REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Regimul Maduro denunță un plan TERORIST pentru asasinări politice

Regimul Maduro denunță un plan TERORIST pentru asasinări politice

Replica API 22 martie 2019 | 00:00 202

Ministrul venezuelean de Interne, Nestor Reverol, l-a acuzat pe şeful de cabinet al lui Juan Guaido de coordonarea unei „celule teroriste”, scrie The Guardian, citat de news.ro.

„Am dori să informăm comunităţile naţionale şi internaţionale că serviciile noastre secrete au oprit celulă teroristă care plănuia să ducă la capăt mai multe atentate”, a declarat Reverol într-un discurs televizat la canalul de stat Venezolana de Television.

Reverol a afirmat că presupusa celulă „a angajat mercenari columbieni şi din America Centrală pentru a ucide lideri politici, oficiali militari, judecători ai Curţii Supreme şi să efectueze acte de sabotaj asupra serviciilor publice”.

Reverol a precizat că Marrero, un avocat de 49 de ani, este un lider cheie al „organizaţiei criminale” şi că au fost capturate mai multe „arme de luptă” odată cu el.

Marrero le-a comunicat vecinilor când a fost reţinut miercuri noapte că au fost "plantate" în casa sa două puşti şi o grenadă.

Preşedintele Nicolas Maduro a afirmat că celula teroristă „avea mai multe ţinte: barăcile, spitalele şi staţiile subterane”.

„Să fim clari, guvernul nu va ezita să trimită la închisoare grupări teroriste”, a adăugat Maduro în timpul unei vizite în statul nordic Aragua, conform ziarului pro-guvern Ultimas Noticias.

Reţinerea lui Marrero a fost relatată pe larg în ziarele controlate de stat în Venezuela vineri dimineaţa într-o încercare aparentă de a discredita mişcarea lui Guaido, cel care s-a autoproclamat preşedintele legitim al ţării în ianuarie.

„Mâna dreaptă a lui Guaido plănuia acte teroriste”, se arată pe prima pagină a Diario VEA.

Liderii opoziţiei şi guvernele occidentale, majoritatea dintre ele recunoscându-l pe Guaido drept liderul legitim al Venezuelei, au denunţat reţinerea lui Marrero.

„Este începutul persecuţiei”, a afirmat Juan Pablo Guanipa, un aliat al lui Guaido în Maracaibo, al doilea oraş ca mărime din Venezuela.

Într-un articol pentru Miami Herald, vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că „răpirea” lui Marrero este „cel mai recent exemplu privind brutalitatea şi despotismul lui Maduro”.

„Nu vom tolera trimiterea la închisoare a lui Marrero sau intimidarea guvernului legitim al Venezuelei. Cei responsabili vor fi traşi la răspundere. Maduro trebuie să îl elibereze pe Marrero acum”, a scris Pence.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614