REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

RAZII ale POLIŢIŞTILOR pentru COMBATEREA VITEZEI

RAZII ale POLIŢIŞTILOR pentru COMBATEREA VITEZEI

Replica API 17 iunie 2021 | 23:55 832

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Constanța, au desfășurat, în noaptea de 15/16 iunie, în intervalul orar 23.00 - 03.00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial. Activitățile au vizat și creșterea gradului de disciplină rutieră, privind respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto.

În acest context, polițiștii au legitimat 74 de persoane și au oprit pentru control 43 de vehicule.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.480 de lei, dintre care 8 pentru fapte de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 8 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 5 la OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare.

În acțiune au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Care viteza ca in Constanta se circula cu viteza melcului
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218