RAJA a preluat şi sistemul de apă şi canalizare din Oneşti
RAJA a preluat şi sistemul de apă şi canalizare din Oneşti
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRegia Autonomă Judeţeană de Apă SA Constanţa a preluat, în urmă cu trei luni, sistemul de canalizare şi apă şi în localitatea Oneşti din judeţul Bacău. Investiţiile în această localitate au fost prezentate în cadrul unei conferinţe, iar trei luni mai târziu oficialii RAJA SA au prezentat şi realizările.
Până în prezent, RAJA Constanţa a realizat investiţii de sute de milioane de euro în opt judeţe, unde este operator de apă pentru peste 3 milioane de români. În data de 8 iulie, la Oneşti, Felix Stroe, directorul general al RAJA SA, a prezentat programul investiţional, cifrat la 44 de milioane de euro. Compania, 100% publică, înlocuieşte societatea privată SC Apă şi Canal SA, care a asigurat în ultimii 20 de ani distribuţia apei în Oneşti.
„Este o prioritate să facem o nouă sursă de apă şi o nouă staţie de tratare, vom reabilita rezervoarele care înmagazinează apa, reţeaua de distribuţie, vom realiza o nouă staţie de epurare. Totodată, ne vom ocupa şi de extinderea reţelei menajere de apă“, a spus Felix Stroe, cu ocazia conferinţei din data de 8 iulie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News