Rafila: Ne aşteptam la numărul mare de infectări cu COVID-19
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat miercuri că era de aşteptat să crească numărul de infectări cu noul coronavirus, având în vedere faptul că, pentru prima dată în România, au fost făcute aproape 110.000 de teste într-o zi.
"Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate. Ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr, pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost puţin mai redusă. Astăzi s-au efectuat, pentru prima dată în România, peste 100.000 de teste, aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 cazuri de îmbolnăviri. Aceste număr este preocupant, dar, pe de altă parte, nu putea fi exclus din scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP vi le-au prezentat încă de acum două săptămâni. Este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări. (...) Nu sunt cifre neaşteptate. Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron. Nu este generată de altceva decât de o tulpină cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente", a spus Rafila într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că sunt numeroase cazuri de infectări şi la persoanele imunizate
"Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte ca să poată să protejeze persoanele vulnerabile mai ales de evoluţie complicată, mai ales de deces. Este un lucru care ne preocupă în mare măsură", a arătat ministrul Alexandru Rafila.
Un număr de 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 108.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Este un record absolut al numărului de infectări de la începutul pandemiei în România.
Precedentul record a fost de 19.685 cazuri, înregistrat marţi - 25 ianuarie, scrie agerpres.ro.

Temperaturile crescute în termometre se apropie, vara începe, din punct de vedere calendaristic, în nici două...618
Experții medicali atrag atenția că băuturile carbogazoase dulci pot provoca boli cronice și ”încetinesc”...288
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...258
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...221


ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 10.51 m/s
Presiune: 1023 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...202
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...203
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...279
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....230


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1799
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1093
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...428
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...355
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...243
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...205
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2308
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...512
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3478
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2332
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11407
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5056
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...473
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...262
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...230
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...267
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...176
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...208
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...189
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...165
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...258
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...343
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...221
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...174
Tataie, esti DEPASIT de situatie.