rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 6 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Răspunsul Ungariei la intenţia de a se ilumina cu drapelul LGBT stadionul partidei Germania-Ungaria

Ministrul de externe ungar Peter Szijjártó a criticat luni planurile primăriei din Munchen de a ilumina în culorile curcubeului, drapelul simbol al comunităţii LGBT, stadionul Allianz Arena unde se va desfăşura săptămâna aceasta partida Germania-Ungaria din cadrul EURO 2020, oficialul ungar insistând că politica trebuie să rămână în afara sportului, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citată de Agerpres.

Intenţia anunţată de primarul social-democrat al Munchen-ului, Dieter Reiter, şi care aşteaptă aprobarea UEFA este menită să arate solidaritatea faţă de comunitatea LGBT din Ungaria, după ce parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege care interzice propaganda homosexuală în şcoli şi în rândul minorilor, act normativ criticat de ONG-uri şi de partide ungare progresiste din opoziţie.

''Consider că este foarte dăunător şi periculos atunci când cineva încearcă să amestece politica cu sportul. Au existat unele încercări de acest fel în în istoria lumii şi ele au sfârşit foarte rău'', a declarat Peter Szijjártó în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe.

''Toată lumea îşi dă seama că despre aceasta este vorba, noi în Ungaria am adoptat o lege pentru a proteja copiii ungari şi există un protest împotriva ei în Europa Occidentală, pe care ei încearcă să-l exprime şi prin aducerea politicii la un eveniment sportiv'', a mai spus oficialul ungar. ''Cred că aceasta face mult rău, experienţa istoriei arată că este un lucru greşit, şi cred că germanii ştiu asta, ei cu siguranţă îl ştiu foarte bine'', a încheiat Szijjártó.

Şi premierul ungar Viktor Orban a avut cu două săptămâni în urmă o reacţie faţă de o altă controversă politico-sportivă, după ce spectatorii ungari au reacţionat cu huiduieli faţă de gestul selecţionatei irlandeze de fotbal de a îngenunchea împotriva rasismului înaintea unui meci amical desfăşurat la Budapesta.

''Ungurii îngenunchează în trei situaţii: în faţa lui Dumnezeu, în faţa Patriei şi când cer în căsătorie'', a explicat premierul ungar, adăugând că acest gest de a îngenunchea ca protest antirasist ''nu este înţeles în Ungaria'' şi în opinia sa nu-şi are locul la un eveniment sportiv, el răspândindu-se în ţările care au un trecut sclavagist şi duc această ''povară morală''.

miercuri, 23 iunie 2021882
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

34doua(22 iun 19:46)
comentarii de partari infecti si spurcati 13,19 si 15,58
42Auzi tampiti(22 iun 15:58)
Nu sut multumiti ca este interzisa propaganda LGBT in scoli,pai de ce?,oare vor sa faca sex cu minori.
42ungurii(22 iun 13:19)
stau in genunchi si cand o sug. De exemplu la rusi.
28Hahah(22 iun 09:08)
Gay au innebunit!!!
mai mult...SPSportRT
6 aug 23:59SportGică Hagi, după plecarea lui Lionel Messi de la FC Barcelona: "E un șoc și clubul îl va resimți foarte puternic"

Cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, a comentat joi despărțirea lui Lionel Messi de FC...320

6 aug 23:58SportMessi pleacă de la Barcelona, după 21 de ani. Anunțul oficial al clubului392
6 aug 22:48SportDupă ce a fost la un pas de moarte la EURO, Christian Eriksen a revenit în cantonament240
6 aug 22:49SportFotbal: Clubul Rapid, amendat cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Clubul FC Rapid Bucureşti a fost amendat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu suma de 10.000 de...341

6 aug 00:00SportJO 2020: Halterofila transgen Laurel Hubbard şi-a anunţat retragerea sportivă654
6 aug 00:00SportJO 2020: Brazilianca Ana Marcela Cunha, campioană olimpică la înot maraton 10 km243
6 aug 00:04SportJO 2020 - Atleta belarusă Kristina Timonovskaia a părăsit Tokyo la bordul unui avion cu destinaţia Viena

Atleta belarusă Kristina Timonovskaia, aflată în conflict cu autorităţile sportive din ţara sa, a părăsit...529

6 aug 00:06SportJO 2020 - Atletism: Aur şi record mondial pentru Sydney McLaughlin la 400 m garduri feminin254
6 aug 00:07SportFotbal: Inter Milano a respins o ofertă de 85 de milioane de lire sterline a lui Chelsea pentru Lukaku165
5 aug 00:00SportFotbal: UEFA a extins ancheta împotriva Federaţiei engleze după incidentele de la finala EURO 2020

