REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Recidiviştii care furau din Portul Constanţa, menţinuţi în arest

Recidiviştii care furau din Portul Constanţa, menţinuţi în arest

Replica API 4 noiembrie 2016 | 00:00 215

Magistraţii Tribunalului Constanţa, la 2.11.2016, au respins contestaţiile indivizilor arestaţi în dosarul furturilor din Portul Constanţa. Decizia este definitivă. Este vorba despre Gheorghe Sava, Iulian Chiţaru, Dumitru Tofan şi Luci Nicolae, care au fost prezentaţi spre arestare pe 30 octombrie, dată la care magistraţii au eliberat pe numele lor mandate pentru 30 de zile. Aceştia au fost prinşi în timp ce furau din vagoane, din Portul Constanţa. De precizat este că Iulian Chiţaru a fost condamnat la închisoare în 2013, fiind eliberat condiţionat recent.

El a fost cercetat de DNA pentru sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale, în scopul obţinerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operaţiuni fictive şi sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă cu privire la sediul unei societăţi comerciale, la sediile subunităţilor sau la sediile punctelor de lucru, precum şi la schimbarea acestora fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, efectuată în acest scop, alături de alte persoane. Şi Luci Nicolae este o mai veche „cunoştinţă” a oamenilor legii după ce a vrut să ofere mită unui poliţist din Mihail Kogălniceanu, fiind prins în flagrant.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367