REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi intră pe lista PNL pentru europarlamentare

Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi intră pe lista PNL pentru europarlamentare

Replica API 1 martie 2014 | 00:00 190

Fostul ministru Ramona Mănescu, dar şi fostul şef al CNAS Cristian Buşoi se vor regăsi pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, în discuţii fiind de asemenea Mircea Diaconu, fostul şef al ANSVSA Mihai Ţurcanu şi preşedintele CSL Claudia Benchescu, au declarat, pentru Mediafax, surse din PNL.

Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi se vor afla pe lista de candidaţi pentru europarlamentare, din partea PNL, pe locuri considerate eligibile, au menţionat surse liberale. Mănescu a renunţat anul trecut la mandatul de europarlamentar pentru a prelua Ministerul Transporturilor în Guvernul Ponta, în vreme ce Cristian Buşoi a părăsit Parlamentul European pentru şefia CNAS.

De asemenea, candidaturi la europarlamentare pe locuri eligibile vor avea actualii eurodeputaţi Norica Nicolai, Adina Vălean, Eduard Hellvig, Renate Weber, Ovidiu Silaghi.

PNL şi-a fixat ca obiectiv obţinerea a opt poziţii de europarlamentari în alegeri, astfel încât a opta poziţie pe listă este disputată de Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu, fratele şefului Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu.

Totodată, numele vicepreşedintelui PNL Mircea Diaconu a fost vehiculat de liberali pentru a deveni candidat la europarlamentare, însă o decizie în acest sens ar putea fi luată după ce instanţa se va pronunţa asupra dosarului în care este acuzat de conflict de interese. Lista PNL pentru europarlamentare ar urma să fie prezentată oficial la începutul lunii martie. Candidaturile la alegerile pentru Parlamentul European pot fi depuse până cel târziu în 26 martie.

Sursa: Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102