UEFA a extins marţi ancheta împotriva Federaţiei engleze de fotbal (FA) referitoare la incidentele produse pe 11...167

5 aug 00:00SportJO 2020 - Gimnastică: 'Sunt mândră că am fost capabilă să concurez din nou', a spus Simone Biles199
5 aug 00:00SportJO 2020 - Fotbal: Spania, în finala de la Tokyo214
Vremea
25.5°25.5° - 27.7° vineri, 6 august 2021
ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 5.22 m/s
Presiune: 1004 milibari

Loto
6/49234128353025
5/4034121120195
joker1242628277
Horoscop
mai mult...Replica
6 aug 00:39ReplicaCântăreaţa FELI a NĂŞIT, la Constanţa, un cuplu de MEDICI

Cântăreaţa Feli a fost prezentă la Constanţa, weekend-ul trecut, unde a participat la o nuntă în calitate de...904

6 aug 00:48ReplicaFUNNY GAS, noul DROG care face FURORI în cluburile de pe LITORAL

Sezonul este în toi și se pare că pe litoral un nou drog este la modă. Astfel, la petrecerile organizate de regulă...520

6 aug 00:24ReplicaPRINS la DRIFTURI, a spus că a ALUNECAT din cauza NOROIULUI!

Marian Cristian Pîndaru este cunoscut cu antecedente penale, atât pe parte de infracțiuni rutiere cât și pentru...264

6 aug 00:15ReplicaHOȚII de catalizatoare au LOVIT și la Medgidia

Nicolae Robert Țurcanu și Iulian Eugen Amaximoaie au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de...254

Local
6 aug 23:59LocalALERTĂ în VAMA VECHE! PERSOANĂ CĂZUTĂ în APĂ, căutată de pompierii constănțeni

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 5 august a.c., în Vama Veche, pentru salvarea...203

6 aug 23:59LocalÎncă un scandal la CFR: un tren a deraiat în stația Medgidia

Un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat pe linia zece, din staţia CF Medgidia, însă circulaţia...926

6 aug 00:00LocalComerțul ambulant neautorizat, sancționat de polițiștii locali din Constanța

385

6 aug 23:57LocalNouă CAMPANIE de sterilizare GRATUITĂ a animalelor de rasă comună, la Agigea

Animal Society, în parteneriat cu Four Paws International și cu sprijinul Primăriei Agigea, va desfășura o nouă...163

6 aug 23:58LocalCoronavirus: CLSU Constanța a stabilit câteva MĂSURI ce se impun a fi respectate în perioada următoare

Numărul cazurilor de coronavirus a început să crească din nou și la Constanța. Incidența înregistrată la...341

6 aug 22:12LocalPRIMĂRIA VALU lui TRAIAN INVESTEȘTE într-un NOU PARC

Primăria din Valu lui Traian intenționează să atribuie un contract ce vizează amenajarea unui parc în localitate....89

Politică
6 aug 00:00PoliticăCîţu: Mă voi asigura că vinovaţii în cazul accidentului produs pe şantierul de la Biblioteca Naţională vor plăti

Premierul Florin Cîţu a transmis condoleanţe pentru familiile celor două victime ale accidentului de muncă produs...57

6 aug 00:00PoliticăOrban: Cel puţin 40 de miliarde de lei trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că "este imperios" ca încă de pe acum să înceapă pregătirea PNDL...62

6 aug 23:56PoliticăAlina Gorghiu: Nu urmează decapitări în PNL

152

6 aug 00:00PoliticăCîţu: Ministrul Justiţiei trebuie să împingă de la spate proiectele în domeniu

Premierul Florin Cîţu s-a declarat, joi, de acord "cam cu totul" cu preşedintele Klaus Iohannis în ceea ce îl...60

6 aug 00:00PoliticăPreşedintele Iohannis, pe bicicletă, către Palatul Cotroceni

Şeful statului a mai mers la Palatul Cotroceni cu bicicleta în luna aprilie, când s-a alăturat campaniei "Vinerea...63

6 aug 00:00PoliticăSenatorul Irineu Darău candidează pentru preşedinţia USR PLUS

Senatorul USR Irineu Darău şi-a anunţat, joi, candidatura la preşedinţia USR PLUS, menţionând că este convins...60

