REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Război între Căpăţână şi Casa de Sănătate, pe medicamentele oncologice

Război între Căpăţână şi Casa de Sănătate, pe medicamentele oncologice

Replica API 5 mai 2011 | 00:00 111

Controale cu repetiţie la Spitalul Judeţean

Controale cu repetiţie la Spitalul Judeţean

Medicamentele oncologice parenterale au devenit subiect de dispută între managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână şi preşedintele Casei Judeţene de Asigurări, Dumitru Daniel Learciu. În timp ce medicul Căpăţână susţine că reprezentanţii CJAS fac presiuni asupra sa pentru a elibera ilegal din farmacia unităţii sanitare medicamente injectabile pentru clinicile private care acordă tratament bolnavilor de cancer, preşedintele casei susţine că are legea de partea sa.

"Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, în mod nefondat, face presiuni asupra noastră să dăm clinicilor private medicamente din farmacia spitalului, medicamente pe care noi le avem în stoc datorită eforturilor colegilor de la Serviciul de Achiziţii", a spus dr. Dănuţ Căpăţână, în cadrul conferinţei de presă de miercuri. Potrivit legii, aceste medicamente se distribuie numai în farmacii cu circuit închis, susţine medicul. "Terapia oncologică se distribuie numai cu circuit închis. Nu văd raţiunea pentru care alte entităţi, ce au secţii oncologice, nu-şi fac aceste farmacii cu circuit închis. Le-am explicat de nenumărate ori că nu putem face acest lucru pentru că nu avem norme financiar-contabile, iar rezultatul a fost că ne trimit controale în fiecare zi. Ne impun să dăm medicamente la centre private ca Euromedic şi acest lucru nu vrem să-l facem. Până îşi fac farmacie cu circuit închis, pacienţii lor să vină să se trateze la noi la spital. Avem medicaţie pentru toţi pacienţii din judeţ. Trebuie să existe norme financiar contabile pentru a transfera medicamente către diverşi terţi şi atâta timp cât ele nu există ar fi ilegal să fac acest lucru", a spus dr. Dănuţ Căpăţână. Managerul unităţii sanitare a mai spus că pe parcursul a opt zile reprezentanţii instituţiei manageriată de Dumitru Learciu (CJAS) au controlat documentele spitalului de trei ori. "Ultimul control de la CJAS l-am avut marţi. Ne-au verificat stocurile de medicamente, foile de internare. Am avut trei controale în decurs de opt zile, dar cafea nu le-am dat că avem buget de austeritate. Cer note de relaţii mie, farmacistelor. Note de relaţii ştiu că se dădeau la Securitate pe vremuri. Ne întreabă unde sunt medicamentele, de ce nu le distribuim. Glume proaste. Nu este treaba Casei. Noi avem responsabil de program naţional numit de casă şi de Direcţia de Sănătate Publică. În DSP avem un partener foarte bun de dialog, care a înţeles despre ce este vorba. CJAS nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă. Nu putem elibera medicamente oncologice parenterale pe reţetă pentru că nu suntem farmacie de cartier. Să fie tacâmul complet, CJAS are să ne dea 7 miliarde lei vechi şi ne poartă cu vorba de două săptămâni", a mai declarat Căpăţână.

Pleş a intrat în atenţia lui Căpăţână

Mai mult, coordonatorul programului de oncologie, dr. Dana Pleş, şeful Secţiei de Oncologie din Spitalul Judeţean Constanţa, este acuzat de manager că refuză sistematic să-i pună la dispoziţie listele cu pacienţii din judeţ. "Lucru inimaginabil. Pe baza acestor liste se fac prognozele de medicamente, de terapie", a precizat Căpăţână. Preşedintele CJAS spune că la farmacia Spitalului Judeţean sunt arondate şi alte farmacii, iar conform legii unitatea trebuie să elibereze respectivele medicamente. "Există un text de lege care obligă Farmacia Spitalului Judeţean să elibereze medicamente bolnavilor care vin cu reţetă de la alte centre medicale private care sunt arondate respectivei farmacii. Domnul Căpăţână, deşi CJAS i-a atras atenţia printr-o serie de adrese în care i-a invocat normele de aplicare a Ordinul 264 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate în anul 2010, susţine că nu poate să elibereze medicamente din punct de vedere contabil. Prin refuzul său, domnul Căpăţână nu face altceva decât să obstrucţioneze accesul bolnavilor la medicamentele oncologice parenterale în mod nejustificat", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Dumitru Learciu, preşedintele CJAS.

Cine a solicitat controalele?

Controalele demarate la Spitalul Judeţean şi la celelalte unităţii sanitare din ţară le-a solicitat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, care aşteaptă un raport de la CNAS până în data de 20 mai. În ultima perioadă, există mai multe suspiciuni privind decontarea unor servicii medicale de către unele spitale sau cabinete medicale fără ca acestea să fie efectuate, iar CNAS este instituţia care are obligaţia de a urmări colectarea şi folosirea eficientă a Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614