REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Răzbunare în stil mafiot, în Piaţa Chiliei

Răzbunare în stil mafiot, în Piaţa Chiliei

Replica API 2 decembrie 2013 | 00:00 832

Casa unui individ care fusese suspectat de crimă, incendiată

Casa unui individ care fusese suspectat de crimă, incendiată

Răzbunare în stil mafiot la Constanţa. Un incendiu a izbucnit în municipiu, în seara de sâmbătă, la un imobil situat la intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân cu Ion Raţiu. La faţa locului au ajuns atât pompierii, care au reuşit să stingă flăcările, cât şi poliţiştii. Din câte se pare este vorba chiar de casa în care locuieşte Ali Aidân, cel care s-a trezit cu mascaţii peste el, fiind pe atunci pricipalul suspect în cazul unei crime, comisă pe strada Radu Calomfirescu din zona Piaţa Chiliei.

După cercetări, însă, s-a stabilit că el se ocupa doar cu vânzarea ilegală de ţigarete, fiind prins şi criminalul, respectiv Robert Moroianu, de 22 de ani. S-a mai speculat că, de fapt, oamenii legii l-au săltat intenţionat pe Ali Aidân, chiar dacă se ştia că nu el este criminalul, pentru a-l determina să furnizeze informaţii cu privire la crima produsă în apropierea casei lui. Revenind la incendiu, martorii spun că au văzut cum a trecut o maşină, a încetinit când a ajuns în dreptul imobilului, iar cei aflaţi în autoturism au aruncat cu ceva în curte, imediat aprinzându-se flăcările. Prin urmare, sursa incendiului este flacără pusă intenţionat, oamenii legii declanşând o anchetă. Reamintim că poliţiştii constănţeni au descins, la mijlocul lunii septembrie, la un imobil din Piaţa Chiliei, unde se presupunea că ar locui cel care ar fi asasinat un bărbat de 30 de ani. Ali Aidân era principalul suspect în cazul crimei. Este vorba despre un tânăr care şi-a pierdut viaţa în plină stradă, după ce a fost înjunghiat de doi indivizi, Viorel Bahica, de 29 de ani, din Independenţa, care se afla în municipiul Constanţa pentru a munci. Din câte se pare, acesta lucra în construcţii, iar la acea oră se îndrepta către locul de muncă, fiind însoţit de prietenul fratelui său, însă ulterior s-a descoperit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, ceea ar indica faptul că se întorcea de la distracţie. Nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orelor 2.30, pe strada Radu Calomfirescu din Constanţa, situată în zona Piaţa Chiliei. Două dintre lovituri i-ar fi atins arterele femurale, ceea ce i-a şi provocat o sângerare masivă. În cele din urmă a fost prins şi criminalul, fiind găsită şi arma crimei. Cuţitul fusese aruncat într-o canalizare, iar scandalul a pornit de la o ţigaretă. Ali Aidân se supărase foarte tare pe atunci, pe motiv că a fost făcut de ruşine în faţa vecinilor, spunând: "Furăm, vindem ţigări, dar nu omorâm!".

Iată ce spune IPJ despre incendiu:

"La data de 30.11.2013, ora 21.24, poliţiştii Secţiei 1 Constanţa au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Ion Raţiu, a izbucnit un incendiu, la un acoperiş, între două corpuri de casă, care a fost distrus în proporţie de 10%. La faţa locului s-au deplasat un echipaj al poliţiei, care a asigurat măsuri de ordine şi două echipaje de la ISU Dobrogea Constanţa, care au stins incendiul. În cauză a fost deschisă o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a producerii evenimentului".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218