Raluca Turcan s-a întâlnit cu rectorii şi reprezentanţii studenţilor. Tema: deschiderea anului universitar
Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, au avut miercuri seara, la Guvern, o întâlnire cu 15 rectori ai universităţilor româneşti - conducerea Consiliului Naţional al Rectorilor, cu reprezentaţii asociaţiilor studenţilor ANOSR, UNSR, USR şi LSRS, precum şi reprezentanţii sindicatului Alma Mater (proveniţi din 11 universităţi).
Foto: (c) Raluca Turcan/Facebook
"Am discutat subiecte de maximă importanţă pentru deschiderea anului universitar în cele mai bune condiţii posibile din perspectiva securităţii sanitare combinată cu nevoia de continuare a actului educaţional", a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Ea precizează că "există deplină disponibilitate" pentru îmbunătăţirea prevederilor ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii "în spiritul unei mai bune adaptări la specificul universităţilor şi se apreciază orice contribuţie constructivă în beneficiul comunităţilor academice româneşti".
"S-a agreat iniţierea unor demersuri împreună cu Ministerul Fondurilor Europene pentru susţinerea cheltuielilor materiale ocazionate de nevoia de prevenire şi diminuare a riscului COVID şi de continuare a procesului educaţional în învăţământul superior", precizează vicepremierul.
Conform acestuia, s-au reţinut argumentele aduse de mediul universitar şi se va lua în considerare oportunitatea iniţierii unei hotărâri de guvern de creştere a cifrei de şcolarizare, în scopul susţinerii tinerilor care doresc să îşi continue studiile la nivel universitar în România.

Ea si invatamantul universitar. O eroare!
credeam ca s au intalnit pentru o orgie,iar curcan este actrita principala.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că începerea exploatării gazelor naturale la Marea Neagră reprezintă un...94
Deputatul USR Claudiu Năsui susţine că există cinci soluţii pentru scăderea "problemelor Guvernului cu banii",...101
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...99
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2013


ConstanțaUmiditate: 90%
Vânt: 7.1 m/s
Presiune: 1010 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...89
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...95
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...110
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....102


Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...398
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...274
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...272
Serviciul Autorizare Activități Economice aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada...343
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...99
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...95
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2013
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...310
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3449
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2302
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11382
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5037
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...117
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...89
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...97
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...99
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...86
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...92
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...95
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...81
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...92
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...94
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...80
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...90
dragilor de la replica de ce nu ati interzis la tv expunerea dlui general care frecventa cursurile mai multor facultati in localitati diametral opuse, preda. are ''N'' slujbe- concomitent- imposibil- fizic