REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Rambursarea pachetelor turistice ar putea fi suspendată

Rambursarea pachetelor turistice ar putea fi suspendată

Replica API 4 aprilie 2020 | 08:31 2705

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Emil-Răzvan Pîrjol, a declarat, sâmbătă, că analizează suspendarea Ordonanţei 2/2018, care obligă operatorii la rambursarea pachetelor turistice, în contextul crizei generate în sector de pandemia de coronavirus.

"Ne gândim foarte serios la suspendarea acestei Ordonanţe 2 (Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate n.r.), care obligă rambursarea pachetelor turistice, dar trebuie bineînţeles să venim cu o măsură compensatorie. Ideea este că am dori, pentru moment, să evităm această presiune asupra agenţiilor, pentru că în astfel de situaţie nu vom face decât să grăbim intrarea lor în insolvenţă. Pe de altă parte, trebuie găsită o măsură care să asigure consumatorul că îşi va recupera banii sau dacă doreşte să reprogrameze, ceea ce noi îi sfătuim fără doar şi poate, să aibă aceleaşi condiţii ca şi cele precedente", a declarat Emil-Răzavn Pîrjol, la Antena 3.

Oficialul susţine că în prezent agenţiile de turism îşi pot trimite oamenii în şomaj "cu greutate", pentru că sunt ocupaţi cu gestiunea reclamaţiilor şi a doleanţelor de rambursare, iar în prezent se analizează posibilitatea ca agenţiile să poată emite un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, pentru reprogramarea vacanţelor.

"Într-o primă fază, ne-am gândit să apelăm la raţiune şi la calm prin eventuala suspendare a acestei Ordonanţe, care să dea un respiro agenţiilor. Astăzi agenţiile cu greutate îşi pot trimite oamenii în şomaj pentru că sunt ocupaţi peste 100% cu gestiunea reclamaţiilor, a doleanţelor de rambursare, a voucherelor şi aşa mai departe. Ideea este ca o agenţie să poată emite un certificat, haideţi să îl numim un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, timp în care clientul să poată să îşi reprogrameze această vacanţă", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Economiei.

Pentru a evita riscul ca multe agenţii să dispară din cauza faptului că nu vor avea resursele financiare necesare rambursării sumelor plătite de turişti pentru vacanţe, Pîrjol a subliniat că se doreşte ca în cel mai scurt timp să intre în funcţiune o aplicaţie informatică de monitorizare a acestor sume plătite în avans, potrivit stiripesurse.ro.

"Poate să existe acest risc ca această agenţie să dispară. De aceea, am spus că încercăm să aflăm cât de repede posibil, şi la aceasta se referea ministrul Virgil Popescu (ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri n.r.), ca aplicaţie. De fapt va fi un portal în care agenţiile şi toţi operatorii economici, pentru că nu sunt numai agenţiile, agenţiile sunt primele afectate, dar gândiţi-vă şi şi la hotelierii care au încasat în sistemul early booking una-două rate. Şi ei sunt în aceeaşi situaţie. Aceşti oameni au investit în deschiderea sezonului estival, banii nu mai sunt la operatori. Este foarte greu astăzi să ne gândim că vor reuşi să ramburseze. Şi atunci ne-am spus: haideţi să încercăm într-un timp cât mai scurt, mă refer la zile, să putem estima totalitatea sumei care astăzi este plătită în avans, atât de clienţi cât şi de agenţii, către alte state, de exemplu. Să avem o imagine clară a sumei şi de acolo să începem să lucrăm pe o eventuală cerere de rambursare", a explicat Pîrjol.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
raspandacul PSD
2
4
Intre 2 rele, mai bine traiam cu Ciuma Rosie decat cu LuCOVID al 19-lea cel galben la fata. Ciuma tot mai avea tratament dar astia-s absolut mortali si la propriu si la figurat, fara leac. Vai de capul nostru cu asa conducatori pe cap...
15
4
o suma de bani, fara a presta un serviciu. in ce tara traieste d-l pirjol.
10
0
tu esti prost sau te prefaci, nu citesti ca astia au platit deja vacantele si acum vor banii inapoi?
8
0
returnare bani , adaugare bonus pentru sejur in 18 24 luni , returnare plata in rate
8
0
Noi am platit ca sa beneficiem de niste servicii. Din moment ce nu mai beneficiem de ele si ne opresti banii, pentru ca nu vrem sa reprogramam, cum se numeste infractiunea??
13
1
cine plm mai pleaca in CO dupa 2luni de 75% sau mai rau fara plata
12
1
Excroci si avari
13
1
Machedonilor, returnati bani oamenilor!!! Cine plm vine in saivanele voastre pe criza asta. Avarilor!!!
23
2
bravo, furt pe fata, ceti adara araminii nea ministrule.., civa. paratii,,
22
1
Ba du te n plm dati banii inapoi la oameni escrocilor ca au nevoie de ei sunt vremuri grele! Cine mai pleaca in concediu cretinilor!
34
1
legalizata. Veti plati !
26
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614