REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Regim alimentar pentru pacientul cu hipertiroidism

Regim alimentar pentru pacientul cu hipertiroidism

Replica API 15 octombrie 2020 | 00:00 2336

Atunci când pacientul are o glandă hiperactivă, care produce hormoni tiroidieni în exces, primește diagnosticul de hipertiroidism. Hipertiroidismul provoacă o serie de simptome, începând de la oboseală cronică și insomnii, până la scădere în greutate și palpitații. După ce începe administrarea tratamentului, pacientul resimte o ameliorare a simptomelor și o îmbunătățire a stării generale, scrie doc.ro.

Nu există un regim alimentar special pentru pacientul cu hipertiroidism, însă o serie de alimente sunt benefice pentru acesta, în timp ce altele îi sabotează încercările de a ține activitatea glandei tiroide sub control.

Alimente recomandate pacientului cu hipertiroidism

Alimente sărace în conținutul de iod – pentru a reduce cantitatea de hormoni tiroidieni se recomandă consumul alimentelor care nu conțin iod, precum sarea neiodată, albușurile, fructele proaspete sau din conservă, pâinea de casă, nucile și untul de nuci, cartofii, mierea.

Legumele crucifere - o parte dintre acestea conțin compuși care reduc producția de hormoni tiroidieni și pot diminua și absorbția de iod de către tiroidă. Ambele efecte pot fi benefice pentru o persoană cu hipertiroidism.

Pacientul cu hipertiroidism se va simți bine dacă va consuma alimente precum: varză de Bruxelles și varză albă, varză kale, ridichi, conopidă, broccoli.

Alimente bogate în seleniu - Seleniul este un micronutrient de care organismul are nevoie pentru că el contribuie la metabolismul hormonilor tiroidieni. Numeroase cercetări 1 sugerează că seleniul poate ajuta la îmbunătățirea unora dintre simptomele bolii tiroidiene autoimune.

Printre alimentele bogate în seleniu se numără: nucile braziliene, tonul, pastele și cereale integrale, carnea de pui, de vită și de curcan, orez, brânza de vaci, fasole, spanac.

Alimente bogate în fier: Fierul este un nutrient important pentru producerea sângelui, peste 70% din acesta regăsindu-se în hemoglobină, o componentă a eritrocitelor, dar și în proteina care poartă numele de mioglobină. De altfel, fierul este esențial pentru menținerea multor funcții vitale din organism, mulți specialiști afirmând că lipsa de fier este frecventă la persoanele diagnosticate cu hipertiroidism.

Dacă te numeri printre cei diagnosticați cu hipertiroidism, poți menține un aport adecvat de fier dacă incluzi aceste alimente în dietă: cereale integrale, stafide, pește, fasole albă și fasole neagră, carne de vită, de pui, de curcan și carne de porc, linte, spanac, tofu, sardine, năut.

Alimentele care conțin calciu și vitamina D – hipertiroidismul afectează densitatea osoasă, de aceea e important ca pacientul care suferă de această afecțiune să consume calciu și vitamina D din belșug, astfel încât să mențină oasele puternice și sănătoase. Se recomandă în mod deosebit consumul de: spanac, varză Kale, bame, lapte de migdale îmbogățit cu calciu, cereale îmbogățite cu calciu și vitamină D, ficat de vită, pește gras și ciuperci.

Alimente bogate în zinc - Zincul ajută tiroida să funcționeze în parametri optimi, prin urmare, dacă ai fost diagnosticat cu hipertiroidism, consumă: carne de vită, năut, pudră de cacao, caju, ciuperci, semințe de dovleac.

Grăsimi sănătoase – peștele gras, dar și uleiul de măsline ori cel din semințe de in sunt recomandate pacientului cu hipertiroidism. Grăsimile sănătoase reduc inflamația din organism și ajută pacientul să își mențină greutatea.

Alimente contraindicate pacientului cu hipertiroidism

Alimentele bogate în conținutul de iod – iodul în exces agravează hipertiroidismul, așa că e indicat să se evite consumul acestuia. În acest sens, se va evita consumul de sare iodată, de alge, de fructe de mare, de gălbenuș.

Alimentele bogate în nitrați – aceste substanțe chimice fac ca glanda tiroidă să absoarbă iod în exces, cauzând astfel mărirea acestei glande și agravarea hipertiroidismului.

Nitrații se regăsesc mai ales în carnea procesată – în cârnați, bacon, mezeluri.

Cerealele rafinate – procesarea cerealelor le face să își piardă din calitățile nutriționale, afectând în mod deosebit conținutul de vitamine din complexul B. Fiind alimente cu un indice glicemic mare, cerealele rafinate determină creșterea bruscă a nivelului de zahăr din sânge, favorizând indispoziția și accentuând simptomele neplăcute cauzate de hipertiroidism. Se vor evita așadar pâinea din comerț, dar și produsele de patiserie.

Cofeină – cofeina din ceaiul negru, cafea sau băuturi energizante poate fi dăunătoare pacientului cu hipertiroidism. Asta pentru că aceasta poate agrava simptomele precum anxietatea, insomniile și palpitațiile, mai ales dacă este consumată în cantități mari.

Soia - deși soia nu conține iod, numeroase studii au arătat că interferează cu unele tratamente pentru hipertiroidism la animale. Limitează consumul alimentelor din soia: lapte de soia, sos de soia, tofu, creme pe bază de soia.

Gluten - la unii pacienți cu hipertiroidism s-a observat o îmbunătățire a simptomelor după renunțarea la alimentelor care conțin gluten, precum grâu, orz, drojdie de bere, malț, secară.

De altfel, este important să verifici etichetele produselor pe care urmează să le achizișionezi, ca să te asiguri că acestea nu au gluten.

Uleiurile hidrogenate – uleiurile parțial hidrogenate sunt, de fapt, grăsimi trans, care afectează sănătatea cardiovasculară și cresc riscul de diabet de tip 2. Însă limitarea sau evitarea consumului de uleiuri hidrogenate poate reduce chiar și simptomele hipertiroidismului. Surse bogate în uleiuri hidrogenate sunt: cartofii prăjiți, alimentele de tip fast-food, gogoșile, produsele de patiserie, margarina, prăjiturile.

Că în cazul oricărei alte afecțiuni, și pentru hipertiroidism se recomandă adoptarea unei diete sănătoase și echilibrate, care să asigure organismului nutrienții de care are nevoie.

Bineînțeles, este foarte important să se urmeze și tratamentul recomandat de medic, acesta fiind esențial pentru starea de bine a pacientului cu hipertiroidism. Prin tratament, alimentație, dar și stil de viață sănătos, activitatea glandei tiroide poate fi reglată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218