REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Rareș Bogdan face acuzații grave împotriva 'piloșilor' din Sistem

Rareș Bogdan face acuzații grave împotriva 'piloșilor' din Sistem

Replica API 28 ianuarie 2021 | 00:00 1551

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și europarlamentar, se arată dezamăgit de parcursul pe care l-a avut legea inițiată de PNL privind anularea pensiilor speciale. „Era și rămâne una dintre dorințele mele cele mai fierbinți”, spune fostul jurnalist. Păstrând tema „specialilor”, Bogdan spune că a auzit că există circuite subterane pentru cei din instituții care vor să se vaccineze, instituții cum ar fi BNR sau Curtea de Conturi.

„Azi se împlinește un an de când legea inițiată de PNL privind anularea pesiilor speciale a fost adoptată în Parlament. A fost o promisiune făcută românilor și am respectat-o! Cu o întârziere, ce e drept, de 34 de zile față de termenul fixat după preluarea guvernării. Era limpede pentru colegii mei din Camera Deputaților, forul decizional, că alături de PNL, USR și PMP vor vota, de frica oamenilor, inclusiv alți deputați. Exact asta s-a întâmplat! Alături de Robert Sighiartau, Florin Roman, Pavel Popescu, Razvan Prișcă și ceilalți colegi deputați liberali s-au raliat alții. Ce a urmat știm cu toții. Și e dureros și regretabil. Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, a atacat Legea la CCR, pe motiv de neconstituționalitate. La CCR, beneficiarii pensiilor speciale nu au înțeles că au obligația morală să-și anuleze privilegiile. Din păcate. Un CCR în care 6 din 9 judecători sunt numiți, în diverse momente, de PSD/ALDE și unde 7 din 9 sunt beneficiari de Pensii Speciale.

Unii oameni mă întreabă de ce a inițiat PNL legea, dacă știa că va cădea la CCR. Alții mă întreabă de ce am promis această lege, dacă știam că este imposibil să rămână bătută în cuie.

Oameni buni, înainte de a fi politician, am fost jurnalist și m-am exprimat împotriva pensiilor speciale de sute de ori! Era și rămâne una dintre dorințele mele cele mai fierbinți, pentru că este o nedreptate cruntă care împarte românii în cetățeni de rangul I și cetățeni de rangul II. Este o luptă care trebuie dusă, dacă dreptatea mai are vreo noimă în țara asta!

Știam că va fi greu! Dar dacă am renunța de fiecare dată când am încerca să ajungem la un pisc ce pare imposibil, n-am mai duce nicio luptă. Everestul ar fi rămas necucerit, n-ar mai fi existat avioane. N-ar mai fi existat 1 Decembrie 1918.

CCR ne-a rupt aripile, dar n-am abandonat! Am venit cu impozitarea masivă a pensiilor speciale. In iunie anul trecut. Din nou, CCR ne-a ras în nas și a blindat aceste privilegii, această porcărie fără seamăn. După ce a amânat de 3 ori o decizie, pe 14 decembrie a considerat ca și această Lege este neconstituțională.

Oameni buni, principiul contributivității este susținut de orice om care mai are un pic de obraz. Și nu pentru voturi, ci pentru că așa este corect!!! Aștept ca problema să fie rezolvată de către Guvernul actual sau de către majoritatea parlamentara PNL/USR-Plus/UDMR. La fel cum aștept și rezolvarea alegerilor în doua tururi de scrutin măcar pentru anul electoral 2024.

P.S. Aud că există circuite speciale pentru vaccinarea angajaților unor instituții, gen BNR sau Curtea de Conturi. Pe bune?? Ce le spui pensionarilor, categorie vulnerabilă, care nu au apucat să se programeze? Că oricum, numărul vaccinurilor împotriva Covid 19 date unor categorii „speciale” oricum nu ar acoperi cererea pensionarilor sau a celor cu boli cronice? Nu, nu l-ar acoperi, dar aici vorbim despre dreptate, nu despre un calcul contabil! Doamne, Dumnezeule, oare chiar nu putem înțelege că românii sunt sătui până la greață de privilegiile unor piloși, unor “speciali”?”, a spus Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook, scrie știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Faceti comentarii da. Dar si la Europarlamentare ati votat voma asta de om si la celelalte PNL si USR ca prostii de parca sunteti beti de 30 de ani. Taceti acum si inghititi-va mizeria
1
1
E usor de vorbit de la inaltimea veniturilor de parlamentar european.
3
1
Si un jeg uman acest rb
3
1
Rares fatalaule: cand esti prost si viata.i grea
4
1
iar a ti mintit electoratul acum mutu tot pe psd o sa dea vina voi santeti la butoane cei de la ccr sant batuti in cuie precum masonul de la bnr paru pe ei
4
5
Pensatule, lasa-ne, ni s-a acrit vazandu-te atat de des pe sticla. Fa-ne se ne fie dor de tine!...
9
2
ccr e un cancer care trebuie eradicat ,iar aia cu pensiile speciale trebuie arestati si bagati in mina pe viata ca doar sant speciali
8
6
Vrem fapte ca de vorbe suntem satui.
10
3
baiatul asta doar latra !din pacate !
11
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218