rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Raluca Turcan TOARNĂ gaz pe foc: Există salarii care au SPOR de 85%

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat duminică, la emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv, că sunt salarii cărora li se adaugă sporuri de până la 85%, iar autorităţile doresc reaşezarea salariilor pentru ca aceste sporuri să fie motivante. Turcan a precizat că există două posibilităţi: fie unele venituri mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri, iar celelalte vor avea o creştere mai rapidă, conform stiripesurse.ro

Raluca Turcan a fost întrebată de jurnalistul Sebastian Zachmann, realizatorul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, cum s-a ajuns în situaţia ca angajaţii la stat să primească celebrele sporuri de calculator sau de praf.

“Pentru că, după ce s-a stabilit un cadru unitar de salarizare relativ echilibrat, excepţiile au ajuns să devină regulă şi dintr-un context legal în care în sistemul bugetar există o anumită aşezare pe grilă, cu un salariu minim, cu un salariu maxim şi sporurile să fie acordate fie pentru o anumită categorie profesională, fie pentru a motiva angajaţii, am ajuns ca prin lobby făcut în Parlament ca diferite categorii profesionale să apară cu excepţii de la regula stabilită pentru toţi bugetarii”, a afirmat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că România se află peste media europeană în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor salariale.

“Până la urmă, acesta este scopul reformei în sistemul bugetar pe care am demarat-o deja şi vrem să o ducem la bun sfârşit, de a ajunge într-un final la un cadru legal care să fie deopotriva sustenabil, pentru că, dacă ne uităm la ponderea cheltuielilor salariale în total cheltuieli ale statului, vedem că suntem peste media europeană, să fie echitabile, să fie motivante şi pe fond instituţiile să ajungă să lucreze pentru oameni pentru că vorbim de serviciul public în cea mai mare parte şi atunci mi se pare corect ca ceea ce înseamnă salarizare în sistemul public să fie privită în permanenţă din perspectiva îndeplinirii misiunii de serviciu în sistemul public pe care aceste instituţii îl au”, a explicat Raluca Turcan.

Ea a precizat că va fi făcută o analiză a acestor sporuri deoarece pentru anumite categorii profesionale au ajuns să fie completări la salariu.

“Anul acesta. în 2021, nivelul sporurilor a fost îngheţat la nivelul anului 2020. Aşadar, ceea ce am propus pentru construcţia bugetului de stat are la bază îngheţarea sporurilor şi salariilor la nivelul lui 2020. Simultan însă facem o analiză temeinică a acestor sporuri şi nu intrăm populist în subiectul sporuri pentru că pentru o bună parte a angajaţilor în sistemul bugetar sporurile în loc să fie pentru o categorie profesională sau pentru motivare, au ajuns să fie completări la salariu şi sunt meserii sau categorii profesionale care merită salarii decente, de aceea nici nu putenm în antiteză sistemul bugetar cu sistemul privat sau sistemul sporurilor prin reducere să ducă automat la o scădere a veniturilor pentru că sunt unele situaţii şi de aceea o luăm practic categorie profesională cu categorie profesională în care mai bine creştem salariile de bază, aşezându-le în altă poziţie pe grilă decât să avem tot felul de sporuri care nu îşi au rostul pur şi simplu”, a transmis Raluca Turcan.

Ea a mai afirmat că există angajaţi care suint la nivel de salarizare 2022 şi alţii care au rămas la nivelul din 2019.

“În prima etapă, pe legea salarizării unitare am stabilit nişte principii şi anume care sunt salariile de bază de la care se pleacă cu plata salariilor pentru că şi aici avem o anomalie, trebuiau făcute nişte majorări graduale ale salariilor de bază şi în această creştere graduală au apărut din nou excepţiile şi unii sunt la nivel de salarizare 2022, alţii sunt la nivel de salarizare 2019. Aşadar, avem partea de salarizare de bază, după care unele sporuri sunt inutile, cum ar fi sporul de solicitare neuropsihică sau sporul de confidenţialitate, în condiţiile în care obligaţia legală este să respecţi legea sau alte sporuri care pot fi acordate în sumă fixă pentru că se acordă pentru acelaşi grad să spunem de expunere a angajaţilor, cum ar fi sporul de condiţii vătămătoare. Se întâmplă ca doi angajaţi i într-un birou având salarii de bază diferite pentru aceeaşi aşa-zisă expunere la condiţii vătămătoare să primească sume diferite, pentru că se calculează la salariul de bază”, a explicat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a amintit că există primării de comune care au salarii mai mari decât un oraş.

