REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Recomandări ale Poliţiei pentru circulaţie în condiţii de ceaţă

Recomandări ale Poliţiei pentru circulaţie în condiţii de ceaţă

Replica API 11 decembrie 2019 | 00:00 484

Având în vedere faptul că ceața este tot mai prezentă în această perioadă, polițiștii rutieri recomandă tuturor participanților la trafic să respecte, cu strictețe, regulile de circulație, semnificația indicatoarelor rutiere, să adapteze permanent viteza la condițiile meteo și să se informeze cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le vor parcurge.

Totodată, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie sa acorde o atenție deosebită condusului, pentru ca poartă, nu doar responsabilitatea siguranței lor, ci și a pasagerilor. În aceste condiții, se recomandă să adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic! Circulați cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, mai ales când fenomenul de ceață densă este asociat și cu un carosabil umed. Păstrați o distanță de siguranță față de autovehiculul care circula în față! Circulați cu viteza redusă, pentru a putea frâna în condiții de siguranță! Țineți cont de faptul că, în condiții de vizibilitate redusă, distanțele sunt mai greu de apreciat. De aceea, mențineți o distanță mai mare între mașina pe care o conduceți și cea din față! Conducătorii auto trebuie să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător și curățate periodic, pentru o bună vizibilitate. Pentru o călătorie sigură și pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație, sfătuim conducătorii auto să se intereseze cu privire la condițiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. Utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri și a celor de ceață în cazul apariției acestui fenomen pentru a reduce riscul producerii unor accidente. De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie amplasate la o distanță mult mai mare față de autovehicul, decât în condiții normale. Conducătorii auto începători ar trebui să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiții de drum alunecos, condiții de ceață densă, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614