REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Renault va concedia 15.000 de angajaţi pe plan global şi îşi va reduce costurile cu două miliarde de euro

Renault va concedia 15.000 de angajaţi pe plan global şi îşi va reduce costurile cu două miliarde de euro

Replica API 30 mai 2020 | 00:00 912

Producătorul auto francez Renault a anunţat vineri că va demara negocieri cu sindicatele pentru reorganizarea şi încetarea activităţii la unele fabrici de asamblare din Franţa şi va concedia 15.000 de angajaţi pe plan global (din care 4.600 în Franţa), în urma declinului vânzărilor, transmit DPA, Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

De asemenea, Renault va opri planurile de expansiune în România şi în Maroc, iar activitatea din Rusia va fi revizuită.

Confruntat cu scăderea cererii, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), Renault vrea să-şi reducă în următorii trei ani costurile cu două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), şi va reduce producţia, concentrându-se pe modelele mai profitabile.

Măsurile de restructurare - care includ concedieri, transferuri şi planuri de pensionare, care vor afectate sub 10% din forţa sa de muncă la nivel global - vor costa 1,2 miliarde de euro.

Renault are în prezent aproape 180.000 de angajaţi (din care 48.500 în Franţa) în 39 ţări. Statul francez deţine 15% din Renault.

"În context incertitudinilor şi a situaţiei complexe, acest proiect este vital pentru a garanta o performanţă solidă şi sustenabilă. Vrem să generăm economii de scară pentru a restabili profitabilitatea şi a ne asigura dezvoltarea în Franţa şi pe plan global", a afirmat directorul general interimar Clotilde Delbos.

În Franţa, vor fi închise sau restructurate patru facilităţi de producţie, iar uzina din Flins, lângă Paris, nu va mai produce hatchback-ul electric Zoe din 2024.

Până în 2024, capacitatea de producţie a Renault va scădea la 3,3 milioane de vehicule pe an, de la patru milioane de unităţi în prezent.

"Schimbările planificate sunt fundamentale pentru a asigura sustenabilitatea companiei", a afirmat preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard. La Bursa de la Paris, acţiunile Renault au scăzut vineri cu 4,5%, după anunţarea planurilor de restructurare.

Compania l-a angajat pe un fost şef din cadrul Volkswagen, Luca de Meo, pentru funcţia de director general, dar acesta nu-şi poate începe activitatea până în iulie, din cauza clauzei de neconcurenţă.

Producătorul auto francez încă aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro. preşedintele Emmanuel Macron a avertizat că Guvernul de la Paris nu ar trebui să semneze împrumutul pentru Renault până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale Renault.

Joi, agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a coborât cu o treaptă ratingul atribuit Renault, de la "Ba1" până la "Ba2", perspectiva asociată fiind una negativă. "Retrogradarea ratingului Renault reflectă opinia Moody's că actuala criză provocată de coronavirus va provoca o înrăutăţire pronunţată a indicatorilor financiari ai Renault. Ne aşteptăm ca în 2020 marja de profit operaţional a Renault să scadă până la minus 3%, comparativ cu un nivel deja foarte slab de 0,8% în 2019", precizează agenţia de evaluare.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ati vazut ma la tv cum fac aia greva si scandal daca au sindicate puternice? nu baga nasul in koor ca ai nostrii cand vine cate unul cu mintea pe alte plaiuri care vrea sa taie salarii si joburi!!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367