6 aug 23:56PoliticăCîţu: Investiţiile în sectorul energiei nucleare civile din România şi în proiectele de la Cernavodă sunt vitale

Premierul Florin Cîţu afirmă că investiţiile în sectorul energiei nucleare civile din România, respectiv în...154

6 aug 23:56PoliticăRaed Arafat face PROMISIUNI: Valul 4 nu mai aduce carantină națională

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că România nu va ajunge la o carantină...205

6 aug 23:57PoliticăPremierul Florin Cîțu explică TĂIERILE de fonduri de la Ministerul Muncii

377

Interviuri
15 iul 00:07InterviuriLUPTĂTORUL Alex FILIP se RETRAGE din SPORT și intră în SHOWBIZ. VIDEO

Alex Filip, cunoscutul luptător de kickboxing profesionist, a fost prezent în cadrul studioului Replica de Constanța,...2582

16 iul 00:36InterviuriPSIHOLOG: Bullyingul în școli este urmarea FRUSTRĂRILOR din SUFLETUL unui COPIL! Video

Psihologul Gabriela Bâzâitu, care este și psihoterapeut, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, unde a...1349

24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

2213

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11691

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

Deputatul USR, Cristina Rizea, a fost prezent în studioul Replica, unde, în cadrul unui interviu, a vorbit despre...1549

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

2302

Monden
6 aug 02:15Monden„Love for Sale“, noul album de colaborare dintre Lady Gaga şi Tony Bennet, va fi lansat la 1 octombrie

Artiştii americani Lady Gaga şi Tony Bennett vor lansa la 1 octombrie un nou album de jazz intitulat "Love for Sale",...70

6 aug 00:00MondenRyan Reynolds interpretează un personaj dintr-un joc video în pelicula „Free Guy“

Ryan Reynolds, cunoscut pentru rolul de supererou din pelicula "Deadpool", interpretează un personaj secundar dintr-un...58

6 aug 02:11MondenDucesa de Sussex, Meghan Markle, a împlinit 40 de ani

60

Mapamond
6 aug 00:00MapamondTurcia: O centrală termică ameninţată de un incendiu a fost evacuată

O centrală termică din sudul Turciei, aflată pe coasta Mării Egee, a fost evacuată miercuri întrucât era...55

6 aug 00:00MapamondCOVID-19: OMS cere un moratoriu asupra celei de-a treia doze de vaccin până la sfârşitul lunii septembrie

Şeful OMS a cerut miercuri un moratoriu asupra administrării celei de-a treia doze (de consolidare) din vaccinurile...60

6 aug 00:00MapamondAmnesty International cere scoaterea de sub incidenţa penală a salvărilor de pe mare

56

Sănătate
6 aug 00:00SănătateMicrobiomul intestinal joacă un rol important în ateroscleroză

Cercetătorii au arătat că există o nouă relație între microbiomul intestinal și ateroscleroza, una dintre...55

6 aug 00:00SănătateDieta Rina: 90 de zile pentru corpul pe care îl visezi

„90 de zile pentru corpul pe care îl visezi”, asta promite dieta Rina, despre care hai să aflăm mai multe. Pentru...60

6 aug 01:22SănătateEști vegetarian sau vegan? Aceste alimente care conțin fier sunt excelente pentru tine

56

6 aug 00:00SănătateRolul psihoterapiei în tratarea obezității

Psihologii sunt de părere că obezitatea nu este numai o consecință a mâncatului în exces, ci și o urmare a...55

6 aug 00:00Sănătate15 alimente care contribuie la arderea grăsimilor

De cele mai multe ori, atunci când simți nevoia să ronțăi ceva, te lași ispitită de alimente palatabile, adică...61

6 aug 00:00SănătatePrebiotice și probiotice: care sunt diferențele și ce roluri îndeplinesc

Probioticele și prebioticele sunt două subiecte destul de mari când vine vorba de nutriție, mai ales în zilele...57

6 aug 00:00SănătateTartă de vinete și roșii - rețeta aperitivului perfect!

O dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale, lactate cu conținut scăzut de grăsimi și carne slabă este...55

6 aug 00:00SănătateAndrei Baciu: România vinde Irlandei 700.000 doze de vaccin Pfizer

România va vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin anti-COVID de la compania Pfizer-BioNTech, a declarat miercuri,...58

6 aug 00:00SănătateINSP: În ultima săptămână, 50,3% din totalul cazurilor de COVID-19 - în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Ilfov şi Timiş

49

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT