REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

REACȚIE VIRULENTĂ a consilierului județean care a depus proiectul cu transportul pe ruta Constanța - Navodari - Lumina

REACȚIE VIRULENTĂ a consilierului județean care a depus proiectul cu transportul pe ruta Constanța - Navodari - Lumina

Replica API 3 iulie 2017 | 12:34 407

Daniel Turcu, consilierul județean din partea Partidului Mișcarea Populară a reacționat printr-o postare pe o rețea de socializare cu privire la proiectul respins în ultima ședință de consiliu județean, care a avut loc vineri, 30 iunie. El îi consideră "mici" pe acei consilieri care nu au votat pentru proiectul privind ruta de transport Constanţa-Năvodari-Lumina, față de responsabilitatea mare pe care o au ocupând fotoliul de reprezentanți în Consiliul Județean.

"Mi-a fost milă. Da, mi-a fost milă de colegii din C.J. Am văzut cât de "mici" sunt, în ciuda scaunelor mari sau multe pe care le ocupă consilierii PSD, PNL și ALDE. Când mi-am prezentat intenția de a propune un nou traseu (Lumina-Năvodari-Constanța), într-o ședință anterioară, toți colegii, exceptând ALDE, s-au arătat foarte încântați de propunerea noului traseu... auzeam cum se murmura în sală: "...nu se mai poate așa", "oameni cărați ca sacii de cartofi...", "da-o în mă-sa de treaba..." Eh, când a ajuns propunerea noului traseu la C.J... au început să se schimbe lucrurile. Altceva se murmura pe holuri: "e scandal...", "...vine bau-bau cu elicopterul", "vor să-l scoată de pe ordinea de zi", l-au și scos inițial, dar a intrat pe ordinea suplimentară. Atunci începusem să am dubii că proiectul va trece de votul consilierilor. Dar speranța moare ultima, nu? A venit și ședința, s-a trecut relativ repede prin toată ordinea de zi până la proiectul PMP... De parcă ăsta era subiectul principal al ședinței, tema zilei... un proiect de pe ordinea suplimentară. Afirm cu toată responsabilitatea, am simțit că scopul C.J. era blocarea acestui proiect. Nu trebuia să ia naștere acest traseu...

Cum suna jurământul depus la începerea mandatului? Ceva de genul: "...să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Constanța".

Eh, la ședința asta au cam lipsit puterea, buna-credință și binele locuitorilor! De fapt, cred că a lipsit doar puterea consilierilor PNL și PSD, iar fără putere(cojones), buna-credință și binele nu prea se văd. Da, fără "cojones", mici, așa i-am văzut pe colegii din PNL și PSD. Ei, "pe persoană fizică", ar fi votat proiectul, sunt convins, ar fi vrut, dar sunt prea mici pentru scaunele lor... Vbesc atât de scaunele din sală cât și de cele trei de la "catedră". Sunt trei scaune ocupate politic la "catedră". ALDE, PSD și PMP. De la catedră a început și circul. Learciu, vice CJ (ALDE), a anunțat, fără vreo remușcare aparentă, că ALDE se opune proiectului. Țuțuianu, președinte CJ (PSD), a anunțat o abținere "ghemuită" a consilierilor PSD. Palaz, vice CJ (PMP), a fost singurul dintre cei trei de la catedră căruia nu i-a fost frică de "bau-bau" de pe holurile CJ. El a împiedicat practic scoaterea proiectului de pe ordinea de zi. Da, colegul meu de la "catedră" era MARE, chiar mai mare decât credeau sau știau cei din sală! Despre PNL... ce pot să zic, ei și-au justificat abținerea "împrăștiat"... au bălmăjit pe vreo trei "partituri"... Unul era îngrijorat de soarta "jucătorilor" de pe traseu, altul ne spunea că vor fi de acord abia cu pasul 2 al demersului (când stabilim capacitatea vehiculelor și numărul lor), dar că acum nu ne ajută să demarăm proiectul.(n-am înțeles-o pe asta). Mă rog, proiectul a primit doar trei voturi, toate de la PMP. Restul colegilor din CJ n-au găsit oportună înființarea traseului Lumina-Năvodari-Constanța.

