REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

RĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

RĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Replica API 21 iulie 2020 | 00:08 4918

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost evidențiate în cadrul unui interviu cu Răzvan Filipescu, candidat din partea PRO România la postul de președinte al Consiliului Județean Constanța. Răzvan Filipescu a propus o serie de soluții pentru rezolvarea unor probleme și a acuzat actuala administrație de lipsă de preocupare pentru dezvoltarea județului.

“Pentru noi prioritatea este sănătatea”

În prima parte a interviului, Răzvan Filipescu a abordat una dintre principalele priorități ale sale în vederea eventualului mandat de președinte al CJC, și anume sănătatea.

„Pentru noi prioritatea este sănătatea. Spitalul Județean Constanța nu se adresează doar locuitorilor județului, dar și turiștilor și celor care vin în Constanța. Conducerea CJC a pierdut lupta cu atragere fondurilor europene. Sunt un om care a lucrat de-a lungul vieții cu fondurile europene și toate investițiile la Spitalul Județean Constanța s-au făcut din alocări de la bugetul CJC. Spre exemplu, județul Galați a atras 41 de milioane de RON pentru dotarea spitalelor din județ, bani din fonduri europene. Spitalul de Pediatrie intră în top 3 priorități, pentru că trebuie să mutăm secția din Spitalul Județean Constanța într-un spital separat, dotat la standarde occidentale, pe categorii de vârstă. Pentru acest spital puteau fi pornite anumite demersuri pentru scoaterea unui certificat de urbanism, studiu de fezabilitate, pentru a câștiga timp, dar aceste lucruri nu s-au făcut.”

“Avem localități cu rată de promovare 0”

Educația reprezintă un alt subiect care a fost neglijat atât în județul Constanța, cât și în restul țării. Tocmai de aceea, în plină pandemie, mulți elevi constănțeni nu au avut posibilitatea de a lua parte la lecțiile online, întrucât fie nu beneficiau de internet, fie nu aveau dispozitive electronice.

„Avem localități cu rată de promovare 0, avem 30 de localități la nivelul județului care au rată de promovare până la 30%. Este inacceptabil ca în anul 2020 să nu luăm măsuri. Nu am văzut un dialog pe acest subiect, discuții cu primarii, nu am văzut măsuri. Noi am propus un sistem de burse, care să încurajeze să elevii din aceste zone să meargă la școală și să învețe, pentru că în același timp ne confruntăm cu o rată a abandonului școlar nemenționată de nimeni. Trebuie să ne gândim cum susținem antreprenoriatul în acele zone, pentru a crea locuri de muncă și a încuraja tinerii să nu mai plece la muncă în străinătate. Nu știm ce se va întâmpla cu redeschiderea școlilor din luna septembrie, iar primarii, alături de conducerea CJC, ar fi trebuit să ia măsuri pentru ca elevii să aibă acces la internet și la un dispozitiv electronic.”,

Mai multe detalii despre ce soluții sunt propuse pentru rezolvarea acestor probleme, veți putea afla urmărind prima parte a interviului cu Răzvan Filipescu.

Video 1:

“Majoritatea fermierilor sunt disperați”

În cea de-a doua parte a interviului, Răzvan Filipescu a abordat problema secetei și a situației grele prin care sunt nevoiți să treacă fermierii constănțeni, amenințați de cea mai mare secetă din ultimii zeci de ani.

“Majoritatea fermierilor din județul Constanța sunt disperați, pentru că neînregistrând venituri și nerecoltând, nu au bani cu care să-și acopere ratele la credite și leasinguri. Sunt oameni disperați care ar vrea să iasă cu utilajele agricole pe drumurile naționale sau chiar să vină în fața Prefecturii, pentru a fi băgați în seamă și ascultați de cineva. Nimeni nu-i ascultă. Cei de la PNL, care ar avea toate instrumentele să rezolve această problemă, Ordonanță de Urgență care să suspende ratele fiermierilor, fără niciun impact bugetar. Am solicitat ministrului Agriculturii acordarea subvențiilor în luna august, pentru ca fermierii să aibă banii necesari pentru înființarea culturilor de iarnă. Oamenii au nevoie să-și plătească acum creditele, pentru că deja primesc somații și notificări.”

“Sunt zone din Constanța în care îți rupi mașina în două”

Nici la capitolul infrastructură rutieră, județul Constanța nu strălucește, multe drumuri din județ fiind într-o stare precară. Ce-i drept, în ultima perioadă, RAJDP Constanța are în plan mai multe proiecte pentru reabilitarea drumurilor din județul Constanța.

”Am văzut că au fost făcute niște demersuri legate de reabilitarea drumurilor din județ, dar se pot face mult mai multe. Ține de profesionalism și viziune, pentru că sunt câteva drumuri care ar fi trebuit puse în valoare. Sunt drumuri din zona Cogealac, drumuri din sud care au fost date uitării. La Lumina, abia au început să se pună lucrurile în mișcare, dar în continuare se formează cozi mari. Trebuie creionate niște artere comerciale la nivelul județului, care să scoată traficul greu din comune și să dea valoare localităților pe care le traversează. Sunt zone din Constanța în care îți rupi mașina în două. Consiliul Județean, care deține Direcția de Turism, Direcția de Fonduri Europene, trebuie să vii și să pui pe tapet proiectele.”

În cea de-a doua parte a interviului, Răzvan Filipescu a vorbit și despre motivele pentru care crede că ar trebui să fie ales drept președinte al Consiliului Județean Constanța.

Video 2:

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920