REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Reacție de moment, 4 ani de închisoare! DETALII din DOSARUL în care de la o GLUMĂ s-a AJUNS la MOARTE!

Reacție de moment, 4 ani de închisoare! DETALII din DOSARUL în care de la o GLUMĂ s-a AJUNS la MOARTE!

Replica API 13 iunie 2019 | 00:00 303

Tânărul care a reacționat după ce a primit un pumn în față, lovindu-l și el, la rândul său, pe agresor, a fost condamnat de prima instanță. Acesta a primit 4 ani de închisoare, dar decizia nu este definitivă și a fost înregistrat apelul, termenul fiind fixat pe data de 26.09.2019.

Totul s-a petrecut la Băneasa, în seara de 10 octombrie 2018, în jurul orei 19.45, pe terasa unui magazin. Mai exact, o persoană a glumit pe seama unui vârstnic, pe terasa unui magazin din localitate. Bătrânul s-a enervat foarte tare și a încercat să-l lovească pe cel care și-a permis așa ceva. În acel moment a intervenit un tânăr, Adrian Sima, în vârstă de 20 de ani, dar vârstnicul l-a lovit imediat în zona feței. El a ripostat, lovindu-l cu pumnul, însă persoana în vârstă s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de trotuar. Pe 14 octombrie a murit la spital. Pe 8.11.2018 a fost trimis în judecată pentru lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, tânărul recunoscând fapta. Magistrații au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. art. 75 lit. a Cod penal și anume săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea victimei realizată prin actul de violență comis asupra inculpatului și mai înainte ca acesta să recurgă la lovirea victimei, astfel că i-au aplicat pedeapsa de 4 ani. Decizia nu este defintivă și i-a fost menținută măsura arestului la domiciliu: ”Va menține măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul S.A. , pe o perioadă de 60 de zile, de la 24.04.2019 la 22.06.2019, inclusiv, având în vedere că temeiurile care au determinat luarea, prelungirea și menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu subzistă și în prezent, respectiv că există probe temeinice din care rezultă că inculpatul a comis fapta și că privarea sa de libertate sub această formă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări în continuare a procesului penal, al împiedicării sustragerii a inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii altor infracțiuni de violență”, potrivit rolii.ro. Acum urmează a se judeca apelul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca mai sta in arest la domiciliu o sa aiba probabil al treilea dosar ca ii da niste bataii lu tacsu de sperie cartierul
2
0
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
4
0
08.05.2019 judecatoria Medgidia.Aplica inculpatului SIMA ADRIAN,masura educativa a supravegherii pe o durata de 3 luni cu incepere de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.pentu savarsirea infractiuni de furt savarsita la data de 10.05.2016 24.04.2019 tribunalul Constanta.Condamna pe inculpatul SIMA ADRIAN la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte,fapta savarsita la data de 10.10 2018...la aproape 20 de ani doua fapte penale,sta acasa la umbra,la tv,la gratare ..ce dracu mai este de comentat?probabil si furtul tot in legitima aparare a fost.
1
1
Ce pula mea vorbiti daca nu stiti ce s a intamplat????vai saracul tanar...un retardat ...care se crede zmeu....care are un dosar penal pentru furt...unul pentru omor...si lasa ti l liber in pula mea...sa aiba unul si pentru viol....sa va futa copiii.... ..
3
4
Si cu legitima aparare cum ramane? Daca hodorogul era tampit si recalcitrant crezandu-se la 20 ani si sarind la bataie in loc sa stea in banca lui si sa cheme politia de ce sa raspunda penal tanarul care a actionat perfect corect si regulamentar? Adica ce daca esti boshorog gata ti se cuvin toate? Pai ce plm ai facut tu toata viata ca sa ti se cuvina? Ca vad ca persista comunismul fix datorita acestor imbecili arhaici care nu nu numai ca nu vor sa se schimbe dar au pretentia ca lumea sa se schimbe dupa ei!
3
5
Da, acelasi respect care ni-l acorda si el
8
2
Cand ai un varstnic in fata, acorda-i putin respect !
5
5
alo mafia neagra ce faceti puilor proxenetii si peshtii sef ai orasului care nu s-au intalnit curvelet cu cat sloboz a-ti mancat voi aw aw aw
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614