REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Recidivist din Mangalia, “reprofilat” pe electronice

Recidivist din Mangalia, “reprofilat” pe electronice

Replica API 14 ianuarie 2015 | 23:08 107

Nu recunoaşte nici picat cu ceară!

Nu recunoaşte nici picat cu ceară!

Doar ce se eliberase din penitenciar, dar s-a reapucat de “treabă”. Este vorba despre Memet Mustafa, din Mangalia, care nu poate sta departe de activitatea sa infracţională. Astfel, în noiembrie 2014, acesta a dat iama într-un magazin din Mangalia şi a furat bunuri electronice în valoare de 7.800 de lei. A fost prins şi arestat.

Memet Mustafa are 44 de ani, este născut în Călăraşi, având domiciliul în comuna Perişoru, judeţul Călăraşi, însă locuieşte fără forme legale în Mangalia, pe strada George Enescu. Individul este o mai veche “cunoştinţă” a oamenilor legii, el fiind cercetat în mai multe dosare, pentru furt calificat. În 2011 chiar a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, eliberându-se în luna iunie 2014. Dar nici bine nu a dat de libertate că s-a şi reîntors la vechile îndeletniciri. Astfel, el a spart un magazin din Mangalia, de unde a sustras televizoare, laptopuri, scule electrice şi ceasuri în valoare de 7.800 de lei. Oamenii legii au demarat imediat cercetările, toate indiciile conducându-i către el, chiar dacă individul se dă drept “amnezic”, spunând că este curat ca lacrima. “Poliţiştii din Mangalia, la data de 12.01.2015, l-au depistat pe M. Memet, de 44 ani, din localitate, bănuit că în perioada 22-24.11.2014 ar fi sustras dintr-o societate comercială bunuri electronice în valoare de 7.800 lei. Acesta a fost reţinut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a susnumitului şi recuperarea prejudiciului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Pe 13 ianuarie, a fost prezentaz Judecătoriei Mangalia, care a decis: “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mustafa Memet, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13.01.2015 până la data de 10.02.2015 inclusiv”, potrivit portalului instanţelor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367