REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

RAZII ale oamenilor legii pe LITORALUL românesc

RAZII ale oamenilor legii pe LITORALUL românesc

Replica API 29 august 2020 | 22:48 2892

Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat joi 27 august, în intervalul orar 10.00-18.00, o acțiune pe linia protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, dar și a respectării prevederilor Legii 55/2020, precum și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În urma activităților, polițiștii au legitimat 132 de persoane, fiind aplicate 111 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.150 de lei.

Tot joi, în intervalul orar 14.00-16.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pe linia protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Astfel, polițiștii au legitimat 31 de persoane și au verificat 17 societăți comerciale, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.700 de lei.

Ieri, în intervalul orar 14.30-15.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au desfășurat o acțiune pe linie rutieră. Astfel, polițiștii au legitimat 51 de persoane și au controlat 42 de autoturisme, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.175 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În intervalul 25-27 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat mai multe acțiuni, pe raza județului Constanța, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 8/1996, a Legii nr. 12/1990, a O.U.G. nr. 28/1999, precum și pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul comerțului online cu piese auto și second-hand.

În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 la Legea 8/1996, în valoare de 18.000 de lei, și una la O.U.G. 28/1999, în valoare de 1.500 de lei, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de 126,5 lei.

S.H.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ar fi buna o razie pe la vanzatorii de prafuri , dar seful mare nu are vreun interes!
7
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614