în Monitorul Oficial nr. 469 din 8 iulie 2010 - n.r.) şi metodologia pe care chiar CNE a făcut-o! Ordinul de ministru, care aprobă regulamentul CNE, prevede foarte clar că schimbarea în funcţie se face la propunerea unei treimi din membrii adunării generale şi cu votul a două treimi. Nu se specifică absolut nimic de faptul că CNE poate numi interimar la CJE! Singura variantă prin care domnişoara Soare ar fi putut deveni preşedinte interimar era prin demisia lui Andrei Gîlcă, iar biroul executiv ar fi numit-o pe ea. Numirea aceasta este invalidă şi neregulamentară", a declarat Manda, pentru "Replica".

Nici Andrei Gîlcă nu se lasă mai prejos şi acuză infiltrarea politicului în educaţie, care aduce atingere sistemului democratic al elevilor. "Trăim într-o societate dură şi, uneori, mafiotă, în care instituţiile sunt extrem de politizate şi cum se poate vorbi de un sistem democratic în care elevilor li se îngrădeşte dreptul la exprimare şi afirmare? Nu este normal aşa ceva. Nu recunosc numirea recentă. Este o rupere a CJE, probabil că s-a interpretat ca fiind o chestiune politică, deşi noi suntem o instituţie apolitică şi funcţionăm pe principiul reprezentativităţii şi respectării drepturilor. Asta trebuie să se ştie. Noi ne-am făcut treaba şi nimeni nu poate contesta acest lucru. De aceea, au fost atacate persoanele şi nu ideea. Din punct de vedere profesional, nu au ce să ne reproşeze. Nu se putea demite întregul birou, pentru că Alexandru Manda a fost ales ca vicepreşedinte în mandatul trecut şi îşi urma mandatul, aflat la al doilea an. Nu avea cum să fie invalidat, pentru că a fost ales pe mandatul trecut. Vorbim de intervenţia ISJ, dar şi a partidelor politice, care şi-au făcut organizaţii de tineret pentru a-i atrage pe elevi în sfera lor, ceea ce nu este normal, pentru că noi funcţionăm după principiul neapartenenţei politice. Noi avem toată susţinerea legală, din punctul nostru de vedere nu am făcut nimic ilegal şi vom acţiona prin plângeri penale, plus toate instrumentele necesare pentru a ne redobândi credibilitatea. Plângerile vor fi formulate împotriva celor care dau informaţii false, pătrund cu forţa asupra structurii şi fac abuz de putere: organizaţiile de la nivel naţional, structura ISJ din judeţ şi ceilalţi colegi care comit acte de infracţionalitate în cadrul CJE", a declarat Gîlcă, pentru "Replica".

Pe de altă parte, una dintre cele mai gălăgioase voci ale elevilor constănţeni, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, radiază de fericire, întrucât a fost recent numit ca membru în consiliul elevilor al liceului "Traian", poziţie care îi dă un nou prilej de a răbufni la adresa ISJ. "Ceea ce face acum ISJ, demonstrează ce am bănuit de la început: este o mişcare planificată, bine pregătită, cu scopul de a cenzura interesele elevilor în municipiul Constanţa. Luni, va avea loc o şedinţă a Consiliului Local, iar tema RATC nu a fost discutată nici până în acest moment, chiar dacă ni s-a promis că într-o lună va fi rezolvată. Evident, în politică nu există coincidenţe şi nu considerăm a fi o coincidenţă faptul că inspectorul general este şi consilier local şi a făcut ieri (miercuri - n.r.) acea recepţie cu vicepreşedintele CJE, numit preşedinte interimar. Iniţiativa nu cred că are un singur cap, sunt mai multe persoane care împărtăşesc acelaşi interes, mă refer aici şi la vicepreşedintele şi secretara CJE (Soare şi, respectiv, Gehereben - n.r.), care au fost păcălite în această iniţiativă. Evident, ISJ are tot interesul să scape de Manda şi Gîlcă, pentru că au fost oameni sinceri, care şi-au văzut de atribuţiile lor şi, pentru asta, li s-a dorit capul. Nu există arbitru. Nu s-a gândit nimeni că se va ajunge la o astfel de situaţie. În prezent, doar Justiţia poate să arbitreze acest conflict, pentru că CNE are un interes, acela de a-şi elimina concurenţa, ISJ are acelaşi interes, însă adevărul este la noi, pentru că poate fi dovedit foarte simplu, pe regulament. Plângerile penale vor fi depuse împotriva preşedintelui CRE, preşedintelui CNE, inspectorului general, inspectorului general-adjunct, inspectorului pe educaţie permanentă, împotriva tuturor celor implicaţi în acest conflict, pentru înşelăciune, fals, abuz de încredere, pentru că au luat documentele şi acum se fac că nu le mai găsesc, absolut pentru toate faptele. Dacă nu există un arbitru, Justiţia poate să-şi facă treaba", a declarat Bajdechi, pentru "Replica".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614