“Există salariile în administraţia publică locală care nu sunt pe grila de salarizare unitară şi chiar de la reprezentanţii structurilor asociative am primit solicitări pentru a include şi salariile din administraţie pe grilă întrucât avem anomalii prin care angajaţi dintre o comună mică şi fără venituri pentru nicio formă de investiţii, au salarii mai mari decât un oraş de trei ori mai mare. Şi atunci au spus hai să încercăm o aşezare acestor salarii pe grilă astfel încât şi aici să fie o echilibrare, pe de o parte între autorităţile din administraţia publică locală, pe de altă parte între autorităţile din administraţia publică centrală şi cele din administraţia publică locală. Sunt iarăşi situaţii şi excepţii în care salariile la nivel local sunt mai mari decât la nivel central”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a fost întrebată dacă un bugetar care acum câştigă 3.000 de lei cu tot cu sporuri ar putea rămâne cu un salariu mai mic după ce o parte din acestea va fi tăiată.

“Nu intenţionăm să facem lucrul acesta. Acolo unde sunt salarii mici, în general salariile acesta de care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar în domenii esenţiale, nivelul veniturilor nu intenţionăm să scadă deloc. (…) Activitatea acesta este foarte laborioasă întrucât practic noi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabilim principiile, după care chemăm ministerele de resort să intre cu analize pe fiecare domeniu. Nu pot eu de la Ministerul Muncii, noi ca echipa chiar dacă lucrăm într-un grup de lucru cu reprezentaţi din mai multe ministere, să intrăm în detaliu pe sporurile din sănătate sau pe sporurile din justiţie, acolo trebuie să vină miniştrii de resort să spună cum ar vedea ei aşezarea în domeniile lor de competenţă astfel încât aceasta să atingă scopul pe care l-am menţionat”, a mai transmis ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că sunt salarii care au sporuri de 85% din salariu.

“În legea salarizării există un articol prin care nivelul sporurilor este limitat la 30% la nivelul ordonatorului de credite. Acesta este un articol, ori prezentarea trunchiată a unui text de lege este similară cu minciuna sau manipularea, pentru că la două articole mai jos apar excepţiile. Prin excepţie de la plafonarea nivelului sporurilor la 30% la nivelul ordonatorului de credit vin următoarele domenii. Şi după aceea intră sănătatea, justiţia, asistenţa socială, partea de apărare şi ordine publică. Sunt salariile cărora li se adaugă sporuri cu până la 85%, dar asta nu înseamnă că toţi angajaţii din sănătate au sporuri de 85%. Evident, există segmente din sănătate unde sporurile merg chiar şi la 85%”, a explicat Raluca Turcan.

Ea a mai fost întrebată dacă salariile vor scădea dacă din 2022 va fi tăiată partea de sporuri.

“Aici va fi o decizie politică. Principiul de la care noi plecăm este acela să nu scadă veniturile însă, dacă, de exemplu, se elimină anumite sporuri poate la nivelul unor salarii foarte mari ar putea să se opereze mici modificări întrucât trebuie să gândim şi partea de sustenabilitate. Ar putea să scadă salariile foarte mari, nu este încă o decizie luată. Noi am avea aşa, sporurile să îşi atingă cu adevărat scopul pentru care au fost create pentru anumite meserii, anumite condiţii sau pentru a fi motivante, să reaşezăm salariile de bază şi aici există două posibilităţi, vom vedea pe care se va merge, fie unele salarii sau venituri foarte mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri şi celelalte vor avea o creştere mai rapidă astfel încât să le ajungă din urmă”, a explicat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că nu are niciun spor, dar că în cadrul Ministerului sunt angajaţi cu diverse sporuri.

“Eu ca ministru nu am niciun spor. (…) Sunt sporuri care se dau pentru condiţii vătămătoare şi acolo pe categorii profesionale şi au diferite denumiri, dar sunt şi sporuri şi la Ministerul Muncii”, a afirmat ministrul Muncii.

Întrebată dacă există un spor de muncă la Ministerul Muncii, Raluca Turcan a răspuns: “Uneori la cât muncesc acum angajaţii din Ministerul Muncii mă gândesc serios să creeze acest spor. E o glumă, să se consemneze”.

