REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Regii pământului îşi numără profiturile

Regii pământului îşi numără profiturile

Replica API 22 august 2013 | 00:00 551

Cu producţii de grâu care ajung şi la 8 tone/hectar, cei mai mari deţinători de terenuri din ţară au păreri diferite despre profitul pe care îl vor obţine în 2013. Toţi se plâng că producţia bună e înghiţită de preţurile mici. Dacă producţia de cereale a fost în unele cazuri (grâu) cea mai mare din ultimii opt ani, te-ai aştepta ca marii fermieri ai României şi traderii, deopotrivă, să-şi frece palmele de bucurie în aşteptarea profitului. În fapt, majoritatea recunosc că au avut producţii mai mari decât anul trecut, în unele cazuri chiar record, dar profiturile nu sunt pe măsură. Astfel, un calcul sumar făcut de Culiţă Tărâţă arată că, dacă anul trecut media la hectar a fost de trei tone de grâu, iar preţul de vânzare de 255 euro pe tonă, contravaloarea producţiei, inclusiv subvenţia de la stat de 127 de euro, a fost de 927 de euro pe hectar. După scăderea cheltuielilor fermierului, de maximum 700 - 750 de euro la hectar, profitul net la hectar a fost de 180-220 de euro. Anul acesta însă, la 130 euro tona de grâu, cu o producţie medie la hectar de 4 tone, valoarea producţiei este de circa 647 de euro la hectar. În acest caz, profitul net la hectar este negativ. Totuşi, Culiţă Tărâţă recunoaşte că "ceva profit iese din recolta de rapiţă". Majoritatea fermierilor României spun că au avut o creştere a producţiei care este însă compensată negativ de scăderea preţurilor. Astfel, Ioan Niculae, proprietarul Interagro, spune că a avut o creştere a producţiei de 10%-11% în 2013 faţă de 2012, afectată însă de scăderea preţurilor cu 10%-15%. Per total, însă, iese totuşi pe plus. Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, ne-a declarat că va stoca producţia în aşteptarea unor preţuri mai bune şi că abia atunci va putea face un calcul al profitului. Şi tefan Poenaru, proprietarul Agrofarm Grup, susţine că majorarea producţiei, cu până la 25%, este compenstă negativ de scăderea preţurilor cu 45%. De unde însă aceste diferenţe? Profitul depinde de cât de integrat este businessul fiecărui fermier, şi într-un an agricol normal, şi într-unul cu producţie agricolă de vârf. Preţul grâului diferă şi în funcţie de punctul de vânzare. În cazul lui Ioan Niculae, de exemplu, depozitarea şi transportul până în port se fac pe calea ferată proprie sau cu barje proprii pe Dunăre, iar grâul este colectat din silozurile proprii. În port, a reuşit să-şi construiască dană proprie în cadrul operatorului portuar SOCEP Constanţa, aşa încât preţul de vânzare al grâului se realizează abia în momentul încărcării containerelor pe vaporul de export. În cazul în care fermierul deţine doar pâmântul pe care îl lucrează şi, eventual, spaţiile de depozitare, preţul pe tona de grâu este stabilit de traderii de cereale care preiau cerealele fie direct din câmp, unde există un preţ, fie din spaţiile de depozitare, unde există alt preţ. În plus, pentru grâul recoltat în nordul Moldovei preţul va fi mai mic decât pentru cel recoltat în Bărăgan sau Muntenia, regiuni mai apropiate de portul Constanţa. Aşa se explică şi diferenţa dintre preţul de 130 de euro al grâului românesc faţă de 188 de euro preţul grâului la bursele din Franţa sau Germania. Pe drumul grâului se adaugă marjele traderilor, care se situează la trei-cinci euro /tonă, logistica, transportul - 20-35 de euro/tonă, manipularea în port la vânzarea către vas - încă 8-10 euro. La această corecţie negativă a preţurilor mai contribuie faptul că cei mai mari producători de cereale din bazinul Mării Negre, Ucraina şi Rusia, au avut şi ei producţii-record, mai mari cu 30%-35% faţă de cele estimate. De altfel, "corecţia negativă a preţurilor reflectă mai bine raportul cerere-ofertă la nivel mondial. În 2012, au fost preţuri speculative din cauza producţiei mici. Este probabil ca unii fermieri să fi câştigat mai bine în 2012 decât în 2013. Dar chiar şi aşa, marja de profit e de 20%-25% din producţia obţinută", spune Robert Arsene, CEO al Grupului Agricover, unul dintre traderii locali de cereale. Cine sunt şi cât au câştigat de fapt regii pământului în 2013? Primii zece fermieri cumulează doar 289.000 de hectare, doar o mică parte din cele 8 milioane hectare de teren arabil din ţară.

