Rafila: Mortalitatea generată de COVID-19, de 8 - 10 ori mai mică decât în octombrie 2021
Mortalitatea generată de COVID-19 este în prezent de 8 - 10 ori mai mică decât în luna octombrie a anului trecut când se înregistra acelaşi număr de cazuri, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în debutul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.
"Din punct de vedere al mortalităţii, în acest moment, faţă de situaţia similară din luna octombrie, când se înregistra acelaşi număr de cazuri, mortalitatea este de circa 8 - 10 ori mai mică decât în luna octombrie", a spus el.
Rafila şi-a exprimat convingerea că facilitarea testării privind infectarea cu SARS-CoV-2 va permite un mai bun control al pandemiei.
"Un caz diagnosticat şi izolat automat nu va mai transmite boala şi cred că ăsta este un mare câştig, pe de o parte. Pe de altă parte, o persoană care este diagnosticată de la începutul bolii poate să beneficieze, aşa cum trebuie, de asistenţă de sănătate din timp şi nu ajunge în stadii tardive ale bolii, greu controlabile, care au dus, aţi văzut, la o mortalitate foarte mare", a explicat ministrul.
El a anunţat, legat de achiziţia de medicaţie antivirală inovativă, că în aceste zile ar putea fi semnat primul contract cu compania MSD, astfel încât la sfârşitul lunii primele tratamente să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât şi la nivelul centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor COVID.
"În plus, toate aceste centre şi spitale au Remdesivir, antiviral injectabil, au Favipiravir, despre care am făcut o informare pentru populaţie, extrem de accesibilă, aş spune. Medicamentul Favipiravir se va găsi în scurt timp şi în farmacii cu circuit deschis, dar va fi eliberat strict numai pe bază de prescripţie şi cu o evidenţă clară, pentru că e un medicament toxic şi trebuie să evităm ca populaţia să consume un astfel de produs atunci când nu este necesar", a menţionat ministrul Sănătăţii.

Bacteriile patogene dezvoltă rezistență la antibiotice mult mai repede decât se aștepta comunitatea științifică....169
Pacienților cu o gamă largă de cancere care iau aspirină ca parte a tratamentului lor le-ar putea scădea riscul de...190
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...180
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...167


ConstanțaUmiditate: 57%
Vânt: 5.08 m/s
Presiune: 1012 milibari

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...349
Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania...363
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, joi seară, pentru prima dată Cupa României, învingând în finală,...882
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...559


La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...327
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...391
O femeie a mers în instanță, solicitând un ordin de protecție pe numele concubinului său, George Cătălin...933
RAJA S.A. va executa lucrări de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din...337
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...201
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...426
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...325
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...294
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4197
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3395
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2403
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6185
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...173
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...162
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...184
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...347
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...172
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...172
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...663
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...452
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...180
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...181
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...167
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...193