REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Referendumul de acum 4 ani e depăşit - spun parlamentarii

Referendumul de acum 4 ani e depăşit - spun parlamentarii

Replica API 13 iunie 2013 | 00:00 198

"Important e cine face Constituţia"

"Important e cine face Constituţia"

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a declanşat procedura pentru organizarea unui nou referendum. Motivul este acela că nu a fost respectat referendumul prin care populaţia s-a pronunţat deja în favoarea Parlamentului unicameral şi un număr de doar 300 de parlamentari. Reacţiile liderilor USL nu au întârziat să apară, ei catalogând declaraţiile lui Băsescu drept "scandal şi mahalagism". O zi mai târziu, adică miercuri, Traian Băsescu a ieşit din nou la rampă, lansând invitaţia la o dezbatere publică civilizată şi arătând că discuţia despre un referendum validat de Curtea Constituţională "nu e scandal". "Contrar obiceiului, o să încerc o explicaţie pentru afirmaţiile pe care le-am auzit, şi anume legat de obiecţiunile mele cu privire la nerespectarea referendumului din noiembrie 2009. Ele au fost etichetate de lideri ai USL ca fiind scandal şi mahalagism", a precizat Traian Băsescu, el continuând: "Sper ca dezbaterea publică să nu continue în aceşti termeni, pentru că discuţia despre democraţie, despre un referendum validat de CC nu este scandal. Este obligaţia politicienilor responsabili să pună în aplicare rezultatele referendumului". Discuţia despre rezultatul referendumului, care nu a fost pus în aplicare, respectiv un nou referendum, este comentat şi de deputatul FC Dănuţ Culeţu. Constănţeanul este de părere că trebuie să existe dialog şi o negociere pe această temă. În opinia acestuia, referendumul trebuia, întra-devăr, pus în practică, însă, după trecerea atâtor ani, e nevoie de o regândire a problemei. O negociere care să ducă la o soluţie, spune Culeţu: "Clasa noastră politică trebuie să dea dovadă de maturitate". "Un referendum reprezintă voinţa populaţiei, care este suverană. Guvernul trebuia să pună în aplicare rezultatul referendumului. Acum însă, preşedintele, Parlamentul, guvernul, trebuie să negocieze şi să se ajungă la o soluţie optimă. Din păcate, văd din nou o ascuţire a săbiilor. Nu cred că un nou referendum ar fi favorabil României", consideră Culeţu. Personal, Culeţu este de acord cu numărul de 300 de parlamentari, însă nu este de acord cu un parlament unicameral: "Nu de puţine ori s-a întâmplat la o cameră să se greşească, iar cealaltă să sesizeze şi să fie rectificată greşeala. E vorba de principiul patru ochi care verifică", a conchis Culeţu. Deputatul PNL Victor Manea respinge însă din start subiectul aruncat "în joc" de preşedintele Traian Băsescu. "A fost un referendum acum 4 ani. E mult de atunci, s-au mai schimbat lucrurile. Ce să punem acum în aplicare? Să facă referendum dacă vrea, e atributul domniei sale (a lui Traian Băsescu - n.r.) să facă referendum dacă vrea, important e cine face Constituţia", a concluzionat Manea.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614