REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

REVOLTĂTOR: trei hoteluri din Neptun îşi primesc turiştii în COCINĂ

REVOLTĂTOR: trei hoteluri din Neptun îşi primesc turiştii în COCINĂ

Replica API 7 august 2015 | 23:58 124

Un autoturism avariat după ce a căzut o bucată de tencuială

Un autoturism avariat după ce a căzut o bucată de tencuială

Controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se ţin lanţ pe litoral, tot mai mulţi turişti sesizând inspectorii cu privire la condiţiile mizere găsite în spaţiile de cazare. După ce hotelurile Aida şi Cleopatra din Saturn au fost amendate cu 10.000 lei întrucât camerele arătau ca după bombardament, aceeaşi situaţie a fost găsită şi la Neptun. În plus, un turist a chemat Poliţia pentru a reclama că o bucată de tencuială s-a desprins din peretele hotelului Mioriţa şi i-a avariat autoturismul.

Inspectorii ANPC au luat la puricat hotelierii din sudul litoralului. La Neptun, mai mulţi turişti s-au plâns despre condiţiile de cazare din cadrul hotelului Romanţa, menţionând că au fost primiţi în nişte condiţii mizere. Mobilier rupt, gunoi şi saltele murdare au fost cele reclamate în data de 6 august. În plus, în vecinătate, o maşină parcată a fost avariată din pricina faptului că o bucată de tencuială s-a desprins din pereţii hotelului Mioriţa, motiv pentru care proprietarul a chemat Poliţia. Inspectorii ANPC au efectuat controale şi cele găsite sunt de-a dreptul strigătoare la cer. La hotelul Romanţa, camerele arătau sub orice critică, motiv pentru care hotelul s-a ales cu o sancţiune de până în 10.000 de lei, dar i s-a dat şi termen pentru remedirea problemelor. Sancţiuni au fost aplicate şi hotelului Terra pentru nereguli găsite în bucătărie. În ceea ce priveşte autoturismul avariat, reprezentanţii hotelului Mioriţa, care se vrea a fi de 3 stele, sunt obligaţi să suporte cheltuielile cu reparaţia maşinii. Turişii au menţionat şi faptul că sunt nevoiţi să-şi parcheze maşinile sub balcoanele hotelului întrucât locurile de parcare special amenajate sunt foarte puţine. Astfel, în data de 6 august, o bucată de tencuială s-a desprins şi a picat direct pe parbrizul maşinii, care s-a spart. „Un nou control pe litoral, în Staţiunea Neptun, în care am verificat condiţiile de cazare, precum şi unităţile de alimentaţie publică. Din păcate, am găsit condiţii de cazare improprii şi numeroase probleme în bucătărie (bucătăria a fost închisă până la remedierea deficienţelor). Este inacceptabil!”, a precizat Marius Alexandru Dunca, şeful ANPC, pe pagina sa de Facebook. De menţionat este faptul că aceste controale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor vor continua.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102