rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

REPORTAJ la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Negru Vodă. Locul unde sufletul se vindecă!

La aproximativ 60 de kilometri de Constanța există un loc despre care ai crede că este împânzit de tristețe, lacrimi, suferință și povești ce te șochează. Un loc în care nu ar exista cuvintele „fericire“, „sănătate“, „mulțumire“. Un loc în care nu ți-ai dori să ajungi nici măcar pentru câteva clipe. Ei bine, nu este deloc așa, deși la toate acestea v-ați gândi dacă v-aș spune că vorbim despre Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Sf. Luca“ din Negru Vodă, acolo unde trăiesc 50 de suflete cu vârste între 20 și 45 de ani cărora medicii nu le-au dat șanse să ajungă nici măcar până la vârsta de 10 ani din cauza afecțiunilor extrem de grave pe care le au, dar care au reușit datorită modului în care sunt îngrijite și tratate.

Vorbim despre retard psihic sever combinat cu autism grav, deficiențe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate și cu boli transmisibile precum Hepatita B sau C. Toate aceste efecte ale suferințelor lor sunt foarte bine ținute sub control de o mână de oameni: un șef de centru, 5 asistente medicale, un psiholog, un psihopedagog, un medic generalist și trei balenofizioterapeuți, câteva infirmiere și bucătărese. Pentru ei nu există odihnă, nu există pauze căci sunt non-stop alături de beneficiarii care nu pot sta nesupravegheați. Cu toate acestea, personalul este mereu cu zâmbetul pe buze. Fericirea și calmul beneficiarilor depind de ei.

Tendințe de automutilare, ținute sub control

Preiau stările personalului. Dacă cei care au grijă de ei sunt deschiși, comunicativi, veseli, atunci și beneficiarii sunt la fel. Din punct de vedere medical, pentru ei nu există vindecare. Crizele de agresivitate sunt controlate prin medicație și prin atenție, afecțiune, răbdare – medicația le-a fost prescrisă încă de când erau bebeluși. Există însă, pentru ei, vindecare sufletească. Probabil acesta este elementul principal care i-a ținut în viață tot acest timp, uimindu-i pe medicii specialiști.

Șapte dintre beneficiari sunt „supraviețuitori“ ai fostelor orfelinate pe care presa străină de dinainte de 1990 le numea „orfelinatele groazei“ și unde, spuneau jurnaliștii, pur și simplu erau lăsați să moară copiii cu handicap grav; înfometați, ținuți în frig, dezbrăcați. Lila și Mihaela - gemene (34 de ani) și Florin (33 de ani), fratele lor, sunt veniți dintr-un astfel de centru. Mai au alți frați, toți cu retard sever asociat cu autism grav și alte afecțiuni asociate, răspândiți pe la diverse alte centre. Mama lor, persoană cu dizabilități, a adus pe lume, în total, 11 copii dar câțiva nu au supraviețuit. Lila avea cu ea mereu o cască de boxer și era obișnuită să o poarte din caând în când pentru că se automutila. Nu mai avea păr iar scalpul îi era plin de răni. Treptat, prin tot felul de terapii ocupaționale, plimbări dese și multă atenție, Lila a uitat de vechile obiceiuri. Acum are părul de lungime medie și stă cu capul descoperit pentru că nu mai face crize. „Medicii au spus că va trăi doar 10-15 ani după problemele pe care le are. Pe lângă retard și autism, suferă și de epilepsie. A ajuns la 34 de ani. O minune, au spus specialiștii. Lila vorbește pe cât posibil. O poți înțelege. Se uită la televizor, este conștientă de ce se află în jurul ei. Sistemul este unul care funcționează foarte bine pentru ea, pentru fiecare beneficiar în parte. E foarte ușor să renunți. Să întorci spatele unor oameni ca ei, dar am avut noroc pentru că aici e un colectiv foarte bun. Le place aici, le place ceea ce fac deși este extrem de greu; beneficiarii sunt foarte dificili. Au zile în care pe toți îi apucă crizele dar tu știi că ai făcut ce ai putut. Mai bine decât sunt ei acum, nu vor fi niciodată, nicăieri. Și asta pentru că noi căutăm mereu tot felul de activități noi în care să îi implicăm, noi tehnici, noi terapii, noi metode de a comunica cu ei“, a declarat Cezara Popescu, șeful CRRN „Sf. Luca“.

Au învățat să meargă, să mănânce și să se îmbrace singuri

Pentru că în fostele orfelinate comuniste erau ținuți numai în pat, feriți de lumina zilei și de aerul curat de afară, tălpile nu le erau dezvoltate, dar au învățat să meargă, fiind stimulați cu recompense: dulciuri, biscuiți, fructe.

„Au fost scoși afară foarte mult și am avut mult curaj să facem asta. La început, mâncau iarbă, rodeau cojile copacilor, pământul. I-am obișnuit încet, cu multă răbdare, cu zâmbetul pe buze, cu atenție și cu multă afecțiune“, a mai spus Cezara Popescu. Toți mănâncă acum singuri. Se și îmbracă singuri. Erau obișnuiți să fie hrăniți de asistente și mâncau doar pasat. Încet, încet, au învățat să mănânce singuri, la masă, să aibă fiecare farfuria și tacâmurile lui, să nu își mai fure mâncarea iar acolo unde s-a putut, s-au obișnuit cu mâncare solidă, normală. Acum, dacă văd mâncare pasată, se uită urât și o refuză. Au cinci mesepe zi – 3 principale și două gustări. „Am avut mult curaj și am făcut lucrurile astea. Și mă bucur că am avut toată susținerea din partea conducerii DGASPC Constanța“, spune șeful CRRN „Sf. Luca“. „Am venit eu într-o zi îmbrăcată în galben. Păi ce-a fost atunci la magazie... toți își căutau haine galbene și, de fiecare dată când intră acolo, le răscolesc pe toate. Fetele sunt înnebunite pentru că ele țin totul aliniat la dungă. În momentul în care îi implici, le arăți lucrurile astea firești, chiar dacă au handicap sever și crezi tu că nu înțeleg nimic, lor le place. Dacă le faci bucuriile, automat nu ai să primești decât bine înapoi. Centrul ăsta e casa lor. Nu e spital, nu e pușcărie. Eu una sunt tare mulțumită de copiii ăștia, așa cum sunt ei“, spune Cezara.

Teama de început

CRRN „Sf. Luca“ din Negru Vodă a început să funcționeze în luna mai a anului 2017, când a fost desființat centrul similar de la Năvodari. 50 dintre beneficiari au fost mutați aici. Cele mai grave cazuri.

Și totul s-a petrecut în doar trei zile. „A fost șoc și groză. Și pentru noi, și pentru ei. Sâmbătă și duminică, noi am tremurat de panică. Și beneficiarii la fel....schimbarea, mediul locul, toate noi. Personalul de aici era nou, fără experiență; eu eram nouă. Veneam dintr-un sistem în care am lucrat cu copiii sănătoși. Ele se uitau disperate la mine, eu nu știam la cine să mă mai uit....înapoi la ele, sau la beneficiarii care erau foarte agitați din cauza mutării.....am mers pe teorie. Altceva nu am avut. Ce ne facem, ziceau colegele. Ce să ne facem, lăsați că ne descurcăm“, povestește Cezara Popescu. „Până când am început să îi cunoaștem pe fiecare în parte, i-am așezat în dormitoare așa cum am crezut noi, dar acum sunt după afinități, după cum pot sta unul cu celălalt. Trebuie să ții cont de ei. Doar de ei“, a declarat Roxana Chiriță, asistent medical. Au fost plimbați foarte mult, scoși la aer, duși peste tot pe unde a fost posibil. „Am făcut și serbări cu ei. Dacă le dai încredere, simt că sunt validați și atunci avem și noi rezultate cu ei. Dacă îi ignorăm, și ei fac la fel“, spune psihologul centrului, Lidia Iacov. „Îi cunoaștem pe fiecare după cum țipă. Știm și de ce, după tonalitate: cum țipă când anunță că au furat ceva de la colegi, că vor ceva, că sunt fericiți, pe tonalități. Știm totul despre ei“, spune Cezara Popescu. Fiecare ființă de aici este o poveste. Și ce povești de viață au... Selma, care pictează și desenează frumos, are tendințe de automitulare. Ea a fost abandonată pe plajă, bebeluș fiind. Alții au fost părăsiți în spital, la naștere ori alungați de acasă.

„Te bucuri când vezi că faci ceva pentru ei. Îi considerăm apropiații noștri. Aici, pe centre, nu merge o conducere dictatorială, cu strictețe. Sunt diferiți, bolile sunt diferite și trebuie tratat fiecare individual“, a precizat psihologul Lidia Iacov. „Când am ajuns aici, mie mi s-a spus să nu port cercei, să nu am părul lung desprins, să nu am brățări, că mi le smulg. Acum nu mai e așa. Fetele noastre (n.r., beneficiarele) au păr lung, au cercei, băieții au ceasuri, se dau cu parfum. Se bucură de orice lucru. Fetele noastre mereu le aduc câte ceva. I-am lăsat să se îmbrace singuri, cum vor, cu ce vor. Ei își aleg hainele. Spre exemplu, fetelor le place să fie parfumate. Vildan are sub saltea numai parfumuri. Toată lumea le aduce. Lui Ionuț i-am adus toate gențile copiilor mei. Le adoră“, a mai spus șeful CRRN „Sf. Luca“.

Puțini mai sunt vizitați de familie

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța încurajează familiile să țină legătura cu copiii lor. Abandonul nu este o soluție pentru aceste suflete și totuși au ajuns aici, la centru. Motivele sunt diverse: fie părinții s-au speriat și au considerat că nu pot ține situația sub control, fie nu au avut posibilități financiare să le asigure îngrijirea specială de care au nevoie, fie pur șimplu nu i-au dorit niciodată. Prin strategia de dezinstituționalizare de la nivel național și județean, la care aderă și DGASPC Constanța și prin construirea căsuțelor de tip familial, acești tineri vor avea posibilitatea să simtă mai mult decât acum atmosfera unei familii și să capete, în limita în care starea lor de sănătate o permite, deprinderile obișnuite.

Există și părinți care totuși nu și-au uitat complet copiii, care îi vizitează și care i-au adus aici cu inima frântă de durere pentru că altă soluție nu aveau. Iuliana, spre exemplu, cât poate ea să înțeleagă și să perceapă realitatea, se bucură când mama ei o vizitează. Îi aduce mereu câte ceva și dorește, pe viitor, să o ia acasă măcar două zile pe săptămână. „Mama Iulianei a venit plângând la centru. I-a fost foarte greu să o lase, dar s-a gândit că e pentru binele ei. Nu știa cum să o îngrjească; o vizitează des, are grijă de ea. Acum Iuliana este mai bine și ceva mai ușor de gestionat“, a afirmat psihologul centrului.

Trebuie să iubești foarte mult oamenii, să ai o tărie de caracater imensă ca să-ți păstrezi mereu zâmbetul pe buze, să fii o carte deschisă în fața acestor oameni, cazuri imposibile cum i-ar numi unii specialiști iar responsabilitatea unei astfel de meserii este uriașă.

Sursă: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța

marţi, 12 februarie 20192526
Comentarii

05mariana(5 iun 20:07)
sa zica doamna cezara cum comanda mancare din bucataria creselor pentru acasa, cami era rusine de colegi cand venea sa ceara.
024anca(2 mai 12:57)
de ce nu spui doamna cezara cum umileai angajatii cresei de parca erai directorasa patroana?
09Asa o fi(12 feb 14:55)
Nu stiu daca tot ce scrieti este adevarat dar involuntar ati spus un adevar si anume in romania sa iti faci treaba in un asemene loc este o raritate nu un lucru normal. Pacat este un adevar dur dar asa este.
547Puscarie(11 feb 18:52)
E jale ce se intampla de fapt acolo. Modul cum sunt tratati cei internati si conditiile de cazare.
456Raluca(11 feb 14:16)
Felicitari doamnei Popescu si personalului!
4511Adrian(11 feb 10:43)
Felicitari Cezara. Esti un om cu suflet mare!
mai mult...Local
15 iun 00:00LocalAfaceristul Cătălin Guriţă vrea să-şi arunce vecinii în stradă!? Cere desfiinţarea lucrărilor de construire a blocurilor în care locuiesc

Scandalul dintre afaceristul Cătălin Guriţă şi vecinii săi pare fără sfârşit! S-a judecata ni de zile, după...440

15 iun 00:00LocalRAZII în județ: polițiștii au aplicat sancțiuni pe bandă782
15 iun 01:23LocalDouă locuri de joacă din Constanţa, amenajate cu covor de cauciuc705
15 iun 00:06LocalFetiţa de 10 ani, dată DISPĂRUTĂ, după ce a fost certată din cauza notelor, A FOST GĂSITĂ!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei ALEXANDRA-OANA LUNGU, în vârstă de 10 ani, din...12439

15 iun 01:23LocalPronunțarea în dosarul Beirut, AMÂNATĂ din nou!537
15 iun 00:17LocalURMĂRIRI pe străzile din Cuza Vodă! La volan: un puști de 15 ani!1105
15 iun 00:20LocalSENS GIRATORIU provizoriu în Mamaia Nord

Consilierii locali din Năvodari au aprobat, în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, amenajarea unui sens...1645

15 iun 00:21LocalAccident rutier urmat de INCENDIU, la Hanul Morilor1612
15 iun 00:50LocalCamion RĂSTURNAT la Mihail Kogălniceanu, în baza militară2286
15 iun 01:18LocalAccident rutier GRAV în Eforie! A intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat în vârstă 54 de ani, din municipiul Brăila, la data de 14 iunie a.c., la ora 8.36, a condus un autoturism...2585

14 iun 00:00LocalTrecerea de pietoni de pe strada Adamclisi VA FI MUTATĂ!789
14 iun 02:09LocalInformare meteo pentru Constanța: PLOI TORENȚIALE!2862
Vremea
23.9°18.6° - 24.4° joi, 23 mai 2019
cer seninUmiditate: 51%
Vânt: 5.5 m/s din V
Presiune: 1010.1 milibari

Loto
6/4952231383947
5/4014171924256
joker4182131451
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 iun 00:00SportSimona Halep a dezamăgit-o pe Martina Navratilova. Ce a spus fosta mare jucătoare după ce pariase pe româncă

Martina Navratilova (62 de ani, fost lider mondial) e dezamăgită de prestația Simonei Halep (27 de ani, 8 WTA) la...617

15 iun 00:00SportFC Viitorul şi-a prezentat primele transferuri ale verii: Gabriel Iancu şi Hamidou Keyta

Gruparea FC Viitorul şi-a prezentat, vineri, primele două achiziţii din pauza competiţională, Gabriel Iancu,...430

15 iun 00:00SportSimona Halep, detalii despre o nouă colaborare cu Darren Cahill: „Eu sunt prima pe care o sună, are pauză anul ăsta”

Simona Halep, loc 8 WTA și 27 de ani, a anunțat că ar putea relua colaborarea cu australianul Darren Cahill, dacă...406

15 iun 00:00SportRomânia a coborât pe locul 27 în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât două locuri şi se află pe poziţia a 27-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale...337

Politică
14 iun 01:30PoliticăIlie Năstase se retrage din politică: „M-am gândit foarte bine“

Ilie Năstase, fost candidat din partea UNPR la alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European și fost tenismen,...472

15 iun 01:29PoliticăNechifor, Pro România: Competiţia pentru supremaţia politică se va da între Pro România şi USR-PLUS, în viitorul apropiat

În viitorul apropiat competiţia pentru supremaţia politică va fi între Pro România şi USR Plus, conform...352

15 iun 01:29PoliticăRaeţchi: Premierul să returneze fondurile tăiate SPP, SRI şi SIE şi să se ocupe de dotarea corespunzătoare a Poliţiei

Vicepreşedintele Comisiei de apărare, liberalul Ovidiu Raeţchi, cere premierului Viorica Dăncilă returnarea de...443

15 iun 01:29PoliticăFifor: Cei care au depus moţiunea vor doar să dărâme, nu sunt în stare să construiască nimic

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că partidele care au depus moţiunea de cenzură "vor doar să...321

15 iun 01:28PoliticăRadu Herjeu prezintă un document care indică o fraudă majoră la europarlamentare, în Diaspora

Membru al CNA, Radu Herjeu, prezintă, pe pagina personală de Facebook, procesul verbal al unei secții de votare de la...954

15 iun 01:27PoliticăLeş: Evoluţia securităţii în regiunea Mării Negre presupune îngrijorări serioase; cea mai mare îngrijorare - Rusia

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat vineri, la conferinţa internaţională "Black Sea and Balkans...411

15 iun 01:27PoliticăSkate Park în Năvodari pentru tinerii pasionați de sporturi extreme

Tinerii năvodăreni pasionați de sporturi extreme sunt nevoiți să mai aibă doar puțină răbdare până la...397

15 iun 01:24PoliticăParapetul de la locul de joacă de pe aleea Mălinului, reabilitat!

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de reabilitare a parapetului care...414

15 iun 01:25PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, DEZLĂNȚUIT total la adresa lui Klaus Iohannis: 'România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician - creație de laborator'

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îl atacă pe președintele României, Klaus Iohannis, după ce ieri, de...572

14 iun 02:28PoliticăCutremur în CSM: Procurorul Cristian Ban, vizat în două dosare penale, şi-a „pensionat“ propriul anchetator

Secţia pentru procurori a CSM a decis marţi să nu acorde avizul anual pentru menţinerea în funcţie după vârsta...790

Monden
15 iun 19:16MondenAndreea Esca și-a angajat fiica. Alexia Eram va realiza o emisiune de modă

Întoarsă acasă din Londra, după primul an de facultate, Alexia Eram s-a gândit să îmbine utilul cu plăcutul și...365

15 iun 00:00MondenNicola a devenit bunică la 50 de ani! Primele imagini cu nepoțica adorabilă

Viața de familie a Nicolei devine din ce în ce mai fericită! Artista, în vârstă de 50 de ani, trăiește în...308

15 iun 00:00MondenDetalii șocante despre divorț. Ioana Ginghină și fiica merg la psiholog, Papadopol „vrea să-și trăiască viața”

Aflată în prag de divorţ după 12 ani de mariaj, actriţa Ioana Ginghină (41 de ani) şi-a încărcat bateriile...362

15 iun 00:00Monden„Lover“, viitorul album al lui Taylor Swift, va fi lansat la 23 august

...231

15 iun 00:00MondenMadonna revine cu un nou album, ''Madame X'', cu influenţe fado, hip-hop şi reggaeton

Cel de-al 14-lea album lansat de Madonna, intitulat ''Madame X'' şi inspirat de viaţa artistei în Lisabona, combină...232

15 iun 00:00Monden„Men in Black“ şi „Shaft“, rivalitate pe afişele cinematografelor americane

Pe afişele cinematografelor americane se anunţă în acest sfârşit de săptămână un duel al continuărilor...261

15 iun 00:00MondenMadonna dezminte că ar vrea să părăsească Lisabona

Cântăreaţa americană Madonna, al cărei nou album de studio - al 14-lea din discografia sa - a fost lansat vineri, a...244

15 iun 00:00MondenCuba Gooding Jr., inculpat pentru agresiune sexuală la New York; actorul a pledat nevinovat

Actorul american Cuba Gooding Jr. a fost inculpat joi la New York pentru agresiune sexuală în legătură cu un...250

15 iun 00:00MondenLady Gaga reacţionează la zvonurile privind o relaţie cu Bradley Cooper

După ce s-a aflat despre despărţirea dintre Bradley Cooper şi modelul Irina Shayk a apărut o imagine din 2016 în...283

14 iun 00:00MondenCum se simte Amalia Năstase după ce a slăbit 22 de kg cu dieta oloproteică. Tot ce trebuie să ştiţi despre regim

Toți ochii sunt aţintiţi asupra Amaliei Năstase şi pe bună dreptate. Este jovială, dar şi mai subțire cu 22 de...624

Mapamond
15 iun 00:00MapamondActriţa mexicană Edith González, cunoscută din telenovela ''Inimă sălbatică'', a murit de cancer la 54 de ani

Actriţa mexicană Edith González a murit din cauza unui cancer ovarian care i-a fost diagnosticat în urmă cu trei...282

15 iun 00:00MapamondRepublica Moldova: Partidul Democrat se retrage de la guvernare prin demisia executivului

Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova a decis vineri să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM...251

15 iun 00:00MapamondZborul MH17 doborât deasupra Ucrainei: Noi informaţii asupra anchetei vor fi dezvăluite miercuri

Echipa comună de investigaţie (JIT) care anchetează asupra prăbuşirii zborului MH17 doborât deasupra Ucrainei de o...282

15 iun 00:00MapamondPartidul Popular din Spania, judecat pentru distrugerea probelor într-un caz de mită

Un proces împotriva Partidului Popular (PP, conservator) din Spania pentru distrugerea unor hard-disk-uri care ar fi...226

15 iun 00:00MapamondUE deţine probe despre activitatea de dezinformare rusă privind alegerile

Uniunea Europeană a strâns probe cu privire la activitatea de dezinformare ''continuă şi susţinută'' făcută de...245

15 iun 00:00MapamondProcesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020

Procesul privind extrădarea în Statele Unite ale Americii a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, deţinut în Marea...221

15 iun 00:00MapamondNoua Zeelandă: Australianul inculpat pentru masacrul de la Christchurch a pledat nevinovat

Extremistul australianul Brenton Tarrant, inculpat pentru uciderea a 51 de persoane, în martie, în două moschei din...255

15 iun 00:00MapamondSUA: Un bărbat a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii

Un american în vârstă de 37 de ani a fost condamnat joi la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii,...280

15 iun 00:00MapamondIndia: Mii de medici în grevă pentru a cere creşterea siguranţei, după un incident la un spital

Mii de doctori din India au făcut vineri grevă pentru a cere creşterea securităţii în spitale după un atac asupra...247

15 iun 00:00MapamondO bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită în centrul Berlinului

O bombă americană de 100 de kilograme folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită...232

Sănătate
15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...337

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...3316

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1026

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...887

10 iun 00:17SănătateApel către Colegiul Medicilor pentru găsirea de anesteziști pentru Spitalul Județean Tulcea

Autoritățile tulcene, printre care Consiliul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea caută...400

9 iun 23:09SănătatePacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu

Vineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a...1855

8 iun 03:24SănătateSecţiile de Neurologie şi Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Judeţean, renovate!

Managerul spitalului Judeţean, Cătălin Grasa, a anunţat, în cadrul ueni conferinţe de presă, faptul că de...681

8 iun 03:41SănătateUn nou medic la Spitalul Orășenesc Hârșova

Veste îmbucurătoare pentru locuitorii din Hârșova și împrejurimi: începând de luni, 10 iunie a.c., un nou medic...679

8 iun 03:19SănătateManagerul Spitalului Județean, precizări cu privire la mâncarea servită pacienților!

Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean, a susținut o conferință de presă pentru a veni cu lămuriri în...1754

8 iun 04:38SănătateDotări de 10.000 de euro pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Medgidia

Organizația „Salvați Copiii” cu sprijinul Atlas Translogistics dotează secția de neonatologie din cadrul...934