REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Realizările personalităţilor afro-americane, celebrate în cadrul galei BET Awards 2020

Realizările personalităţilor afro-americane, celebrate în cadrul galei BET Awards 2020

Replica API 30 iunie 2020 | 00:00 1004

Realizările personalităţilor afro-americane, dar şi suferinţa şi lupta acestei comunităţi pentru dreptate s-au aflat în centrul galei BET Awards 2020, desfăşurate duminică, primul eveniment dedicat persoanelor de culoare care a avut loc în Statele Unite după protestele în masă izbucnite luna aceasta din cauza rasismului sistemic, informează Reuters, citată de Agerpres.

Beyoncé

Ceremonia, care recompensează realizările profesioniştilor afro-americani în domeniile muzicii, filmului, sportului şi acţiunilor caritabile, a omagiat prin discursuri, cântece şi imagini de la proteste, zeci de bărbaţi şi femei de culoare care au decedat în urma intervenţiilor poliţiei în ultimii ani.

Beyoncé, care, pentru iniţiativele sale caritabile, a primit un premiu umanitar înmânat de fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama, a lansat un apel către comunitatea afro-americană să-şi folosească votul la viitoarele alegeri din SUA pentru a demonta ''sistemele rasiste şi inechitabile''.

''Trebuie să votăm ca şi cum în joc ar fi chiar vieţile noastre pentru că aşa şi este'', a precizat cântăreaţa.

Ceremonia de decernare a premiilor, transmisă în direct pentru prima oară în cei 20 de ani de existenţă de postul CBS, unul dintre principalele canale de televiziune din Statele Unite, a inclus reclame din partea unor companii precum Coca-Cola, Ford, Nissan, P&G, L'Oreal şi Facebook, care au omagiat realizările persoanelor de culoare, subliniind totodată provocările cărora aceştia trebuie să le facă faţă.

O versiune remixată a melodiei din 1989 ''Fight the Power'', aparţinând veteranei trupe rap din New York Public Enemy, în care au fost incluse imagini de la protestele de stradă de luna aceasta, a fost prezentată în deschiderea galei, desfăşurate sub sloganul ''Cultura noastră nu poarte fi anulată''.

Rapperul DaBaby a interpretat melodia ''Rockstar'' aşezat pe jos sub genunchiul unui poliţist, o reconstituire a arestării şi morţii lui George Floyd în Minneapolis - incidentul care a dus la declanşarea mişcărilor de protest.

Tânărul rapper Roddy Ricch a purtat un tricou cu inscripţia ''Black Lives Matter'', John Legend a interpretat balada ''We Will Never Break'', iar Alicia Keys a cântat o melodie nouă, emoţionantă, ''Perfect Way to Die'', despre persoanele de culoare care şi-au pierdut viaţa de-a lungul deceniilor.

Spectacolul a fost o combinaţie de interpretări înregistrate şi de apariţii virtuale din cauza pandemiei de coronavirus care, la mijlocul lunii martie, a dus la sistarea producţiilor de televiziune.

Pe lista artiştilor premiaţi s-au aflat Ricch, cu ''Please Excuse Me for Being Anti-Social'', desemnat albumul anului, Megan Thee Stallion, cea mai bună artistă feminină de hip-hop, şi Lizzo, premiată în categoria cea mai bună artistă feminină R&B/pop.

Gimnasta Simone Biles a fost desemnată cea mai bună sportivă, iar jucătorul de baschet LeBron James, cel mai bun sportiv al anului. Artistul nigerian Burna Boy a primit premiul la categoria cea mai bună interpretare a unui artist internaţional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa mictionez pe toate ciorile!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367