REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Rectorul Universităţii Ovidius este vicepreşedinte în Comisia pentru Ştiinţe Economice din cadrul CNATDCU

Rectorul Universităţii Ovidius este vicepreşedinte în Comisia pentru Ştiinţe Economice din cadrul CNATDCU

Replica API 8 septembrie 2012 | 00:00 102

Epure: "Este pentru prima dată când un profesor din oraşul Constanţa ocupă poziţia de vicepreşedinte"

Epure: "Este pentru prima dată când un profesor din oraşul Constanţa ocupă poziţia de vicepreşedinte"

Profesorul universitar dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, a fost numit în noua structură a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, vicepreşedintele Comisiei pentru Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor. Decizia a fost publicată în Monitorului Oficial nr. 0640 din 2012. Se mai află nominalizaţi, ca membri în comisiile de specialitate prof. univ. dr. Petru Bordei, preşedintele Senatului Universităţii Ovidius, şi IPS Teodosie, prorector Relaţii internaţionale şi studenţi străini. Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului prin Ordinul nr. 5644 din 5 septembrie 2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare reface structura acestui organism consultativ la nivel naţional, dând celor mai importante cadre didactice din reţeaua universităţilor româneşti responsabilitatea de a evalua tezele de abilitare, dosarele de acordare a titlului de doctor. Totodată, membrii CNATDCU propun MECTS procedurile de evaluare periodică a conducătorilor de doctorat şi realizează aceste evaluări; propun un set de standarde minimale necesare şi obligatorii pentru acceptarea dosarului pentru susţinerea atestatului de abilitare, standarde care se adoptă prin Ordinul ministrului Educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului; propune recunoaşterea/echivalarea, după caz, a titlurilor diplomelor, certificatelor universitare şi de cercetare, obţinute în străinătate, conform reglementărilor în vigoare. Noul Consiliu General al CNATDCU are reprezentanţi de la instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Ploieşti şi Târgu Mureş, precum şi de la Academia Română. Pentru Universitatea Ovidius din Constanţa această numire reprezintă o importantă recunoaştere academică. "Problemele efective ale învăţământului superior şi cercetării în România ţin de promovarea unor norme de exigenţă şi rigoare, competitive internaţional, afirmarea consecventă a principiilor academice şi din această perspectivă trebuie să milităm pentru excelenţă în toate planurile vieţii universitare. Apreciez această numire ca o recunoaştere a valorii profesionale a corpului didactic din Universitatea Ovidius. Este pentru prima dată când un profesor din oraşul Constanţa ocupă poziţia de vicepreşedinte, până în prezent fiind numiţi doar membrii. Mă bucur, de asemenea, pentru colegii mei, prof.dr.Petru Bordei, preşedintele Senatului, şi prof.univ.dr. Teodosie Petrescu, prorectorul cu probleme de Relaţii internaţionale şi studenţi străini, cu ajutorul cărora prezenţa Universităţii Ovidius în rândul celorlalte instituţii de învăţământ superior este mai vizibilă, mai aproape de primul eşalon", a declarat rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218