3.4° Constanța Dum., 27 Nov. 2022
Anul XX Nr. 6195
3.4° Constanța Duminică, 27 Noiembrie 2022 Anul XX Nr. 6195

Rafila: Avem o conjunctură favorabilă pentru dezvoltarea sistemului sanitar şi de pregătire a corpului medical

Replica API 26 septembrie 2022 268

România are "o conjunctură favorabilă" pentru dezvoltarea sistemului sanitar şi de pregătire a corpului medical, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o intervenţie video la festivitatea de deschidere a noului an universitar la UMF "Gr.T.Popa" din Iaşi.

Alexandru Rafila

El a susţinut că, în viitorii ani, trebuie rezolvată problema resursei umane din domeniu printr-o colaborare a ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii şi organizaţiei universităţilor de medicină.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

"Cred că avem o conjunctură favorabilă pentru dezvoltarea sistemului medical şi de pregătire a corpului medical din România. Este pentru prima dată, după foarte mulţi ani, când există o conclucrare între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, pe de o parte, şi organizaţia celor şase universităţi de medicină, aşa numitul G6, în dezvoltarea de resurse umane în România. În viitorii ani vom avea o problemă foarte serioasă şi din cauza asta cred că trebuie să existe un răspuns din partea noastră, coordonat şi profesionist, încât, în viitorii 5 - 10 ani, această problemă a resurselor umane din sănătate să poată să fie rezolvată", a transmis ministrul Sănătăţii, scrie stiripesurse.ro.

Alexandru Rafila a subliniat că orice investiţie în sănătate trebuie dublată de o resursă umană calificată.

"Până la urmă, ceea ce ne dorim pentru studenţii noştri, pentru viitorii medici care tocmai au terminat universitatea şi se pregătesc în specialitate după ce au trecut examenul de rezidenţiat, ne dorim să poată să înveţe aşa cum pot să înveţe tinerii medici din Uniunea Europeană, ne dorim să aibă nu numai venituri, dar şi un confort profesional corespunzător", a spus ministrul Sănătăţii.

El şi-a exprimat convingerea că Iaşiul are perspective "extrem de serioase" în ceea ce priveşte punerea în funcţiune a viitorului Spital Regional de Urgenţe.

"Cei care au devenit acum studenţi la UMF Iaşi vor putea să profeseze în Spitalul Regional de Urgenţe, pe care aş vrea să avem ocazia să putem să-l inaugurăm împreună. Cred că este extrem de important ca infrastructura medicală din acest important centru universitar să poată corespundă nevoilor şi cerinţelor actuale din secolul XXI. Cred că la Iaşi, prin corpul medical şi profesioniştii pe care îi are şi universitate, putem face lucrul acesta în mod corelat şi coordonat", a declarat ministrul Rafila.

În opinia sa, prin colaborare se poate crea o politică de resurse umane coerentă şi se pot face investiţii în sectorul de sănătate printr-un proces realist, care să respingă orice fel de demers demagogic, "care, din păcate, există".

"Trebuie încurajată dezvoltarea tinerilor studenţi, tinerilor medici şi să găsim pârghiile prin care ei să îşi dorească să profeseze în România", a subliniat Rafila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Sa-i invete intai notiuni minime de igiena. Nu sa iasa pe strada in papucii si uniforma de spital, sa nu mai foloseasca telefonul in sala de operatie, sa lase lanturile si machiajul acasa, mai ales cand sunt de serviciu la ATI si mai ales, sa se spele pe maini. Ca apoi se mira de unde apar infectiile nozocomiale.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
172532291849
5/49
304017142116
joker
4512883917