Am auzit recent o expresie ce-mi pare potrivită: "Fără cojones la purtător"...", a scris Daniel Turcu pe pagina sa de Facebook.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De!Asta-i democratia, votul! Dar unii nu accepta valoarea lui decat daca au de castigat!N-ai cojones!
0
0
ce ii asa greu de inteles are omu treburile facute si tre sa isi ia partea face toate demersurile sa ii iasa.are cin senzatia ca nu mai poate de grija celor din navodari si lumina.nuuu il doare la basket.
3
3
LOL, nu exista cititorii aia critici de care vorbesti tu, esti doar tu care te repeti la nesfarsit ca o placa veche, sub -nspe mii de nume diferite. LOL Chiar ca ai nevoie de ajutor medical!
5
2
Ma uit peste comentarii si observ ca postacul catel de serviciu e cel ,1iul.18:14.Aceea e mizeria care se ia de toti comentatorii mai critici sau nu,si care acum nu se poate gudura gudura pe langa stapan ca sa,si primeasca osul.Ba,ca sluga devotata e bucuros de limbajul licentios ex.,,cojones,,6!!! Mergeti in jungla cu asa cuvinte,nu in CJC!!
5
6
Ptr16:56!!!?
0
3
Va rugam frumos sa-l scuzati pe tanarul de mai jos! A facut obsesie pentru cateva persoane, iar de cate ori apare un articol despre aceste persoane, acesta nu se poate abtine si scrie comentarii sub diferite nume folosind un limbaj neadecvat. Are nevoie de ajutor de specialitate. Va multumim!
3
0
Las-o psihastenico mai usor cu recomandarea de psihoterapie ptr altii! Ai dovedit ca esti mai mult decat jalnica si penibila de ceva vreme,deja!
4
3
Ai facut o obsesie postacule de comentarii. Obsesie pe care doar psihologul ti-o poate alunga. Jalnic si penibil in acelasi timp.
3
0
Au!Te-am pisat in cap degeaba,Cristian!am uitat ca tu esti ,,nevada,, si ai facut toate comentariile ca si cand te-ai certa cu alti postaci!
4
3
-Cristian!Marsh,potaie ...
4
4
Alo, postacul de comentarii, cauta-ti mai baiete un loc de munca! Chiar crezi ca influentezi pe cineva daca postezi sub 15 nume diferite? Gigi, Lacu, Macu, etc. Faci un deserviciu partidului pe care incerci sa-l ajuti, cu limbajul tau de hahalera ieftina.
4
1
cine e lautarul cu microfon din foto care tocmai face nishte dedicatii cu contracte la baietz ...?
10
7
Replica se poate observa ca in jurul lui cojones atrofiate roiesc mustele verzi ca ,,nevada,, care murdaresc totul in jurul lor
8
6
Gata! Ai confirmat 19:28!
11
6
Eu zic sa-i dai bataie cu panul B, sub numele Gicu. Si povesteste-ne despre mama ta, pe ea, cel putin, o cunosti! LOL
7
0
Nu cred sa mai existe oligofren ale carui suferinte se pot analiza si chiar diagnostica dupa cat de ,,cool,, scrie. Imi pare rau ca nu voi afla unde va ajunge el dar,nu e paguba...important e ca in bobul de orez - atat cat ii este lui constiinta- va avea inteligenta,sic!,sa discearna culorile!! Daca imi va da dislike, ma-sa-i curva!
6
6
Daca oameni ca asta si independentul cu.ghilimele.Andrei.Popescu, au ajuns exemple de moralitate...ne meritam soarta baieti. Fugiti cat mai puteti.
11
7
Vai, Coloratul isi da arama pe fata! Nu asta cautai? Acum taci si inghite! Asta esti tu! Fii mandru! LOLOi
6
0
Vomitatura, te versi pe ma -ta si o imbalsamezi cu inteligenta ta
0
8
Si mai da-ti singur cateva likeuri, macar peste 10 sa ai. Ai putea chiar sa te si aplauzi in oglinda. E terapeutic! Triplu-LOL!
10
1
Coloratu' de la 18:21, e dureros sa afli ultimul ca nu te duce capul? LOL! Acolo ajung ai vostri, prin definitie! Dublu-LOL
11
0
Ptr 18:14 Vedeti sa nu dati explicatii acolo unde nici cu cheile de la apartament nu aveti voie in buzunar, bai astia plini de ironii si beshini in cap!!!!
18
12
Asta de mai jos, dupa ce ca e prost simte si nevoia sa arate. LOL. Asta era si ideea, are omul niste ghilimele acolo. Dar tu daca n-ai prins-o, Las-o asa, iti explicam noi alta data.
13
2
Despre ce vorbeste ,,cojones flocos,, asta,cand se refera la ,,catedra''? Asa ii spune el la prezidiul unde stau cei care conduc sedintele?!
12
8
Cam multe cojones la gura ambitiosului!
20
8
Ce fata de buli ai! Va ofticati ca nu va da si voua ceva de papat! Daca consilierii care v-au dat la bot nu au c...e, tu sigur ai p...a in pantaloni...
13
9
Pe timpul lui Ceao aceste trasee erau facute de RATC cu autobuze mari si era perfect .
12
0
Aveti vreo 3 reclame platite pe ziarul vostru de Palaz... care nu stie cum sa mai combine cate ceva, a gandit ca isi face si el traseu de maxitaxi. La puscarie cu palaz si cu voi
9
6

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108