luni, 1 martie 2021819
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

12muie ralu(1 mar 19:05)
Sugativa asta a lui Stolo baga zazanie in romani si provoaca scarba la adresa particului din care face sugatoarea asta de pula. Cand era cu organul in gura a visat ca stolo are sporul de 85 %
31Cetateanul turmentat(1 mar 14:55)
Daca o frecati mult si nu faceti nimic veti deveni istorie in politica romaneasca si alta sansa nu veti avea in urmatorii 100 de ani. Aveti toate parghiile sa faceti ordine si nu v-ar trebui mai mult de o saptamana doua. Ce ne tot povestiti verzi si uscate, treceti la treaba ! Fapte nu gargara politica. Lumea este satula deja de incompetenti si habarnisti, cat credeti ca va mai rabda ? Sau credeti ca avem rabdare si ca traim cat elefantii ?
16Dan(1 mar 12:37)
Spui ca tu ca ministru n-ai niciun spor... Dar ce salariu ai, cucoana? Chiar il meriti?
36Ion(1 mar 09:32)
madam, cine va opreste sa taiati sporurile nesimtite? acum sunteti majoritari in parlament !
17interesant(1 mar 00:12)
Mai interesant pt proasta asta, sugatoare a lui Stolojan...exista ministri care nu au terminat facultatea, dar au masterul...hahahahaha
mai mult...Politică
21 apr 00:13PoliticăUSR PLUS a anunțat că va face o propunere pentru un nou ministru al sănătății

USR PLUS va face o nominalizare pentru Ministerul Sănătății, a anunțat Dragoș Tudorache după încheierea...206

21 apr 00:12PoliticăLiderii coaliției au semnat noul acord. Orban: Cei care au pariat că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii279
21 apr 00:00PoliticăCîţu: Orice voce împotriva campaniei de vaccinare subminează efortul nostru de a reveni la normalitate152
21 apr 23:59PoliticăKlaus Iohannis, întrevedere cu Maia Sandu: România, principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova

România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul...267

21 apr 00:00PoliticăAdina Vălean: Certificatul verde digital va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor169
21 apr 18:48PoliticăMarcel Ciolacu critică negocierile politice din Guvern: „Terapie pe ciolan!“162
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...158

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual473
21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise913
20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...561

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă445
21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“964
Vremea
7.4°7.4° - 8.2° miercuri, 21 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 94%
Vânt: 4.19 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 apr 00:00SportDinamo Bucureşti - UTA Arad 0-1

UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din...179

21 apr 00:00SportVictorie foarte importantă pentru FC Viitorul (1-0 vs Gaz Metan Mediaș)

FC Viitorul s-a impus acasă, marţi, cu scorul de 1-0, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, în etapa a II-a a...171

21 apr 00:00SportHoria Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz (România / Germania) s-a calificat, marți, în sferturile probei de dublu din...161

21 apr 00:00SportAstra Giurgiu, victorie în deplasare (3-1 vs FC Hermannstadt)

Astra Giurgiu s-a impus, marți, pe terenul celor de la ​FC Hermannstadt, cu scorul de 3-1, în primul meci al etapei...157

Local
21 apr 23:10LocalCOVID-1: 56 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanţa, 2921 la nivelul ţării

COVIDPe teritoriul României, până marţi, 20 aprilie, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu...763

21 apr 23:10LocalRegulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor musulmane din CONSTANȚA, în consultare publică!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația...543

21 apr 23:09LocalMOARTE SUSPECTĂ! Un bărbat a fost găsit DECEDAT într-o locuință din CERNAVODĂ

651

21 apr 23:11LocalAsociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur“

Asociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur - Noi ne-am vaccinat pentru...341

21 apr 23:11LocalPrimăria anunță DISTRIBUIREA tichetelor RESPECT

Primăria Municipiului Constanța anunță că începând de mâine, 21.04.2021 demarează distribuirea la domiciliu a...651

21 apr 23:10LocalPERCHEZIȚII într-un dosar de FURT de KEROSEN

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub...842

21 apr 23:09LocalOperator economic, sancționat pentru nerespectarea programului de lucru

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 21.20 cu privire...537

21 apr 23:09LocalBEAT MORT şi FĂRĂ PERMIS, un bărbat a CĂZUT de pe MOTOCICLETĂ

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 17.40, un...901

21 apr 23:09LocalPrimăria Hârşova vine în sprijinul locuitorilor care îşi caută un loc de muncă

426

Politică
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...158

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual

Un angajat la un Consiliu Judeţean câştigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat...473

21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise

913

20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...561

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă

Secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul i-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății,...445

21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“

964

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2973

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3010

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

4003

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...4011

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7468

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8340

Monden
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...162

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor

La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte...154

21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări

177

Mapamond
21 apr 00:00MapamondBulgaria suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un...162

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia a relaxat de luni restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt

Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o...151

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda redeschide localurile cu acces limitat după o scădere a incidenţei de COVID-19

150

Sănătate
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...163

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă

Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3, este cunoscut pentru numeroasele beneficii pentru organism. Mai puțin...162

21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

144

21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...164

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...168

21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii

Dozele mari de suplimente cu vitamina D îmbunătățesc creșterea ponderala și dezvoltarea limbajului și a...152

21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...159

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago

Uleiul de Borago este obținut prin presarea semințelor plantei Borago officinalis care se regăsește pe continentul...152

21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate

158

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT