rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Reacţia Laurei Bretan după ce a pierdut în faţa compozitoarei Ester Peony

Laurei Bretan

Desemnarea compozitoarei Ester Peony câştigătoarea selecţiei naţionale Eurovision nu a fost privită cu ochi prea buni în lumea artiştilor. Colegii care au evoluat însă pe aceeaşi scenă cu ea i-u transmis succes pe mai departe în concursul de la Tel Aviv în care artista, pe numele ei real, Ester Alexandra Peony, va evolua.

Ester Peony, care a câștigat finala națională Eurovision 2019 și va reprezenta România la concursul de la Tel Aviv, este o tânără artistă și compozitoare, despre care până la momentul actual nu se ştia prea mare lucru. Ester Peony, pe numele său real Ester Alexandra Creţu, este româncă, dar a trăit în Canada. Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal.

Calităţile ei vocale au convins juriul internaţional să o voteze câştigătoare. A obținut un punctaj final de 65 de puncte, în timp ce Laura Bretan, care a terminat a doua, a obținut 60 de puncte. Pe locul 3 s-a clasat Bella Santiago, cu 58 de puncte. În semn de fair-play, Laura Bretan, una dintre marile favorite, i-a transmis un mesaj pe reţelele sociale. "Felicitări, frumoaso! Să-i faci praf!", a fost îndemnul pe care marea ei rivală i l-a transmis după concurs. Elena Cristea a dat însă de pământ cu marea câştigătoare.

În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor și nu numai. Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta” (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România. În 2018 ea a lansat primul EP, „Dig It”, unde Ester se numără printre principalii compozitori. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea, Ester a scris „On a Sunday”, melodie cu care s-a înscris în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album, care va fi lansat anul acesta.

click.ro

marţi, 19 februarie 2019785
Comentarii

07Mult succes Laura Bretan!(19 feb 07:02)
Laura tu esti foarte talentata. Esti un fenomen. Ai suferit o mare nedreptate, din pacate. Esti cea mai buna!
mai mult...Monden
20 iul 00:00MondenRăsturnare de situație în cazul prințesei Dubaiului, care a fugit de șeicul Mohammed. Pentru ce se luptă Haya Al Hussein

Prințesa Dubaiului a șocat o lume întreagă, atunci când l-a părăsit pe soțul ei și a fugit cu 39 de milioane de...327

20 iul 00:00MondenAndreea Raicu, tot singură și la 42 de ani. A iubit bărbați celebri și recunoaște ce greșeli a făcut cu ei272
20 iul 00:00MondenTotul despre pretențiile mireselor Adelina Pestrițu, Andreea Bălan și Catrinel Sandu154
20 iul 00:00MondenPaula Seling, victima hackerilor: „Un atac menit să mă discrediteze. Aş vrea să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva“

Paula Seling a mărturisit că pagina de Facebook a ei a fost spartă și furată, iar acest lucru a fost realizat...170

20 iul 00:00MondenFiul lui Pavel Stratan a revenit în muzică. Cezar cântă cu Eva, fiica lui Radu Sîrbu ex-O-Zone169
20 iul 00:00MondenLady Gaga s-a instalat deja în casa lui Bradley Cooper din New York?184
20 iul 00:00MondenMichelle Pfeiffer, doborâtă de operaţiile estetice. Cum arată actriţa la 61 de ani

Michelle Pfeiffer a fost înfrântă de botox. Actriţa renumită cândva pentru naturaleţea pe care o afişa îşi...247

20 iul 20:14MondenBran din „Urzeala Tronurilor“, asaltat de fani la terasă în Bucureşti183
20 iul 00:00MondenTom Cruise a prezentat imagini din viitorul film ''Top Gun: Maverick'' la Comic-Con de la San Diego150
20 iul 00:00Monden''Lion King'' revine pe marile ecrane într-o nouă formă

Iubitele personaje din "Lion King", una dintre animaţiile celebre scoase de studiourile Disney, revin la viaţă...151

19 iul 00:00MondenTuriștii au stat la coadă la Liviu Vârciu. Artistul a creat delir în stațiunea Jupiter492
19 iul 00:00MondenKanal D intră în lupta pentru audiențe cu un nou serial de comedie320
Vremea
25.4°17.6° - 25.4° sâmbătă, 20 iulie 2019
cer seninUmiditate: 41%
Vânt: 4.91 m/s din SE
Presiune: 1018.17 milibari

Loto
6/4941624273741
5/4061920263028
joker151231449
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 iul 00:00SportSimona Halep și Toni Iuruc, noul ei iubit, surprinși ținându-se de mână: cine e partenerul campioanei de la Wimbledon

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a revenit recent în țară după două săptămâni magice petrecute la Londra, la...1194

20 iul 00:00SportGigi Becali îl compara pe Ianis Hagi cu Joao Felix și crede că FCSB este mai tare decât Benfica

Patronul de la FCSB a făcut o paralelă cu transferul lui Joao Felix (19 ani), de la Benfica la Atletico Madrid, și a...284

20 iul 00:00SportSimona Halep despre credință: „Fără Dumnezeu nu aș fi putut să ajung aici. Maica Domnului e mereu în gândul meu!”

Simona Halep a primit cea mai înaltă distincție din partea Patriarhiei Române - „Crucea Patriarhală” pentru...286

20 iul 00:00SportDan Petrescu a mitraliat pe toată lumea: „Mă pufnește râsul. N-am făcut nimic bun în ultimii ani. Adversarul e mort, slab și blat când câștigăm”

Dan Petrescu, 51 de ani, s-a dezlănțuit în conferința de presă de vineri, punând din nou tunurile pe cei care au...298

Local
20 iul 01:34LocalDoi șoferi trași pe dreapta de către polițiștii rutieri: unul era sub influența alcoolului, altul fără permis!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 17.00, au depistat un...397

20 iul 01:35LocalPrins de polițiști la scurt timp de la comiterea unui furt în Cernavodă

Polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă, la data de 18 iulie a.c., au observat un bărbat care alerga pe o...776

20 iul 01:33LocalAnchetă în cazul unui tâlhar aflat în arest: i s-a mai probat o faptă

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiști din cadrul Biroului...374

20 iul 01:20LocalDoi agenți de la penitenciarul Tulcea, 'vizitați' de DIICOT: introduceau telefoane și etnobotanice

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție...1288

20 iul 01:33LocalIPJ Tulcea a primit un aparat care depistează prezența substanțelor interzise

Serviciul Rutier Tulcea a fost dotat cu un aparat care depistează prezența substanțelor interzise, în corpul...690

20 iul 01:40LocalNuclearelectrica sprijină BookLand, pentru dezvoltarea tinerilor

În România numărul elevilor a scăzut cu peste 30% de la Revoluție încoace, 50,000 copii renunțând anual la...260

20 iul 01:24LocalAplicația de prim ajutor a salvamarilor, LANSATĂ la Constanța: informații despre pericole și statistici!

Plaja Zoom Beach a găzduit vineri, 19 iulie a.c., începând cu ora 11:00, lansarea oficială a Sea Status, prima...1046

20 iul 01:31LocalBunuri contrafăcute confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în luna iunie, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul...274

20 iul 01:27LocalALERTĂ la Constanța: un bărbat a DISPĂRUT cu copilul concubinei!

Un bărbat din Constanța a dispărut la data de 15 iulie împreună cu un copil minor (al concubinei). Anunțul a fost...2034

20 iul 01:30LocalExerciţii militare la Capu Midia. Militarii au simulat un atac terestru asupra aparatelor de zbor

Militarii Escadrilei 572 Elicoptere din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu s-au antrenat în Poligonul Complex de...266

Politică
20 iul 01:38PoliticăViorica Dăncilă: „Gabriela Firea nu şi-a anunţat dorinţa de a candida“

Viorica Dăncilă vrea să candideze pentru funcția supremă în stat și să schimbe Palatele: să plece de la...248

20 iul 01:39PoliticăKlaus Iohannis anunță că Emmanuel Macron i-a spus că o susține pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European și că Franța își retrage candidatul

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele...246

20 iul 01:39PoliticăPMP îşi va anunţa candidatul la prezidenţiale până pe 10 august

PMP îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale până pe 10 august, a anunţat, vineri, preşedintele...228

20 iul 01:38PoliticăCCR: Problemele constatate nu sunt de natură să determine consecinţe asupra validării/confirmării referendumului

Curtea Constituţională a României arată, în motivarea hotărârii prin care a validat rezultatul referendumului...258

20 iul 01:37PoliticăPintea: Salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent, nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent...380

20 iul 01:36PoliticăDan Barna a fost desemnat candidatul comun la prezidențiale al Alianței 2020 USR PLUS. Dacian Cioloș va fi candidatul la funcția de prim-ministru

Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat vineri candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din...244

20 iul 01:28PoliticăSchimbări în conducerea ALDE Constanţa, după analiza rezultatului de la alegerile europarlamentare

În urma analizei efectuate de către Biroul Politic Central al ALDE în baza rezultatelor obţinute la alegerile...905

20 iul 01:34PoliticăTobogane readuse la viaţă şi desene educative pe asfalt, în parcul din Poarta 6

Parcul din Poarta 6 a fost scena pe care zeci de copii de toate vârstele au ținut să-și etaleze talentul în...364

20 iul 01:30PoliticăVicepreședintele ALDE, atac la președinte: 'Zecile de milioane euro cheltuite pentru referendum, le va da înapoi Klaus Iohannis din banii de meditații'

Vicepreședintele ALDE Marian Cucșa a declarat că PNL și USR, prin reacțiile la decizia CCR, încearcă o manipulare...382

20 iul 01:29PoliticăVictor Ponta critică dur Guvernul și PSD: Asta îi interesează doar pe liderii partidului

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că problema prezidențiabilului PSD este una care îi interesează doar pe...409

Mapamond
20 iul 00:00MapamondIranul susţine că SUA şi-ar fi doborât, 'din greşeală', una din propriile sale drone

SUA puteau să doboare 'una din propriile' lor drone deasupra strâmtorii Ormuz, a declarat vineri ministrul adjunct de...155

20 iul 00:00MapamondAngela Merkel, îngrijorată de susţinerea Moscovei pentru partidele populiste europene

Susţinerea Moscovei pentru partidele populiste este un ''motiv de îngrijorare'', a declarat vineri Angela Merkel, în...154

20 iul 00:00MapamondUcraina propune Moscovei să-l dea la schimb pe regizorul Oleg Senţov pentru jurnalistul Kiril Vâşinski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus vineri Moscovei să-l dea la schimb pe cineastul ucrainean Oleg...144

20 iul 00:00MapamondArmata iraniană declară că toate dronele sale s-au întors la bază în siguranţă

Purtătorul de cuvânt al forţelor armate iraniene a declarat vineri că toate dronele ţării s-au întors în...162

20 iul 00:00MapamondVon der Leyen avertizează împotriva aplicării unui tratament inechitabil statelor din Estul Europei

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia asupra singularizării statelor UE din...155

20 iul 00:00MapamondPreşedintele Trump asigură că SUA nu au în vedere sancţiuni împotriva Turciei

Preşedintele Donald Trump a declarat joi că Statele Unite nu au în vedere sancţiuni împotriva Turciei, după ce...160

20 iul 00:00MapamondFinlanda a reușit să reducă cu 40% numărul persoanelor fără adăpost

Pe străzile din Helsinki nu vei găsi cutiile de carton, sacii de dormit şi corturile care semnalează prezenţa...147

20 iul 00:00MapamondGermania: Trei bărbaţi reţinuţi, suspectaţi de plănuirea unui atac

Trei suspecţi au rămas vineri în custodia poliţiei după raiduri efectuate în landul Renania de Nord-Westfalia...159

20 iul 00:00MapamondPanică la bordul unui avion pe un aeroport din Moscova: Opt răniţi în timpul evacuării

Opt pasageri au fost răniţi în timpul evacuării de urgenţă din cauza fumului care a umplut cabina unui avion...158

20 iul 00:00MapamondChina: Doi morţi, 18 răniţi şi 12 dispăruţi după o explozie puternică într-o uzină de gaz

Cel puţin doi oameni au murit, 18 au fost răniţi şi 12 sunt daţi dispăruţi în urma unei explozii foarte...142

Sănătate
18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...644

17 iul 00:24SănătateSpitalul de Boli Infecțioase Constanța așteaptă fonduri europene pentru REPARAȚII CAPITALE!

Un compartiment de terapie intensivă dat în folosință de anul trecut, paturi noi în tot spitalul, un laborator de...1120

17 iul 00:19SănătateÎNGRIJORĂTOR! CREȘTE numărul constănțenilor infectați cu HIV/SIDA!

Numărul constănțenilor diagnosticați cu infecția HIV/SIDA este în creștere. Aceasta este constatarea medicilor de...1780

17 iul 00:19SănătateToxiinfecţiile alimentare au 'umplut' Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Atenție mare la alimentele pe care le consumați, spălați-le bine înainte, la fel și mâinile, pentru a reduce...1343

15 iul 01:48SănătateProdusele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ au un conţinut ridicat de zahăr, avertizează OMS

Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de...493

15 iul 22:47SănătateMalformații cardiace și congenitale, operate la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

O echipă de chirurgi cardiologi se va afla, în perioada 21 – 28 septembrie a.c. la Spitalul Clinic de Urgență...405

12 iul 00:35SănătateBătaie de joc: medic NEPLĂTIT din 2015! Spitalul CF RECUNOAŞTE, dar zice că NU are bani

Spitalul Universitar Constanţa nu o mai scoate la liman cu datoriile! Pe de o parte, se confruntă cu popririle pe...2617

11 iul 02:07SănătatePlatforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Casei...541

9 iul 01:28SănătateCentrul de Sănătate Năvodari este preluat de Spitalul Județean Constanța

Centrul de Sănătate Multifuncțională Năvodari este preluat, luni, 8 iulie a.c., de Spitalul Clinic Județean de...1399

8 iul 00:00SănătateTESTARE GRATUITĂ pentru BOALA CELIACĂ la Constanța!

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten lansează prima Caravană Națională „România fără gluten”,...1088