REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Real şi-a redus pierderile, iar viitorul proprietar, Auchan, a trecut pe profit

Real şi-a redus pierderile, iar viitorul proprietar, Auchan, a trecut pe profit

Replica API 16 iulie 2013 | 00:00 210

Magazinele Real, obiectul celei mai mari tranzacţii din retail care se va finaliza în acest an, şi-au redus pierderile anul trecut cu 39% faţă de 2011, la 73,5 milioane lei (16,5 milioane euro), în timp ce cumpărătorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane lei (740.000 euro). În noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, anunţa achiziţia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din România de la grupul german Metro, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a vizat şi unităţile din Polonia, Ucraina şi Rusia. Tranzacţia este analizată în prezent de Consiliul Concurenţei.

real,- Hypermarket a intrat pe piaţa de retail din România în martie 2006, când a deschis primul magazin în Timişoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piaţa locală, compania a înregistrat pierderi, de 158 milioane lei în anul menţionat, acestea crescând cu 28,8% în 2008 şi cu 20% în 2009, după care s-au redus cu 63% în 2010, dar au urcat din nou în 2011, cu 33%.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescător până în 2011, când s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la trei miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri netă a Real a scăzut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Şi Auchan, care a deschis primul hipermarket din România în noiembrie 2006 şi deţine în prezent 10 unităţi, a înregistrat pierderi în perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri şi-a menţinut însă trendul crescător de la an la an, în 2012 retailerul înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, cu afaceri cumulate de peste un miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.

Kaufland a avut anul trecut afaceri 6,4 miliarde lei (1,4 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi un profit net de 274,5 milioane lei (61,6 milioane euro), cu 64% mai mare.

Următorii în topul hipermarketurilor sunt Carrefour, care a raportat anul trecut afaceri mai mari cu 6,37% mai mari, de 4,28 miliarde lei (962 milioane euro), dar un profit în scădere cu 21%, la 104,7 milioane lei (23,5 milioane euro), şi retailerul Cora, a cărui cifră de afaceri a crescut cu 6%, la 1,46 miliarde lei (328 milioane euro), iar câştigul s-a diminuat cu 38,5%, la 24,5 milioane lei (5,5 milioane euro).

sursa: mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218