rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Raport: Fenomenul singurătăţii s-a dublat în întreaga UE de când s-a declanşat pandemia

Unul din patru cetăţeni ai UE a raportat că se simte izolat în primele luni ale pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, prezentat luni, citează Agerpres.

Sursa foto: (c) ec.europa.eu

Raportul conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială în UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat în rândul tuturor grupelor de vârstă în primele luni ale pandemiei.

Foto: (c) jrc.ec.europa.eu

Prevalenţa singurătăţii a crescut brusc în primele luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19. În timp ce în 2016 aproximativ 12% dintre cetăţenii UE au indicat că se simt singuri mai mult de jumătate din timp, această pondere a crescut la 25% în primele luni de la apariţia COVID-19. Alte emoţii negative cum ar fi sentimentul de încordare sau de descurajare au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce emoţiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihnă au evoluat în direcţia opusă.

Foto: (c) jrc.ec.europa.eu

Potrivit raportului, s-a înregistrat o creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, comparativ cu 2016.

Cifrele specifice fiecărei ţări arată că în perioada aprilie - iulie 2020 singurătatea a crescut cu peste 15 puncte procentuale în Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia şi Suedia.

Foto: (c) jrc.ec.europa.eu

În schimb, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, România şi Spania au înregistrat o creştere a singurătăţii cu mai puţin de 10 puncte procentuale în aceeaşi perioadă de timp.

Foto: (c) jrc.ec.europa.eu

Raportul constituie primul pas al unei colaborări mai ample între Parlamentul European şi Comisie. Proiectul va include o nouă colectare de date la nivelul UE privind singurătatea, care urmează să se desfăşoare în 2022, precum şi crearea unei platforme web pentru monitorizarea singurătăţii de-a lungul timpului şi în întreaga Europă.

miercuri, 28 iulie 2021215
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
Cât CHIN! De ce a murit, de fapt, Petrică Cercel
Comentarii
mai mult...Mapamond
18 sep 00:00MapamondSUA: Taxarea bogaţilor şi favorizarea clasei de mijloc, viziunea economică a preşedintelui Biden

Impozitarea celor mai bogaţi şi răsfăţarea clasei de mijloc, aceasta este viziunea economică a preşedintelui...89

18 sep 00:00MapamondFranţa: După anularea contractului pentru submarine, Franţa anulează o seară de gală la Washington101
18 sep 00:00MapamondPoliţia germană anunţă dejucarea unui atac asupra unei sinagogi şi arestarea a patru persoane86
18 sep 00:00MapamondO expertă britanică a cerut să fie investigate tulburările ciclului menstrual după vaccinarea anti-COVID-19

Tulburările intervenite în ciclul menstrual nu figurează pe lista efectelor secundare comune după vaccinarea...105

18 sep 00:00MapamondCoronavirus: În Franţa au fost suspendaţi 3.000 de angajaţi din centrele sanitare pentru că nu s-au vaccinat92
18 sep 00:00MapamondSpania va administra a treia doză de vaccin anti-COVID-19 categoriilor vulnerabile72
18 sep 00:00MapamondRepublica Moldova împrumută 24,8 milioane de euro de la Banca Mondială pentru vaccinarea populaţiei

Republica Moldova va face un împrumut de 24,8 milioane de euro de la Banca Mondială (BM) pentru imunizarea populaţiei...79

18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Italia impune obligativitatea paşaportului sanitar pentru toate categoriile de angajaţi79
18 sep 03:09MapamondÎți faci vaccinul anti-COVID sau îți pierzi locul de muncă: Statele vor să introducă această obligativitate365
18 sep 03:24MapamondCasa Albă: SUA schimbă radical modul în care luptă împotriva Covid-19

Coordonatorul reacţiei la coronavirus de la Casa Albă, Jeff Zients, a declarat miercuri că Statele Unite dezvoltă...393

