REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Reorganizarea ANAF: finanţiştii constănţeni, cu preavizele în braţe

Reorganizarea ANAF: finanţiştii constănţeni, cu preavizele în braţe

Replica API 6 august 2013 | 00:00 129

Bogdan Huţucă, şeful DGFP Constanţa, despre situaţie: "Luaţi legătura cu cei de la Galaţi, întrebaţi-i pe ei"

Bogdan Huţucă, şeful DGFP Constanţa, despre situaţie: "Luaţi legătura cu cei de la Galaţi, întrebaţi-i pe ei"

Cele mai sumbre temeri ale finanţiştilor constănţeni, pe care politicienii judeţului nostru le respingeau din start, devin realitate. Aproape 190 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa vor pleca acasă, asta dacă nu se găseşte, pentru ei, o soluţie miraculoasă de salvare. Conform sindicaliştilor, au fost primite deja preavize, în plus, urmează şi testele de integritate pe care vor trebui să le treacă pentru a fi încadraţi în viitoarea Agenţie Antifraudă cu sediul regional sud-est la Constanţa.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se reorganizează, iar premierul Victor Ponta a anunţat, de dată recentă, că cele 8 administraţii financiare regionale îşi vor avea sediile în Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti. Sediile structurilor regionale antifraudă au fost stabilite în localităţi din zone care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor, astfel: Suceava, Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu şi Bucureşti. Reorganizarea presupune, totodată, şi concedierea a 2.000 de angajaţi ai ANAF. Majoritatea celor disponibilizaţi fac parte din Garda Financiară. Angajaţii concediaţi vor putea să ocupe noi posturi în cadrul direcţiilor nou înfiinţate (cele arătate-mai-sus), însă numai după participarea la concurs. Contactaţi de "Replica", şefii de la Finanţe nu au dorit să comenteze. Bogdan Huţucă, şeful DGFP Constanţa şi, cel mai probabil, viitorul director al Regionalei Antifraudă Constanţa (cu rang de secretar de stat), a avut o reacţie formidabilă: "Luaţi legătura cu cei de la Galaţi, întrebaţi-i pe ei" (!?). Pentru cei care nu au "digerat" încă informaţia, Galaţiul a fost stabilit drept "capitală" a viitoarei regionale financiare din sud-estul României. De cealaltă parte, acum o săptămână, deputatul constănţean Gheorghe Dragomir declara că nu e chiar o pierdere, întrucât... la Constanţa va fi Regionala Antifraudă. Tot el opina că nu vor fi disponibilizări. De aceeaşi părere s-a arătat şi senatorul Nicolae Moga. Mai mult de atât, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, susţinea, acum câteva zile, că nu crede că regionala financiară va avea sediul central la Galaţi şi că aceasta este doar o "propunere". Între timp, până se lămureşte "disputa" Constanţa-Galaţi, revenim asupra anunţului privind disponibilizările: aproape 300 de directori de direcţii din cadrul ANAF au primit ieri preavize. Pe lângă aceştia, în toată ţara, aproape 500 de angajaţi ai Direcţiilor Finanţelor Publice vor rămâne pe drumuri, iar pentru alţi 1.000 s-ar putea găsi soluţii de relocare (asta dacă vor trece testele de integritate!). La Constanţa, 189 de angajaţi au primit deja preavize - spun sindicaliştii. Facem precizarea că nu o spun "oficial", prin intermediul unui comunicat de presă, ci "pe surse", probabil cu speranţa că vor rămâne în sistem dacă "fac ciocul mic". Contactat din nou de "Replica" pentru un punct de vedere, mai cu seamă că este unul din liderii politici care a avut o întrevedere cu şeful ANAF pe tema restructurării, deputatul Gheorghe Dragomir a declarat: "Am avut o discuţie acum ceva timp cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în care mi s-a spus că nimeni nu va rămâne pe dinafară, că nimeni de la Constanţa nu va pleca din cadrul ANAF-ului şi sper că aşa va rămâne".

Marieta ŞTEFAN, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369