REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Razii și amenzi aplicate de polițiști, în Eforie!

Razii și amenzi aplicate de polițiști, în Eforie!

Replica API 2 august 2018 | 01:22 344

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, la data de 31 iulie a.c., au desfășurat o acțiune pe raza staţiunii Eforie, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine şi siguranţă publică.

Polițiștii au desfășurat acțiunea în intervalul orar 15:00-17:00, ocazie cu care au fost legitimate 20 de persoane. Pe parcursul acțiunii, polițiștii constănțeni au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1900 de lei conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri, în valoare de 2200 de lei, precum și 2861 de lei, bani proveniți din activitatea comercială ilicită. Astfel, în jurul orei 15:30, polițiștii constănțeni au depistat un tânăr, în vârstă de 15 ani, pe plaja Belogna din stațiunea Eforie, în timp ce efectua acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile legale. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei. În acțiune, au fost angrenați și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu ii amendati pe asa-zisii mari afaceristi din Eforii, care vorbesc cu plasatorii sa le aduca chiriasi fara sa plateasca taxe catre primarie. Sunteti toti in cardasie. Ne-ar trebui in Malin Bot si pe aici. V-ati pus cu ala de 15 ani, stiind ca nu o sa protesteze si ca nu o sa faca gargara si voi o sa puteti actiona in continuare. Si pentru Replica: iar o sugeti la greu?! Unde dracul exista Belogna in Eforie? Corecteaza cuvantul, ca nu ma platiti ca sa va corectez eu slugarnicia scrisa pe aici.
3
0
Bai eu cred ca sunteti nebuni ma nene cum ati amendat un copil de 15 ani cu 1000 lei? Pai va zic eu ce urmeaza. Daca baiatul sa dus sa faca comertz acolo inseamna ca sa dus de nevoia banilor...acum daca nu va avea sa plateasca...statul a mai scos un un delicvent pe piata sociala....bai cand dati amenzile astea luati in considerare si consecintele...ca nu vine mama statului sa ajute pe cineva dupa ce voi resprezentati "LEGEA" Idiotilor ce sunteti. Ajutati, invatati, ......daca ati sta pe posturi nu ar ajunge un copil de 15 ani sa ii dati amenda. Ati fi prevenit zic eu. Dar voi asa va faceti
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369