REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Reacţii la dosarul FinCoGeRo: "Nu mă aşteptam ca Mihăieşi să modifice hotărârile de consiliu"

Reacţii la dosarul FinCoGeRo: "Nu mă aşteptam ca Mihăieşi să modifice hotărârile de consiliu"

Replica API 11 februarie 2012 | 00:00 155

Primăria Constanţa ar putea scăpa de suma imensă imputată de italieni

Primăria Constanţa ar putea scăpa de suma imensă imputată de italieni

Răsturnarea de situaţie în cazul FinCoGeRo ar putea scăpa municipalitatea de plata unor sume enorme pe care italienii le solicită, în contul unor lucrări de infrastructură pentru cartierul din zona Faleză Nord. Aşa cum arăta, în premieră, "Replica" de Constanţa, Parchetul Tribunalului Constanţa a descoperit şi a cerut anularea falsurilor din actele care au stat la baza semnării contractului cu firma italiană. Reamintim că FinCoGeRo a încheiat contractele cu Primăria Constanţa în 2000, în mandatul lui Gheorghe Mihăieşi. La acea dată, Mihăieşi spunea consilierilor că municipalitatea nu va plăti nimic, nici măcar utilităţile, în cartierul pe care îl vor construi italienii. Precizarea lui Mihăieşi venea, la acea vreme, ca urmare a unei interpelări a fostului consilier Tudorel Chesoi. Discuţia dintre cei doi a fost consemnată în procesul verbal de şedinţă şi scoasă la iveală cu ocazia verificărilor făcute de procurori. Ulterior însă şedinţei în care a fost consemnată declaraţia lui Mihăieşi privind faptul că municipaliutatea "nu va plăti nimic", contractele şi hotărârile de consiliu adoptate de consilieri aveau să fie modificate - după cum arată procurorul care a instrumentat speţa. Această concluzie ar putea salva municipalitatea de la plata sumei imputată de italieni şi câştigată în instanţă, sumă care reprezintă contravaloarea infrastructurii realizate de Fin.Co.Ge.ro pentru cartierul de lux din zona amintită. Revenind la Miohăieşi, reamintim că în cazul lui s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât "fapta s-a prescris". Tot despre Gheorghe Mihăieşi, fost primar al Constanţei, "artizan" al contractului păgubos cu FinCoGeRo, ex-consilierul Tudorel Chesoi declară: "Nu mă aşteptam ca domnul Mihăieşi să facă aş ceva, să modifice hotărârile de consiliu. Hotărârile se respectă, sunt legi locale. Ce s-a întâmplat în acest caz, FinCoGeRo, este un precedent care trebuie să dea de gândit, iar autorităţile să verifice mai des actele din primării. Altfel, se prescrie pedeapsa, ca în cazul de faţă". "E bine că cele constatate de procuror întârzie, dacă nu chiar modifică, hotărârea instanţei prin care municipalitatea urma să fie executată silit în contul banilor solicitaţi de FinCoGeRo. Ar fi fost o gaură imensă în bugetul local", a mai spus Chesoi.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218