Regii hectarelor: 60% români, 40% străini

1. Ioan Niculae - 55.000 ha

Administrează cea mai mare suprafaţă de teren agricol din România. Prin Interagro, care îi aparţine, a obţinut o producţie de 250.000 de tone de grâu şi orz în acest an. Capacităţi stocare: 850.000 de tone în silozuri şi 450.000 de tone în magazii.

2. Adrian Porumboiu - 48.000 ha

Este arbitrul care în 13 ani de zile a ajuns pe locul doi în topul deţinătorilor de teren din România prin grupul de firme Racova.

3. Jihad El KhaliL - 43.000 ha

Libanezul şi-a început afacerile agricole în România în 1991 cu firma Agro Chirnogi. Deţine 40.000 de hectare în Călăraşi şi 3.000 în Timiş. Anul trecut a cumpărat cu 3 milioane de euro Ferma 4 Aldis de la văduva milionarului Gh. Naghi.

4. Constantin Duluţe - 29.000 ha

A concesionat în 2012 Insula Mare a Brăilei prin Agricost. Comparativ cu producţia din 2012, Duluţe spune că a avut creştere de 30%, dar profitul este în scădere.

5. Kuipers Lijckle - 27.000 ha

De origine olandeză, este partenerul de afaceri al lui Duluţe din 2005. În firma Agricost care a concesionat Insula Mare a Brăilei deţine 48,26% din acţiuni.

6. Mihai Anghel - 23.000 ha

"De 20 de ani administrăm aceste hectare de teren, în arendă. Faţă de 2012 este un an cu producţie mai mare, dar la preţurile actuale nu prea avem satisfacţii financiare. Nu am comercializat nimic. Aşteptăm evoluţia preţurilor", spune Anghel.

7. Andreas Bardeau - 21.000 ha

Contele Bardeau şi-a lăsat acum mai bine de 10 ani castelul austriac pentru a administra 21.000 ha din care 5.800 ha concesiuni de la Agenţia Domeniilor Statului şi 3.000 ha arendă de la proprietarii particulari.

8. tefan Poenaru - 17.000 ha

"Cred că preţurile de vânzare vor creşte, aşa că vom încerca să stocăm 50%-60% din producţie, pentru a o valorifica în decembrie, când estimăm că preţurile vor creşte cu 20%-25%", spune Poenaru.

9. Carlos şi Jorge Martins - 55.000 de ha

Cei doi fraţi portughezi cultivă doar 15.000 de hectare dintr-un total de circa 25.000 deţinute prin grupul Martifer.

10. Culiţă Tărâţă - 10.000 ha

Cândva regele neîncoronat al agriculturii, Culiţă Tărâţe spune că nu mai are nimic de-a face cu Insula Mare a Brăilei, ci doar cu TCE 3 Brazi din Piatra Neamţ.

Ioan Niculae: "Per total rezultatele din acest an sunt, pozitive, nu negative. Dar să laşi produsele agricole pe stoc nu este o soluţie. Un produs lăsat pe stoc generează costuri noi".

Adrian Porumboiu: "Este greu să faci acum un bilanţ al profitului dintr-un an cu o cultură bună. Avem parametri pe care nu îi ştim şi nu avem cum să ne raportăm la ei".

Ştefan Poenaru: "Am avut un an agricol bun, dar cu particularităţi: producţiile la hectar au crescut cu circa 20%-25%, iar preţurile au scăzut cu circa 45%".

Culiţă Tărâţă: "În toamnă, micii fermieri nu vor avea bani să reia ciclul agricol din cauza preţurilor dictate de traderii de cereale. Preţul pe tonă este la jumătate faţă de 2012".

sursa: capital.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218