Rata de natalitate din China, la cel mai scăzut nivel istoric în 2021
Rata de natalitate din China s-a prăbuşit anul trecut la cel mai scăzut nivel istoric, cel puţin din 1978 încoace, potrivit datelor oficiale publicate luni, pe fondul incertitudinilor privind viitorul şi costul educaţiei, informează AFP, citată de Agerpres.
Gigantul asiatic se confruntă cu o criză demografică, cauzată de îmbătrânirea rapidă a populaţiei active, încetinirea economică şi cea mai scăzută creştere demografică în decenii.
Rata de natalitate a acestei cele mai populate ţări din lumea era de 7,52 de naşteri la 1000 de persoane în 2021, potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS). Această rată era de 8,52 la 1000 de persoane în anul 2000.
Acesta este cel mai scăzut nivel cel puţin din 1978 încoace, anul când gigantul asiatic a început să publice statistici anuale.
China şi-a relaxat politica de limitare a naşterilor în ultimii ani. Din 2016, ţara asiatică a autorizat cuplurile să aibă doi copii, apoi trei, de anul trecut. Însă aceste decizii nu au dus la un boom al naşterilor. Cuplurile au mari ezitări în a-şi mări familia, pe fondul creşterii costului vieţii, a locuinţei şi mai ales a educaţiei copiilor.
În 2021, China a înregistrat 10,62 milioane de naşteri, potrivit datelor oficiale. Rata sporului naţional al populaţiei a scăzut la 0,34 la 1000 de locuitori anul trecut, comparativ cu 1,45 în 2000.
"Provocarea demografică este bine cunoscută, însă viteza îmbătrânirii populaţiei este în mod clar mai rapidă decât s-a prevăzut", a declarat Zhiwei Zhang, economist-şef la Pinpoint Asset Management.

De câțiva ani se fac speculații cu privire la starea de sănătate a președintelui rus Vladimir Putin, însă ele...374
Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o "greşeală", a estimat sâmbătă preşedintele rus Vladimir...396
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...311
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...358


ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 1.64 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...207
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...145
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...130
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...193


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...813
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...879
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1262
Onel Marius Gabriel a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sentința a...760
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...410
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...396
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...449
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...421
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3393
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2218
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11323
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5007
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...105
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...254
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1506
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...302
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...311
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...827
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...358
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...349
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...125
Două persoane au fost confirmate cu variola maimuțelor, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de...113
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...273
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat sâmbătă, la Predeal, că...416