18 sep 03:24MapamondLiderul unei grupări teroriste din Africa, ucis de trupele franceze303
18 sep 03:25MapamondSurpriză pentru toți utilizatorii Microsoft: Serviciile pot fi folosite fără parolă365
Vremea
19.4°19.4° - 21.9° sâmbătă, 18 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 68%
Vânt: 6.61 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/4991225133240
5/4081431261920
joker3173425292
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 sep 00:00SportBasketball Champions League: U-BT Cluj s-a calificat pentru prima oară în grupele competiției

U BT Cluj, campioana României la baschet masculin, s-a calificat, pentru prima oară, vineri seară, în grupele...49

18 sep 00:00SportLiga 1: FC Voluntari, victorie categorică în primul meci al etapei (4-0 vs CS Mioveni)

FC Voluntari s-a impus, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, în fața echipei CS Mioveni, în primul meci al...93

18 sep 07:32SportExternat după operație, Pelé a fost dus de urgență înapoi la terapie intensivă

Pelé este din nou internat la terapie intensivă. Transferul la terapie intensivă a fost decis ca măsură de...251

18 sep 23:21SportConference League: CFR Cluj, înfrângere în primul meci din grupa J (0-1 vs Jablonec)

CFR Cluj a debutat cu o înfrângere, joi seară, în grupa J din Conference League, a treia competiție continentală...347

Local
18 sep 22:36LocalAutoutilitară ÎN FLĂCĂRI, pe DN 22, între Tulcea și Mihail Kogălniceanu. VIDEO

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină vineri, 17 septembrie a.c. ăn jurul orei 15:35, pentru a lichida...286

18 sep 22:36LocalTârgul de Toamnă al Producătorilor Dobrogeni are loc, în acest weekend, la Năvodari!

Vineri, 17 septembrie a.c., s-a deschis Târgul de Toamnă al Producătorilor Dobrogeni care are loc, în acest weekend,...1015

18 sep 22:36LocalPrimăria Constanța, investiții de 50 milioane de euro în rețeaua de transport a energiei termice

664

18 sep 22:37LocalBărbat REȚINUT pentru TRAFIC de DROGURI, la un festival de muzică din Neptun

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog au...548

18 sep 22:37LocalReprezentanți ai principalelor agenții touroperatoare din Kazahstan, în vizită la Constanța

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a primit vineri, 17 septembrie a.c., vizita unei delegații formate...184

18 sep 22:35LocalMasă rotundă, în cadrul unui proiect european, la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat joi, 16 septembrie, masa rotundă „Schimb de bune practici în...224

17 sep 00:00LocalBogdan DESPESCU, prezent la MANGALIA! VIDEO

Joi, 16.09.2021, o delegaţie a Agenţiei Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex),...282

18 sep 22:34LocalCovid-19: 158 de NOI CAZURI de INFECTARE, la CONSTANȚA

Până vineri, 17 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul...1174

18 sep 22:35LocalIată programul de funcționare al centrului de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional!

617

Politică
18 sep 22:39PoliticăCîțu, la congresul UDMR: Dragă Hunor, vom sta la guvernare 4 ani

Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, înainte de începerea congresului UDMR la care a fost invitat, că se...204

18 sep 22:39PoliticăDan Vîlceanu îngroapă România în datorii: Împrumuturi imense

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2030 şi a împrumutat joi de la bănci suma...455

18 sep 22:39PoliticăMarcel Ciolacu: PSD dezbate un proiect pentru legalizarea marijuanei în scop medicinal

248

18 sep 22:40PoliticăVirgil Popescu explică de ce nu este indicată plafonarea prețurilor la energie

Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a explicat joi, pentru B1 TV, de ce nu se poate și nu este indicată...260

18 sep 22:40PoliticăCîţu: Ludovic Orban pare cel mai mare susţinător al moţiunii USR AUR

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi seara că impresia lui este că, în ultima perioadă, preşedintele PNL,...275

17 sep 00:12PoliticăOrban: O soluţie la criza politică poate fi demisia premierului

307

Interviuri
18 aug 00:07InterviuriViceprimarul Cocargeanu: Se lucrează la ACHIZIȚIA serviciilor de întreținere a SPAȚIILOR VERZI! VIDEO

Florin Cocargeanu, viceprimarul municipiului Constanța din partea USR, a fost prezent în studioul Replica, marți, 17...2189

17 aug 00:09InterviuriANTONIADIS strânge AJUTOARE pentru cei loviți de INCENDIILE din GRECIA! Video

Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene din Constanța, a fost prezent în studioul Replica de...1233

24 aug 00:08InterviuriDoinița RADU, șefa ANAF CONSTANȚA: Chiar dacă s-a mers pe plată VOLUNTARĂ, contribuabilii au ACHITAT! Video

11228

Monden
18 sep 00:00Monden„Gemenii“ Schwarzenegger şi DeVito revin pe marile ecrane cu o super comedie

Veşti bune pentru devoratorii de comedii de calitate! Arnold Schwarzenegger şi Danny DeVito revin într-un nou film...113

18 sep 00:00Monden'Cronica cârcotaşilor' revine cu un nou sezon, într-o nouă formulă de prezentare

Emisiunea de satiră „Cronica cârcotaşilor” revine la Prima TV cu un nou sezon, pe 17 septembrie, într-o nouă...135

18 sep 00:00MondenHarry, Meghan şi cântăreaţa Billy Eilish, între cele mai influente 100 de persoane în 2021

Harry şi Meghan, dar şi cântăreaţa Billy Eilish, regizoarea Chloé Zao şi actorul Omar Sy figurează în topul...83

18 sep 00:00MondenActriţa Catherine Deneuve şi-a scos la licitaţie colecţia de încălţăminte

Pantofi, sandale şi cizme create de designeri de renume şi purtaţi de legendara actriţă Catherine Deneuve au fost...87

18 sep 00:00MondenAndrea Bocelli, BTS şi Metallica vor participa la concertele Global Citizen pentru planetă

Andrea Bocelli din Toscana, BTS din Seul şi Metallica din Louisville (Statele Unite) se alătură numelor sonore care...83

18 sep 00:00Monden'E prea târziu ca să-mi mai fie frică', spune actriţa rusă care va pleca spre ISS

123

Mapamond
18 sep 03:24MapamondCasa Albă: SUA schimbă radical modul în care luptă împotriva Covid-19

Coordonatorul reacţiei la coronavirus de la Casa Albă, Jeff Zients, a declarat miercuri că Statele Unite dezvoltă...393

18 sep 03:24MapamondLiderul unei grupări teroriste din Africa, ucis de trupele franceze

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri noapte moartea liderului organizaţiei Stat Islamic din...303

18 sep 03:25MapamondSurpriză pentru toți utilizatorii Microsoft: Serviciile pot fi folosite fără parolă

365

Sănătate
18 sep 00:00SănătateDe ce nu îți este foame? Motive pentru lipsa poftei de mâncare

Lipsa poftei de mâncare poate avea foarte multe motive, atât fizice, cât și psihice. Află de ce nu îți este...82

18 sep 00:00SănătateALERTĂ Compania Moderna RECUNOAȘTE: Vaccinul său își pierde protecţia

Noi date dintr-un studiu de amploare pe vaccinul propriu anti-COVID-19 realizat de Moderna Inc arată că protecţia...99

18 sep 00:00SănătateINSP: Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Alte două cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, acestea fiind raportate în...71

18 sep 02:47SănătateAlertă în privința alimentației copiilor: Cei mici mănâncă dulciuri prea des

București, septembrie 2021 – 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, relevă...253

18 sep 02:48SănătateUE se pregătește pentru viitoarele pandemii - HERA, agenția cu un buget de șase miliarde de euro

Comisia Europeană (CE) prezintă joi o instanţă - Autoritatea de intervenţie în caz de urgenţă sanitară (Health...311

18 sep 02:48SănătateMedicii din centrele de vaccinare își vor primi salariile restante pentru perioada mai-iulie

196

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT