REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Renault va extinde serviciul de car-sharing Zity pe fondul exploziei cererii după carantină

Renault va extinde serviciul de car-sharing Zity pe fondul exploziei cererii după carantină

Replica API 19 iunie 2021 | 00:00 592

Constructorul auto francez Renault SA se pregăteşte să introducă serviciul său de car-sharing Zity, care în prezent este disponibil doar în Paris şi Madrid, într-un alt mare oraş european, pe fondul exploziei cererii pentru închirieri de vehicule odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie, transmite Bloomberg, scrie Agerpres.

"A repornit foarte, foarte bine. Imediat ce a fost ridicată carantina a avut loc o explozie de activitate", a declarat directorul general adjunct de la Renault, Clotilde Delbos, într-un interviu acordat miercuri pentru Bloomberg.

Serviciul de car-sharing Zity are aproximativ 435.000 de utilizatori în capitalele Franţei şi Spaniei şi de asemenea este cea mai vizibilă parte a pariului făcut de Renault pe viitorul mobilităţii partajate. Directorul general de la Renault, Luca de Meo, mizează pe aşa-numitul brand Mobilize care ar urma să fie responsabil pentru o cincime din veniturile anuale ale companiei la finele acestui deceniu.

Renault analizează de asemenea oferirea de servicii Mobilize în Maroc, Rusia şi Turcia, precum şi China, a spus Clotilde Delbos, care a refuzat însă să precizeze care este noul oraş european unde va fi introdus serviciul de car-sharing. Pe lângă serviciile de car-sharing, brandul Mobilize regrupează operaţiunile de încărcare şi stocare de energie pe baterii precum şi reciclarea de autoturisme.

Această căutare de noi domenii de afaceri vine într-un context în care Renault are probleme cu dependenţa sa de piaţa europeană şi competiţia acerbă pe segmentul vehiculelor de masă. La aproape un an după ce a fost numit CEO la Renault, Luca de Meo, este presat să îmbunătăţească marjele de profit, să reducă costurile şi personalul.

Miercuri, Renault a dezvăluit mai multe concepte de vehicule care vor face parte din noua linie de modele electrice dezvoltate de Mobilize şi care vor fi disponibile pentru serviciul de car-sharing începând din 2023. Cel mai mic este modelul Duo, un model cu două locuri, în timp ce Bento şi Hippo sunt două modele de automobile electrice mai mari. Delbos a spus că Renault mizează pe serviciile poştale, artizani şi retaileri online drept clienţi pentru aceste vehicule electrice.

În 2020, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane de unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218